ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Barbu: Procedura de implementare a programului Investalim a fost adoptată de Guvern; buget de 590 milioane de euro în perioada 2023-2026

14 Septembrie 2023   |   Agerpres

"Intrăm în linie dreaptă cu acest program extrem de important pentru producţia românească, iar până la jumătatea lunii octombrie, de sesiunea de depunere a proiectelor", a adăugat Florin Barbu.

 
 
Procedura de implementare a programului Investalim, menit să crească capacitatea de procesare a produselor agroalimentare în România, a fost adoptată joi de Guvern, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a subliniat că programul va beneficia de un buget total de 590 milioane de euro pentru perioada 2023 - 2026.

"Guvernul a adoptat o hotărâre privind procedura de implementare a programului Investalim. În acest act normativ sunt detaliate modalitatea de acordare a sprijinului de stat, condiţii generale privind plata ajutorului, respectiv indicatorii cantitativi şi calitativi ai investiţiei, criteriile de stabilizare, de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitate, precum şi regulile privind menţinerea investiţiei finanţate prin Programul Investalim creştem capacitatea de procesare a produselor agroalimentare, astfel încât să nu mai exportăm materie primă şi apoi să fim nevoiţi să importăm produse alimentare procesate din afara ţării. Este o măsură menită să crească siguranţa alimentară a ţării şi să sprijine fermierii români. Bugetul programului Investalim este de 590 de milioane de euro pentru perioada 2023-2026. Asta înseamnă aproximativ 148 de milioane de euro, anual. Prin această schemă vor fi construite unităţi de procesare", a declarat Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.


Ministrul Agriculturii a subliniat faptul că unităţile de procesare sunt " exact cele care în România acum înregistrează un deficit comercial: prelucrarea şi conservarea cărnii, industria peştelui, industria cartofilor, domeniul sucurilor din fructe şi legume, prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiului şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea pâinii şi fabricarea zahărului".

"Intrăm în linie dreaptă cu acest program extrem de important pentru producţia românească, iar până la jumătatea lunii octombrie, de sesiunea de depunere a proiectelor", a adăugat Florin Barbu.

Potrivit unui comunicat al MADR, transmis joi AGERPRES, investiţiile realizate în cadrul programului Investalim trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale: să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro; să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia; să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliţi; să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia; să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii; întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.

Intensităţile maxime ale ajutorului atât pentru întreprinderile mari, cât şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, se stabilesc conform prevederilor Anexei proiectului de act normativ şi nu pot depăşi 70% din costurile eligibile ale proiectului de investiţie.

Programul Investalim va fi derulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susţinerea investiţiilor în achiziţionarea de active pentru înfiinţarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2073 / 9758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...