ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rogojinaru, despre plafonul la granturile pentru IMM-uri: Majoritatea beneficiarilor vor fi firme mici şi foarte mici

01 Octombrie 2020   |   Agerpres

Oficialul guvernamental a afirmat că nu este îngrijorat de posibilitatea ca firmele mijlocii să acceseze plafonul maxim permis pentru o companie, de 150.000 de euro, în cadrul granturilor alocate IMM-urilor pentru capital de lucru, şi să consume astfel prea mult din bugetul programului, în detrimentul microîntreprinderilor.

 
 
Majoritatea IMM-urilor care vor accesa programul de granturi din fonduri europene pentru capital de lucru destinat întreprinderilor mici şi mijlocii afectate de criza provocată de pandemie vor fi firme mici şi foarte mici, a declarat, joi, pentru AGERPRES, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Liviu Rogojinaru, la finalul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.
 
Oficialul guvernamental a afirmat că nu este îngrijorat de posibilitatea ca firmele mijlocii să acceseze plafonul maxim permis pentru o companie, de 150.000 de euro, în cadrul granturilor alocate IMM-urilor pentru capital de lucru, şi să consume astfel prea mult din bugetul programului, în detrimentul microîntreprinderilor.
 
"Nu (sunt îngrijorat, n.r.), nicidecum. Or fi 20, 30, 50, 100 de IMM-uri care vin pe cifra maximă, de 150.000 de euro. Dar marea majoritate vor fi cei care vor solicita 10.000 de euro, 20.000, 30.000", a precizat Liviu Rogojinaru.
 
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a solicitat Guvernului de mai multe ori în ultimele săptămâni să micşoreze plafonul de 150.000 de euro până la care IMM-urile pot accesa granturi de capital de lucru, argumentând că firmele mijlocii vor include nevoi false în cereri, pentru a putea solicita suma maximă, şi că astfel bugetul programului nu va fi suficient pentru microîntreprinderi. Suma maximă a programului de granturi pentru IMM-uri destinate capitalului de lucru este de 350 de milioane de euro.
 
Secretarul de stat din Ministerul Economiei a argumentat că alt plafon din programul de granturi, cel de 15% din cifra de afaceri, înlătură pericolul consumării bugetului programului de către firmele mijlocii în detrimentul microîntreprinderilor.
 
"IMM-urile cer limitarea plafonului la 35.000 de euro pentru că se uită doar într-o singură direcţie. Această problemă trebuie văzută din toate direcţiile, pentru că eu trebuie să mulţumesc şi pe cel mijlociu, deoarece mulţi au ridicat problema 'eu ce fac şi cum fac', trebuie să-i mulţumesc şi pe cei mici, şi pe cei foarte mici. Şi atunci încerc, pe cât posibil, să nu-i limitez pe niciunul dintre ei. Primul lucru: faptul că vin şi limitez, spun 'nu mai mult decât 15% din cifra de afaceri a anului trecut', practic eu fac această limitare care se cere din partea IMM-urilor. De ce? Pentru o firmă foarte mică, care are 50.000 de euro cifră de afaceri, 15% înseamnă 7.500 de euro, atât va primi. O să vedeţi că vor fi foarte multe firme din acestea mici şi foarte mici care vor veni - 5.000, 7.000, 15.000, 25.000. Noi în România avem aproximativ 8.800 de firme mijlocii, aceştia sunt toţi, în toată România, în toate codurile CAEN. Eu nu cred că vor veni aceste firme, decât foarte puţine, care vor avea acces către cei 150.000, cifra maximă pusă în joc", a menţionat Liviu Rogojinaru, pentru AGERPRES.
 
În cadrul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii, secretarul de stat din Ministerul Economiei a apreciat că suma medie a granturilor care vor fi accesate de IMM-uri va fi în jurul valorii de 50.000 de euro.
 
"Noi am plecat de la premisa că vom avea o medie de 50.000, 60.000 de euro, pentru că sunt şi firme care vor ajunge la cei 150.000 de euro, dar sunt şi firme mai micuţe, care vor lua 20.000, 30.000, şi atunci am plecat pe această medie. (...) Eu sunt pe principiul următor: trebuie să ia (bani, n.r.) oamenii care pot să rămână în viaţă, sau mai corect spus firmele care pot să rămână în viaţă şi care pot să ducă activitatea mai departe, acesta este principalul argument", a declarat Liviu Rogojinaru.
 
Prevederile programului de granturi pentru capital de lucru destinat IMM-urilor afectate de pandemie, cu o sumă totală de 350 de milioane de euro din fonduri europene, urmează să fie finalizate în curând de autorităţi, după care fi legiferat şi va intra în vigoare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8149 / 9304
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank și Alpha International Holdings la vânzarea către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers
KPMG Legal – Toncescu și Asociații a asistat Carmistin The Food Company în achiziția Provimi, societate din grupul Cargill
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
BACIU PARTNERS anunță promovările în cadrul echipei sale pentru anul 2025. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Aceste promovări sunt o confirmare a dorinței noastre de a continua să construim o echipă pregătită pentru un peisaj de afaceri în continuă schimbare”
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...