OMV Petrom şi CE Oltenia au început construcţia parcurilor fotovoltaice cu o capacitate totală de aproximativ 550 MW
22 Decembrie 2025 Agerpres
OMV Petrom şi CE Oltenia sunt parteneri egali în cadrul proiectelor, fiecare deţinând o participaţie de 50%.
OMV Petrom şi CE Oltenia au început construcţia parcurilor fotovoltaice cu o capacitate totală de aproximativ 550 MW, energia electrică produsă fiind estimată să acopere echivalentul consumului anual al circa 410.000 de gospodării, informează un comunicat al companiei.
"Prin aceste proiecte, OMV Petrom îşi reafirmă angajamentul pentru un viitor energetic cu emisii reduse, contribuind la obiectivele climatice ale României şi ale Uniunii Europene. Transformăm o zonă cu tradiţie în energia pe bază de cărbune într-un centru al energiei regenerabile", a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie, în comunicat.
"Prin aceste proiecte, OMV Petrom îşi reafirmă angajamentul pentru un viitor energetic cu emisii reduse, contribuind la obiectivele climatice ale României şi ale Uniunii Europene. Transformăm o zonă cu tradiţie în energia pe bază de cărbune într-un centru al energiei regenerabile", a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie, în comunicat.
Situate în localităţile Işalniţa, Tismana şi Rovinari, parcurile vor avea o capacitate instalată totală de aproximativ 550 MW. Cele patru parcuri fotovoltaice sunt estimate să devină operaţionale în 2026. Valoarea totală a investiţiei pentru cele patru parcuri fotovoltaice este de peste 400 de milioane de euro, din care aproximativ 70% este asigurată prin Fondul pentru Modernizare. Prima tranşă din această finanţare, în valoare de aproximativ 16 milioane de euro, a fost primită în luna decembrie 2025.
OMV Petrom şi CE Oltenia sunt parteneri egali în cadrul proiectelor, fiecare deţinând o participaţie de 50%.
În comunicat se menţionează că OMV Petrom susţine programul RenewAcad din Târgu Jiu, implementat de către Fundaţia Şanse Egale cu sprijinul Wind Power Energy, prin centrul de training RenewAcad. În cadrul programului, în ultimii doi ani, peste 200 de tehnicieni minieri au fost recalificaţi ca instalatori de sisteme solare fotovoltaice, dobândind competenţe esenţiale pentru integrarea într-o economie sustenabilă. Această iniţiativă face parte dintr-un efort mai amplu care a pregătit deja peste 10.000 de profesionişti pentru tranziţia energetică a României.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2024, acţionarii români deţin peste 44% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 23,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti).
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 4,5% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3 / 9066 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





