ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Măştile trebuie purtate, obligatoriu, în spaţii închise. Orban: Cine nu poartă poate fi amendat

12 Iunie 2020   |   AGERPRES

” E obligatorie purtarea măştii în spaţii închise, iar dacă cineva nu poartă mască în mijlocul de transport în comun sau în magazin nu poartă mască poate fi amendat", a declarat Orban, la Oradea, întrebat de presă dacă se plătesc în continuare amenzi pentru nepurtarea măştilor de protecţie sanitară.

 
 
Premierul Ludovic Orban a subliniat, vineri, că măştile de protecţie sanitară trebuie purtate, în mod obligatoriu, în spaţii închise precum mijloacele de transport în comun sau magazine, precizând că persoanele care nu respectă această regulă pot fi amendate.

"Cum să nu, măştile trebuie purtate, în mod obligatoriu, în spaţii închise. (...) E obligatorie purtarea măştii în spaţii închise, iar dacă cineva nu poartă mască în mijlocul de transport în comun sau în magazin nu poartă mască poate fi amendat", a declarat Orban, la Oradea, întrebat de presă dacă se plătesc în continuare amenzi pentru nepurtarea măştilor de protecţie sanitară.

Premierul a participat, alături de ministrul Transporturilor, la semnarea Contractului de proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov - Tg. Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău - Borş, aferentă: Lot 2 - Subsecţiunea 3C2: Chiribiş - Biharia, km 30+550 - km 59+100.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9287 / 10054
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...