Păduroiu (One United Properties): Piaţa de birouri va înregistra un ritm mai lent al tranzacţiilor în următoarele două trimestre
18 Mai 2026 Agerpres
Potrivit acestuia, cererea pentru clădiri de birouri de calitate se menţine la nivel structural.
Piaţa de birouri va înregistra un ritm mai lent al tranzacţiilor în următoarele două trimestre, în condiţiile în care companiile au amânat deciziile de închiriere pe fondul evenimentelor recente, deşi cererea pentru clădiri de calitate se menţine, a declarat Mihai Păduroiu, CEO Office Division, One United Properties.
"Piaţa de birouri traversează o perioadă de tranziţie şi de adaptare la noua realitate locală şi globală, din punct de vedere al obiceiurilor legate de mersul la birou, al acestui val de tehnologie nouă care afectează într-un mod revoluţionar întreaga activitate a oricărei companii, şi anume inteligenţa artificială. Deci, iată, birourile sunt într-un punct în care trebuie să se transforme, în aşa fel încât să fie compatibile cu aceste noi realităţi, atât pe plan local, cât şi pe plan global. (...) Având în vedere evenimentele care s-au petrecut, mai ales recent, cererea e clar că a fost afectată în mod negativ, iar deciziile au fost amânate. Probabil vom vedea tranzacţii care se semnează, dar într-un ritm mai lent. Cam acesta ar fi efectul pentru următoarele două trimestre, cel puţin", a menţionat Mihai Păduroiu, CEO Office Division, One United Properties, la evenimentul "Imobiliarele se rescriu: investitori noi, reguli noi, oportunităţi noi - Ediţia a VI-a".
"Piaţa de birouri traversează o perioadă de tranziţie şi de adaptare la noua realitate locală şi globală, din punct de vedere al obiceiurilor legate de mersul la birou, al acestui val de tehnologie nouă care afectează într-un mod revoluţionar întreaga activitate a oricărei companii, şi anume inteligenţa artificială. Deci, iată, birourile sunt într-un punct în care trebuie să se transforme, în aşa fel încât să fie compatibile cu aceste noi realităţi, atât pe plan local, cât şi pe plan global. (...) Având în vedere evenimentele care s-au petrecut, mai ales recent, cererea e clar că a fost afectată în mod negativ, iar deciziile au fost amânate. Probabil vom vedea tranzacţii care se semnează, dar într-un ritm mai lent. Cam acesta ar fi efectul pentru următoarele două trimestre, cel puţin", a menţionat Mihai Păduroiu, CEO Office Division, One United Properties, la evenimentul "Imobiliarele se rescriu: investitori noi, reguli noi, oportunităţi noi - Ediţia a VI-a".
Potrivit acestuia, cererea pentru clădiri de birouri de calitate se menţine la nivel structural.
"Într-adevăr, am traversat şi traversăm în continuare în România şi mai ales în Bucureşti o perioadă cu livrări aproape zero. Există în continuare cerere şi o nevoie, la nivel structural, pentru clădiri de birouri de calitate, care au fost, sunt şi vor fi, indiferent de toate aceste contexte globale, o infrastructură critică pentru economie, pentru companii, atât din sectorul privat, cât şi din sectorul public, şi care reprezintă o fundaţie pentru orice cultură organizaţională şi pentru performanţa acesteia", a adăugat Mihai Păduroiu.
Proiectele mari de birouri aflate în dezvoltare vor fi livrate treptat în următorii ani, susţine reprezentantul One United Properties.
"Avem proiecte în zona de centru-sud, centru-vest, în zona de nord şi în zona centrală. Sunt proiecte mari, destul de complexe, şi atunci va fi interesant de văzut când vor fi operaţionalizate. Pentru că, din experienţă, lucrurile, mai ales având în vedere procesul de recepţie, de fit-out şi toată partea de documentaţie de urbanism care trebuie încheiată la finalizarea unui proiect împreună cu autorităţile, durează foarte mult şi cred că o parte dintre proiectele care sunt acum în construcţie vor fi operaţionalizate în 2027, într-un echilibru, din punctul meu de vedere, cu nivelul actual al cererii", a adăugat Mihai Păduroiu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2 / 10854 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





