
Câciu: România şi-a redus deficitul bugetar în ultimii doi ani
08 Martie 2023
AgerpresEl a mai menţionat că datoria României este în jur de 30 de miliarde de lei, "aşa cum este asumată în programul bugetar".
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat miercuri că România este într-o reducere de deficit bugetar în ultimii doi ani, dar şi-a exprimat regretul că ţara noastră se află în procedură de deficit excesiv.
El participă, în plenul Senatului, la dezbaterea "Ora Guvernului", ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial al USR.
"România este într-o reducere de deficit în ultimii doi ani. Planul este îndeplinit la acest moment şi pe 2022, dar şi 2021. S-a observat o reducere de deficit de la 9,4% la 5,7%. Vorbim de deficitul cash, iar pe ESA închidem deficitul, în 2022, sub deficitul programat şi asumat în faţa Comisiei Europene, respectiv în jur de 6%. Acest trend va continua şi în 2023, unde avem programat un deficit de 4,4% şi în 2024 o să ajungem sub 3%. Pe partea cealaltă, o să mai explic o dată, dobânzile sunt efectul datoriei pe care o ai, stocul de datorie comportă un cost crescut de finanţare şi, nu în ultimul rând, reflectă un rating de ţară pe care îl ai şi un impuls sau o cauză principală pentru inflaţie. Toată lumea ştie că avem inflaţie, nu numai noi, dar şi celelalte ţări", a afirmat Câciu la Senat.
El participă, în plenul Senatului, la dezbaterea "Ora Guvernului", ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial al USR.
"România este într-o reducere de deficit în ultimii doi ani. Planul este îndeplinit la acest moment şi pe 2022, dar şi 2021. S-a observat o reducere de deficit de la 9,4% la 5,7%. Vorbim de deficitul cash, iar pe ESA închidem deficitul, în 2022, sub deficitul programat şi asumat în faţa Comisiei Europene, respectiv în jur de 6%. Acest trend va continua şi în 2023, unde avem programat un deficit de 4,4% şi în 2024 o să ajungem sub 3%. Pe partea cealaltă, o să mai explic o dată, dobânzile sunt efectul datoriei pe care o ai, stocul de datorie comportă un cost crescut de finanţare şi, nu în ultimul rând, reflectă un rating de ţară pe care îl ai şi un impuls sau o cauză principală pentru inflaţie. Toată lumea ştie că avem inflaţie, nu numai noi, dar şi celelalte ţări", a afirmat Câciu la Senat.
El a menţionat că dobânzile la preluarea guvernării erau de 5,5%, acum fiind sub 8%.
"Avem ţări în jurul nostru şi din regiune la care dobânzile au crescut cu 300-400%, ceea ce nu e cazul României, pentru că noi am avut o abordare şi guvernare prudentă. Am acţionat exact pe palierul pe care ni l-am asumat şi cu Comisia şi în zona pe care ni l-am asumat şi în faţa Parlamentului. (...) Şi atunci, investitorii au venit şi au finanţat România şi finanţează în continuare România", a adăugat Câciu.
Potrivit ministrului de Finanţe, România nu ar fi trebuit să intre în procedura de deficit de excesiv.
"Îmi pare rău că avem această procedură de deficit excesiv. Poate să se supere oricine pe mine, eu consider că România nu ar fi trebuit să intre în procedură de deficit excesiv, pentru că, la data în care s-a declanşat această procedură, clauza din pactul fiscal era suspendată în Europa. Nu suntem singura ţară care avem peste 3% deficit. Este grav că avem deficit, într-adevăr, dar îl reducem. Puteam şi atunci să nu intrăm în această procedură de deficit excesiv, pentru că vedeţi ceea ce s-a întâmplat. Am avut pandemia, am scăpat de ea, dar după aceea au apărut alte crize. Crizele acestea (...) lezează populaţia şi economia (...). În discuţiile cu comisarii am negociat toate aceste elemente, astfel încât populaţia să nu resimtă faptul că suntem într o procedură de deficit excesiv. (...) Trebuie să dăm o serie de compensaţii populaţiei, pentru a nu se eroda foarte mult puterea de cumpărare. Dar ar fi fost bine pentru România să nu avem această procedură sau să nu avem deficit", mai spus Câciu.
El a mai menţionat că datoria României este în jur de 30 de miliarde de lei, "aşa cum este asumată în programul bugetar".
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2844 / 9764 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...