
Inițiativă CE pentru evitarea dublei impuneri în cazul dividendelor și al dobânzilor. Care sunt implicațiile?
05 Iulie 2023
Daniel Grigore, Senior Manager, Impozitare Directă, Deloitte RomâniaÎn principal, noua reglementare propune o procedură rapidă pentru eliberarea certificatelor de rezidență fiscală, un acces mai ușor la facilitățile oferite de reglementările în vigoare (tratate și directive) și formalități simplificate pentru recuperarea impozitelor reținute la sursă, pentru dividende și dobânzi, acolo unde este cazul.
![]() |
Comisia Europeană a constatat, în timp, faptul că modul în care se aplică impozitarea dividendelor și a dobânzilor la obligațiuni în statele membre ale Uniunii Europene (UE) reprezintă o deficiență majoră a pieței de capital la nivel comunitar. Din acest considerent, instituția a lansat inițiativa FASTER (reducerea mai rapidă și mai sigură a excesului în impozitarea cu reținere la sursă), sub forma unui proiect de directivă, care își propune să simplifice mecanismul, astfel încât investitorii să beneficieze de condiții mai favorabile când obțin venituri din dividende sau dobânzi din astfel de instrumente.
În principal, noua reglementare propune o procedură rapidă pentru eliberarea certificatelor de rezidență fiscală, un acces mai ușor la facilitățile oferite de reglementările în vigoare (tratate și directive) și formalități simplificate pentru recuperarea impozitelor reținute la sursă, pentru dividende și dobânzi, acolo unde este cazul.
În principal, noua reglementare propune o procedură rapidă pentru eliberarea certificatelor de rezidență fiscală, un acces mai ușor la facilitățile oferite de reglementările în vigoare (tratate și directive) și formalități simplificate pentru recuperarea impozitelor reținute la sursă, pentru dividende și dobânzi, acolo unde este cazul.
Simplificarea emiterii certificatelor de rezidență fiscală
În acest context, apare conceptul de certificat electronic de rezidență fiscală (eCRF), cu un format standardizat și proceduri simplificate de eliberare, în cel mult o zi lucrătoare. eCRF va avea valabilitate pentru întregul an, indiferent de data emiterii.
Astfel, companiile care efectuează plăți recurente supuse reținerii de impozit pot beneficia de o reducere a sarcinii administrative de documentare.
Noi obligații de înregistrare și raportare pentru intermediarii financiari
Totodată, proiectul își propune să introducă o serie cuprinzătoare de obligații de înregistrare și raportare pentru intermediarii financiari care doresc să fie certificați FASTER, pentru conformarea cu Standardele Comune de Raportare (CRS). Deși, într-o primă fază, intermediarii financiari vor trece prin aceste proceduri suplimentare, pe termen lung, alinierea cu celelalte standarde de raportare va aduce beneficii tuturor actorilor din piață, pentru că va permite tocmai simplificarea procedurilor de recuperare sau de obținere a scutirii pentru impozitul cu reținere la sursă.
În plus, propunerea comisiei introduce un aspect nou în ceea ce privește obligațiile de raportare pentru intermediarii financiari. Aceștia vor fi obligați să raporteze autorităților prompt informații referitoare la clienții lor care primesc dobânzi și dividende din instrumente tranzacționate pe piețele autorizate, dar și date cu privire la plătitorii implicați în aceste tranzacții, la fel cum fac în prezent băncile.
Beneficii pentru intermediari și clienții acestora
Intermediarii financiari certificați FASTER vor beneficia de proceduri prioritare pentru reducerea și/sau recuperarea impozitelor cu reținere la sursă pentru clienții lor. Pe de altă parte, aceștia vor deveni responsabili cu verificarea rezidenței fiscale a clienților lor, cu asigurarea eligibilității clienților pentru reducerile de impozit (conform tratatelor de evitare a dublei impuneri sau legislației naționale) și pentru rambursările de impozit. În aceste scopuri, intermediarii trebuie să colecteze documentele care demonstrează calitatea clienților de beneficiari efectivi ai fluxurilor de dividende și/sau de dobânzi din instrumente tranzacționate și să urmărească cu atenție datele de achiziție în raport cu datele ex-dividend.
Conform proiectului, clienții acestor intermediari financiari vor beneficia de rambursarea impozitelor reținute (ca urmare a unei proceduri de regularizare) în 25 de zile lucrătoare de la solicitare, în condițiile în care în prezent această operațiune poate dura luni sau chiar ani, în funcție de jurisdicțiile implicate. Este important de menționat că introducerea procedurii de rambursare rapidă nu exclude opțiunea ca beneficiarii dobânzilor și dividendelor din instrumente tranzacționate public să solicite direct procedura normală de rambursare, adresându-se autorităților fiscale relevante.
Cronologia implementării
Propunerea FASTER se află în dezbatere publică și poate suferi modificări înainte de a deveni directivă și, ulterior, legislație națională în fiecare stat membru. În varianta actuală, proiectul prevede că statele membre au obligația să transpună directiva la nivel național până pe 31 decembrie 2026, cu aplicare din 1 ianuarie 2027.
Până la acel moment, intermediarii financiari ar trebui să decidă în ce măsură intenționează să se certifice conform noii reglementări (mai ales din perspectiva competitivității) și să asigure pregătirea personalului din perspectiva cunoștințelor necesare efectuării procedurilor de diligență (rezidență fiscală, condiții substanțiale și formale în legătură cu aplicarea tratatelor de evitare a dublei impuneri și a reducerilor și scutirilor aplicabile conform legislației interne din fiecare stat membru. În plus, aceștia trebuie să pregătească procedurile de diligență (inclusiv analiza GAP / analiză a decalajului față de procedurile de combatere a spălării banilor – AML - sau de cunoaștere a clientelei – KYC -, modele de documentație, setarea sistemelor IT etc.).
În concluzie, noua propunere legislativă vine în sprijinul investitorilor din toate statele membre ale UE cu proceduri simplificate de înregistrare și de regularizare a impozitelor reținute la sursă pentru veniturile obținute din dividende și dobânzi, dar și cu obligații suplimentare pentru entitățile implicate în astfel de tranzacții.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2397 / 9836 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...