ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Muncii a discutat cu oficialii europeni despre reforma sistemului de pensii publice şi a salarizării în sectorul bugetar

27 Iulie 2023   |   Agerpres

În ceea ce priveşte reforma sistemului de salarizare din sectorul public, Bucura-Oprescu a transmis că a fost luat angajamentul de a se finaliza activitatea de consultare cu toate familiile ocupaţionale în manieră tripartită (MMSS, sindicate, ministerele de linie) pentru ca ulterior să se poată lucra împreună cu Banca Mondială pe diverse scenarii de reformă, astfel încât să putem găsi cea mai bună variantă de diminuare a inechităţilor din sistem şi a asigura sustenabilitatea cheltuielilor.

 
 
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a avut joi o primă întâlnire de lucru în format videocall cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene, şi cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN şi SG Recover, discuţiile axându-se pe continuarea reformelor din PNRR şi a celor care vizează sistemul de pensii publice şi salarizarea în sectorul bugetar.
 
"În cadrul întâlnirii a fost asumat angajamentul de continuare a reformelor în acord cu prevederile PNRR şi a fost prezentat stadiul actual al celor mai importante două reforme de la acest moment care intră în portofoliul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv reforma sistemului de pensii publice şi reforma salarizării în sectorul bugetar. În ceea ce priveşte reforma sistemului de pensii publice, a fost agreată traiectoria de lucru pe termen scurt şi mediu, respectiv planificarea următoarelor întâlniri tehnice bilaterale între MMSS şi Comisia Europeană pentru a agrea cea mai bună variantă a reformei, astfel încât să ne putem apleca asupra pensiilor mici din România, crescându-le gradul de adecvare, dar fără a pierde din vedere necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare", a scris ministrul Muncii pe Facebook.
 
În ceea ce priveşte reforma sistemului de salarizare din sectorul public, Bucura-Oprescu a transmis că a fost luat angajamentul de a se finaliza activitatea de consultare cu toate familiile ocupaţionale în manieră tripartită (MMSS, sindicate, ministerele de linie) pentru ca ulterior să se poată lucra împreună cu Banca Mondială pe diverse scenarii de reformă, astfel încât să putem găsi cea mai bună variantă de diminuare a inechităţilor din sistem şi a asigura sustenabilitatea cheltuielilor.
 
"Comisia Europeană a apreciat eforturile MMSS de a asigura un dialog social autentic, admiţând întru totul necesitatea derulării acestui proces cu maximă responsabilitate. Concluzia întâlnirii exprimată de ambele părţi a fost legată de necesitatea asigurării unui dialog constant cu serviciile Comisiei Europene, astfel încât să ne asigurăm că jaloanele vor fi îndeplinite la timp, în acord cu angajamentele luate faţă de partenerii europeni, iar reformele făcute să contribuie în mod autentic la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor români", a mai scris ministrul Muncii pe pagina de socializare. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2175 / 9725
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...