Producătorii de țigări cu filtru, obligați să colecteze deșeurile începând cu acest an. Ce măsuri sunt necesare în acest scop?
09 August 2023 Adrian Teampău, Director, și Alina Alecu, Consultant Senior, Consultanță Economie Circulară, Deloitte România
Conform Directivei UE 904/2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, filtrele provenite de la produsele din tutun (mucurile de țigară) reprezintă a doua cea mai răspândită categorie de produse din plastic de unică folosință întâlnite, sub formă de deșeuri, pe plajele din Uniunea Europeană.
| |
Inițiativa autorităților europene privind gestionarea deșeurilor din plastic, demarată cu mulți ani în urmă și concretizată într-o directivă, are și o componentă care vizează produsele din tutun cu filtru și filtrele comercializate pentru a fi utilizate în combinație cu produse din tutun, care conțin plastic. Directiva a fost transpusă și în legislația din România și obligă producătorii de astfel de produse să asigure colectarea deșeurilor rezultate după consum începând cu acest an.
Conform Directivei UE 904/2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, filtrele provenite de la produsele din tutun (mucurile de țigară) reprezintă a doua cea mai răspândită categorie de produse din plastic de unică folosință întâlnite, sub formă de deșeuri, pe plajele din Uniunea Europeană. Din aceste considerente, s-a impus reducerea impactului considerabil al acestor deșeuri rezultate după consumul unor astfel de produse din tutun asupra mediului.
Conform Directivei UE 904/2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, filtrele provenite de la produsele din tutun (mucurile de țigară) reprezintă a doua cea mai răspândită categorie de produse din plastic de unică folosință întâlnite, sub formă de deșeuri, pe plajele din Uniunea Europeană. Din aceste considerente, s-a impus reducerea impactului considerabil al acestor deșeuri rezultate după consumul unor astfel de produse din tutun asupra mediului.
În România, răspunderea extinsă pentru deșeurile generate de respectivele produse, instituită prin ordonanța de guvern de transpunere a directivei (OG 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului), se va putea realiza prin intermediul unei organizații dedicate sau individual. Potrivit legislației, producătorii trebuie să suporte costurilor aferente implementării unei infrastructuri specifice pentru colectarea deșeurilor generate după consumul de produse din tutun, cum ar fi recipiente adecvate pentru astfel de deșeuri în zonele cu consum intens.
Ce costuri trebuie să suporte producătorii?
În acest scop, producătorii trebuie să acopere cel puțin următoarele costuri: cele legate de măsurile de informare a consumatorilor cu privire la alternativele reutilizabile, impactul asupra mediului și asupra rețelei de canalizare în cazul gestionării necorespunzătoare a deșeurilor provenite de la produsele respective; cele de strângere a deșeurilor aruncate în afara sau în cadrul sistemului public de colectare al autorității publice locale și pentru transportul şi tratarea ulterioară a respectivelor deșeuri; costurile pentru colectarea şi raportarea datelor către autoritățile responsabile.
Totodată, legislația obligă producătorii să aplice pe produsele din tutun introduse pe piață un marcaj clar, lizibil și care nu se poate șterge, care informează consumatorii cu privire la opțiunile adecvate de gestionare a deșeurilor și la prezența materialelor plastice în componența produsului, precum și la impactul negativ asupra mediului, în special asupra mediului marin, în cazul în care acestea sunt aruncate sau eliminate prin mijloace necorespunzătoare.
Nu în ultimul rând, schemele de răspundere extinsă a producătorilor ar trebui să conțină măsuri de încurajare a inovării care să conducă la dezvoltarea de alternative durabile la filtrele pentru produse din tutun care conțin plastic.
Modelul Ungariei
Spre exemplu, în Ungaria, în baza legislației adoptată recent, a fost selectată o societate concesionară la nivel național, prin licitație, pentru a pune la dispoziția producătorilor de tutun sistemele de colectare necesare și, la rândul său, să colecteze deșeurile provenite de la produsele de tutun, să le valorifice și, după caz, să le elimine în mod corespunzător. Pentru aceste servicii, societatea în cauză percepe producătorilor o contribuție financiară, ca parte a taxei pe care aceștia trebuie să o suporte în conformitate cu extinderea răspunderii. Reglementarea din Ungaria a intrat în vigoare la 1 iulie 2023, iar producătorii sunt obligați, începând din trimestrul patru al acestui an, să achite taxa aferentă produselor vândute în trimestrul anterior.
Legislația din Ungaria permite ambele variante de organizare, individual sau prin intermediul unei entități colective.
În cadrul unui studiu Deloitte realizat pentru producătorii din țara vecină, care a evaluat obiceiurile de fumat ale consumatorilor din 21 dintre cele mai mari localități ale țării, ce cumulează 30% din populație, au fost colectate și calculate costurile cu gestionarea acestor deșeuri. Rezultatul studiului a evidențiat un tarif valabil la nivel național pentru un kilogram de deșeuri din tutun colectat și tratat.
În plus, la realizarea studiului au fost luate în calcul și modificările din portofoliile de produse (cum ar fi rata de creștere a pieței produselor fără fum) pentru elaborarea scenariilor privind taxa care ar trebui aplicată producătorilor.
În concluzie, producătorii de țigări cu filtru din România trebuie să ia măsuri pentru implementarea răspunderii extinse, care implică și colectarea deșeurilor rezultate din consumul produselor pe care aceștia le introduc pe piață, astfel încât să fie pregătiți să se conformeze acestei obligații în momentul în care sistemul va fi funcțional.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2754 / 10344 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





