MIPE: Nu este suficientă ajustarea grilei de salarizare şi a coeficienţilor de ierarhizare, trebuie o reformă profundă care să elimine inechităţile
27 Mai 2021 AGERPRES
Criterii precum complexitatea muncii trebuie evaluate în mod obiectiv fiind necesare corelări între muncă şi nivelul de salarizare din sistemul public.
Modificările legii salarizării unitare trebuie să fie gândite într-o nouă filosofie care să schimbe paradigma actuală care doar clamează aplicarea principiului "la muncă egală, plată egală", consideră secretarul de stat în Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marius Vasiliu.
Acesta a participat joi la consultările organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborarea cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
"În cadrul întâlnirii, Marius Vasiliu a subliniat faptul că modificările legii salarizării unitare trebuie să fie gândite într-o nouă filosofie care să schimbe paradigma actuală care doar clamează aplicarea principiului "la muncă egală, plată egală". Nu este suficientă doar ajustarea grilei de salarizare şi a coeficienţilor de ierarhizare, ci trebuie ca aceste modificări să fie rezultatul unei reforme profunde care într-adevăr să elimine inechităţile din sistemul de salarizare, prin eliminarea egalităţilor nedrepte date de actuala formă care se bazează de fapt pe principiul "funcţii egale, plată egală", nu "la muncă egală, plată egală. Marius Vasiliu a susţinut în acest sens punctul de vedere al MIPE, unul de altfel în acord cu Programul de Guvernare, dar mai ales cu reformele propuse în PNRR, care văd această schimbare a principiilor de salarizare la pachet cu reforma funcţiei publice", se precizează în comunicatul MIPE transmis AGERPRES.

În acest sens, criterii precum complexitatea muncii trebuie evaluate în mod obiectiv fiind necesare corelări între muncă şi nivelul de salarizare din sistemul public. "De asemenea, este nevoie de o evaluare a justeţei cu care coordonarea de proiecte cu fonduri externe nerambursabile în administraţia publică se reflectă în salarizarea întregului personal implicat în desfăşurarea activităţilor, respectiv în îndeplinirea sarcinilor uzuale de serviciu pentru care funcţionarii sunt remuneraţi din fonduri naţionale.
Obiectivul general al reformei sistemului public de salarizare vizează asigurarea unei politici de salarizare echitabile şi sustenabile prin eliminarea discrepanţelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum şi între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei, subliniază documentul citat.
"PNRR este despre reforme reale cu impact în viaţa noastră, a tuturor, acesta fiind un exemplu, până la urmă, de îmbunătăţire a eficienţei administraţiei publice, nu doar de corectare a unor inechităţi în cadrul unei categorii de angajaţi", a adăugat oficialul MIPE.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7971 / 10841 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS