ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Horia Gustă (AAF): Depozitele nu protejează economiile de inflaţie; acţiunile rămân soluţia pe termen lung

30 Ianuarie 2026   |   Agerpres

El a subliniat că ne aflăm într-o perioadă în care ne aşteptăm, potrivit semnalelor din piaţă, ca Banca Naţională să scadă dobânzile în acest an.

 
 
Depozitele bancare nu reuşesc să protejeze economiile populaţiei în faţa inflaţiei, în timp ce titlurile de stat reprezintă doar o soluţie intermediară, iar acţiunile şi fondurile de acţiuni sunt singurele instrumente care pot depăşi inflaţia pe termen mediu şi lung, a declarat, vineri, Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), la un eveniment de specialitate.

"E clar că inflaţia este foarte importantă - şi ne poate eroda banii care stau. Banii nu trebuie stea. Ca să îţi construieşti un portofoliu, pentru unii e greu, pentru alţii nu e greu. Cea mai simplă variantă este să apelezi la un depozit pentru că, probabil, marea majoritate a populaţiei are un cont bancar, însă depozitele nu ne avantajează în lupta cu inflaţia", a afirmat Horia Gustă, la dezbaterea digitală CLCC Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării, cu tema: "Cum ne salvăm economiile de erodarea inflaţiei. Analize realizate de specialişti atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii".


În opinia sa, următorul pas este achiziţia de titluri de stat.

"Acestea sunt de două categorii: Fidelis şi Tezaur. Fidelis are avantajul că este tranzacţionat şi ţine pasul cu dinamica dobânzii. Dacă azi îţi cumperi un titlu de stat pe 10 ani, la o dobândă de 6,2% în euro, iar dobânzile scad foarte mult în perioada aceasta, valoarea titlului tău de stat creşte dacă vrei să vinzi pe piaţă. Dacă nu vrei să vinzi şi aştepţi până la scadenţă, îţi încasezi cuponul de 6,2%. Hai să vedem şi reversul. Dacă dobânzile cresc şi nu mai sunt cele actuale şi cresc mult, valoarea titlului tău scade. Sigur, dacă nu vrei să-ţi vinzi titlul de stat, stai cu el şi aştepţi să-ţi încasezi cuponul care vine la scadenţă, adică timp de 10 ani. În ceea ce priveşte Fidelis şi Tezaur, există particularităţile duratei. De aceea, unii preferă o durată mai scurtă, alţii preferă să-şi ia riscul de durată lungă, mizând pe faptul că vor scădea dobânzile", a adăugat preşedintele AAF.

El a subliniat că ne aflăm într-o perioadă în care ne aşteptăm, potrivit semnalelor din piaţă, ca Banca Naţională să scadă dobânzile în acest an.

"Dacă ne uităm înapoi, ne ducem în 2022, dobânzile erau de 2-3% maxim, iar dobânzile au crescut. Ce a însemnat asta? A însemnat că valoarea titlurilor de stat listate sau nelistate, de pe piaţa secundară, a scăzut pentru că puteai să cumperi titlul de stat dintr-o dată cu 6% şi tu aveai titlul de stat cu dobândă de 2%. Mai e o particularitate la Fidelis, există în lei/euro. Astfel, apare dilema duratei pe care trebuie să şi-o aleagă fiecare, dar şi a valutei. Dacă am depăşit şi asta, cu titlurile de stat ieşeai cam pe acolo în lupta cu inflaţia", a mai spus Horia Gustă.

Pe de altă parte, preşedintele AAF a subliniat că sunt "elemente care, fără îndoială, depăşesc inflaţia, doar că vin la pachet şi cu riscuri".

"Noi, ca administratori de fonduri, am spus-o din 2020, dar şi din 2022, că va veni inflaţie şi că singurele instrumente care bat inflaţia pe termen mediu şi lung sunt acţiunile şi fondurile de acţiuni. Pe termen scurt, aceste instrumente pot să aibă volatilităţi, adică pot să scadă. Ne place cum au crescut în luna ianuarie toţi indicii. E foarte frumos, dar nu ne uităm niciodată la o lună. De aceea, noi, la Asociaţia Administratorilor de Fonduri, punem un comunicat odată pe lună cu top 5 performeri pe ultimele 12 luni şi pe ultimele 36 de luni. Dacă ai fi investit lunar o sumă pe care şi-o permite fiecare, ai fi prins şi momentele alea foarte bune, dar ai fi prins şi pe acelea mai slabe, care sunt nişte cadouri, pentru că tu poţi să cumperi şi când preţurile sunt mai jos. Aşadar, atenţie, e un cadou şi când pieţele scad, cu condiţia să cumperi", a adăugat Horia Gustă.

El a explicat că ponderea investiţiilor în acţiuni este, de regulă, mai ridicată la vârste tinere şi scade pe măsură ce investitorii se apropie de vârsta pensionării, având în vedere că aceste instrumente sunt potrivite pentru orizonturi investiţionale lungi şi implică un nivel mai ridicat de risc.

Preşedintele AAF consideră că, pentru marea majoritate a populaţiei, cel mai simplu e să-şi aleagă un moment al lunii când să investească suma pe care şi-o permite. "Dacă ai 30 de ani, calculăm astfel: 100 minus 30, dă 70. Prin urmare, 70% investeşti în acţiuni. Dacă ai 60 de ani, 100 minus 60, rezultă că 40% investeşti în acţiuni. Fondurile de acţiuni sau acţiunile pe termen mediu şi lung sunt cele care bat inflaţia, cele care dau randamente", a mai spus acesta.

Potrivit preşedintelui AAF, o soluţie ar mai fi ETF-urile (Exchange Traded Fund, n.r.), care sunt tot nişte fonduri de investiţii.

"ETF-urile se diversifică pe anumite sectoare, dar sunt şi listate. ETF-ul pot fi cumpărate de pe bursă. ETF-urile sunt la mare căutare, înregistrându-se o creştere susţinută a acestei industrii şi la nivel naţional, dar şi la nivel internaţional. Sunt trei ETF-uri care replică indicele BET la Bursa de Valori Bucureşti. (...) Prima treaptă, depozitele, nu bat inflaţia. A doua treaptă, titlurile de stat, eşti cam pe acolo - au şi acestea nişte riscuri. A treia treaptă, începi clar să găseşti soluţiile care să bată inflaţia. Noi ne uităm la aur pentru că aurul a crescut foarte mult de azi înapoi. Aurul este o soluţie de refugiu, de regulă când sunt turbulenţe, când sunt conflicte şi atunci se duc acolo. Mai avem şi imobiliarele care necesită un capital mai mare sau un leverage. Posibilitatea de a investi în imobiliare are nişte riscuri, precum riscul de lichiditate, pentru că nu e listat pe bursă, nu poţi să vinzi aşa repede. Mai există riscul de a nu-l închiria la yield-urile (randamentele, n.r.) la care te aştepţi", a adăugat Horia Gustă.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 158 / 10535
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...