
Nagy-Bege (ANRE):România are nevoie de capacităţi de producţie din surse curate pentru acoperirea deficitului de energie
17 Iunie 2021
AgerpresAcesta a punctat faptul că lipsa de capacitate de producţie de energie electrică se simte în România "de doi-trei ani", iar mare parte dintre capacităţile existente sunt "din ce în ce mai puţin rentabile".
România are nevoie de capacităţi de producţie din surse curate care să înlocuiască mai ales centralele pe cărbuni într-un orizont de timp cât mai scurt, fiind astfel singura modalitate prin care deficitul de energie poate să fie acoperit şi preţurile să scadă, a declarat, joi, într-o dezbatere de specialitate, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
"România are nevoie de capacităţi de producţie din surse curate, în primul rând nepoluante care să înlocuiască mai ales centralele pe cărbuni într-un orizont de timp cât mai scurt. Este singura modalitate prin care deficitul de energie poate să fie acoperit şi preţurile ar putea să scadă. Din punct de vedere al investiţiilor, atât producţia de energie electrică, dar şi extracţia de gaze naturale este într-un moment favorabil, datorită evoluţiei preţurilor. Pe pieţele angro sunt preţuri foarte, foarte mari, nemaivăzute de ceva timp, acesta putând fi un stimul în plus pentru cei care vor să investească în acest domeniu. Pe partea de gaze naturale, nu putem să trecem cu vederea noile investiţii propuse atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul distribuitorilor de gaze naturale sau al transportatorilor pentru a extinde reţelele de gaze naturale, pentru a creşte gradul de acces la infrastructura de gaze pentru consumatorii casnici şi cei industriali. Avem nevoie de gaze naturale, indiferent dacă decizia finală de investiţie în extracţia de mare adâncime în Marea Neagră se va lua sau nu. În România, consumul de gaze naturale, atât la nivel casnic, cât şi industrial, precum şi şi domeniul producerii de energie electrică, va fi unul semnificativ în următorii ce puţin zece ani", a spus Nagy-Bege.
Acesta a punctat faptul că lipsa de capacitate de producţie de energie electrică se simte în România "de doi-trei ani", iar mare parte dintre capacităţile existente sunt "din ce în ce mai puţin rentabile".
"Sigur, mai sunt deficienţe şi ştim care sunt acestea, mai ales dacă vorbim de energia electrică, unde, de doi-trei ani, se simte din ce în ce mai acut lipsa de capacitate de producţie. De fapt, noi avem capacităţi de producţie, dar mare parte dintre acestea, şi mă refer în primul rând la cele care produc din surse fosile, poluante, sunt din ce în ce mai puţin rentabile, în condiţiile în care politicile europene şi globale în privinţa emisiilor de carbon duc din păcate în direcţia creşterii cotaţiilor emisiilor de carbon care se reflectă şi în preţul energiei, nu numai în România, ci peste tot în Europa", a afirmat vicepreşedintele ANRE.
Reprezentantul autorităţii de reglementare a energiei electrice a precizat că reglementările emise, pe plan naţional, în ultimii doi ani, au ţinut cont de Regulamentul 943 din 2019 privind piaţa internă de energie electrică, atât pe piaţa de echilibrare, cât şi în privinţa regulilor de tranzacţionare angro.
"Am reuşit să facem paşi importanţi pentru a ne conforma cu politica energetică a Uniunii Europene. Am transpus directive, am aplicat regulamente şi vă dau un singur exemplu - Regulamentul 943 din 2019 privind piaţa internă de energie electrică, şi care se aplică în mare parte în România începând cu 1 ianuarie 2020. Pot să spun că reglementările emise de ANRE în ultimii doi ani au ţinut, în mare parte, cont de acest regulament, indiferent dacă ne referim la modificările făcute în piaţa de echilibrare sau reguli de tranzacţionare angro de energie electrică. În domeniul gazelor naturale, mulţumită în mare parte şi eforturilor depuse de Transgaz, în ultima perioadă capacitatea de interconectare a României s-a îmbunătăţit semnificativ atât în sud, cu vecinii noştri bulgari, cât şi spre vest cu Ungaria. În continuare se depun eforturi pentru a rezolva problema interconectării cu Ucraina", a subliniat Zoltan Nagy-Bege.
Decidenţi din industria energetică românească analizează, joi, strategiile naţionale, europene şi corporative în domeniu în cadrul ediţiei a VII-a a evenimentului Energy Strategy Summit 2021.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6765 / 9836 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...