ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pîslaru: Avem acord politic pe legea salarizării unitare

22 Mai 2026   |   Agerpres

Luni va fi publicat proiectul în transparenţă decizională, iar de marţi începe consultările cu sindicatele şi familiile ocupaţionale.

 
 
Partidele politice au agreat elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, pe trei principii: protejarea veniturilor angajaţilor din sectorul public, disciplină bugetară şi sustenabilitate, aplicare integrală şi predictibilă, a anunţat, vineri, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii, Sociale, Dragoş Pîslaru.

"Avem acord politic pe legea salarizării unitare. Partidele politice au agreat în această dimineaţă elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizarii personalului plătit din fonduri publice. Prin sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan şi prin contribuţia incomensurabilă a consilierului prezidenţial Radu Burnete, am reuşit să obţinem acordul politic asupra celor trei principii fundamentale şi a celor cinci piloni care stau la baza reformei", a scris Pîslaru, într-o postare pe Facebook.


Conform acestuia, reforma se bazează pe trei principii esenţiale: protejarea veniturilor angajaţilor din sectorul public - niciun angajat nu va înregistra scăderi salariale ca efect al aplicării noii legi; disciplină bugetară şi sustenabilitate - reforma trebuie să respecte obiectivele fiscale asumate de România şi să poată fi susţinută pe termen lung; aplicare integrală şi predictibilă - noua lege va intra integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, fără aplicări etapizate şi fără derogări succesive pentru diferite categorii profesionale.

Ministrul a vorbit, în context, despre cei cinci piloni ai reformei: o ierarhie echitabilă a funcţiilor în întregul sector public, inclusiv pentru administraţia publică locală; o structură unică de grade de salarizare pentru întregul sector public; limitarea şi transparentizarea sporurilor, împreună cu introducerea unor criterii clare şi verificabile de performanţă; instituţionalizarea guvernanţei sistemului salarial, prin responsabilitate comună între Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor; sustenabilitate fiscală şi încadrarea în ţintele asumate privind deficitul şi cheltuielile de personal.

Luni va fi publicat proiectul în transparenţă decizională, iar de marţi începe consultările cu sindicatele şi familiile ocupaţionale.

"Îmi doresc un calendar accelerat de aproximativ două săptămâni pentru consultări şi definitivarea proiectului înainte de transmiterea sa către Parlament spre aprobare. De asemenea, luni după-amiază vom organiza o conferinţă de presă în care voi prezenta principalele elemente ale reformei şi paşii următori. Mulţumesc echipei Ministerului Muncii, experţilor Băncii Mondiale şi tuturor colegilor implicaţi în elaborarea tehnică a proiectului şi în susţinerea acordului politic necesar lansării reformei. De asemenea, mulţumesc în mod special partidelor politice pentru responsabilitatea şi disponibilitatea de a susţine acest proces dificil, dar esenţial pentru modernizarea administraţiei publice şi pentru credibilitatea României în implementarea PNRR", a adăugat ministrul interimar.

Acesta consideră că legea salarizării unitare reprezintă unul dintre cele mai importante jaloane asumate de România prin PNRR.

"Obiectivul nostru este construirea unui sistem salarial echitabil, coerent şi predictibil pentru întreg sectorul public", a conchis Pîslaru.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 10879
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...