ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Stocurile de urgență: ce riscă operatorii care nu respectă legea

24 Martie 2026   |   Alex Milcev (Partener), Mihai Petre (Director), Daniela Neagoe (Senior Manager) - EY România

Nivelul stocurilor minime reprezintă cel puțin cea mai mare valoare dintre cantitatea aferentă importurilor nete pe o perioadă de 90 de zile și cantitatea aferentă consumului intern pe o perioadă de 61 de zile, calculată pe baza mediei zilnice.

 
 
În ultima perioadă, securitatea aprovizionării cu produse energetice a devenit un subiect tot mai sensibil, pe fondul tensiunilor geopolitice și al instabilității de pe piețele internaționale. 

Pentru a evita perturbarea aprovizionării cu produse petroliere, România, la fel ca toate statele membre ale Uniunii Europene, este obligată să mențină stocuri minime de urgență de țiței și produse petroliere. 

Cadrul legal prin care au fost transpuse obligațiile asumate de România la nivelul Uniunii Europene  este Legea nr. 85/2018 privind constituirea și menținerea unor rezerve minime de țiței și / sau produse petroliere. Prin acest act normativ este reglementat nu doar nivelul stocurilor, ci și modul de administrare și sancțiunile pentru neconformare. 


Nivelul stocurilor minime reprezintă cel puțin cea mai mare valoare dintre cantitatea aferentă importurilor nete pe o perioadă de 90 de zile și cantitatea aferentă consumului intern pe o perioadă de 61 de zile, calculată pe baza mediei zilnice. 

Conform Ordinului Ministerului Energiei nr. 622/2025, în perioada 1 iulie 2025 - 30 iunie 2026,  în România sunt 18 agenți economici care au obligația constituirii unor astfel de stocuri.

Menținerea stocurilor de urgență nu este o obligație pur formală. Controalele efectuate de autoritățile competente au rolul de a se asigura că stocurile există, sunt disponibile rapid și pot fi puse în circulație, atunci când situația o impune.

Legea nu se limitează la stabilirea obligațiilor, ci prevede și un regim contravențional clar pentru situațiile în care acestea nu sunt respectate. Operatorii economici care nu își îndeplinesc responsabilitățile privind stocurile de urgență pot fi sancționați, tocmai pentru a preveni comportamentele care ar putea pune în pericol siguranța energetică.

Printre  faptele considerate contravenții enumerăm neconstituirea sau nemenținerea stocurilor minime obligatorii și diminuarea nejustificată a rezervelor sau folosirea acestora în alte scopuri decât cele permise. În cazul constatării acestor contravenții, măsurile pot include amenzi contravenționale de până la  3% din cifra de afaceri realizată pe teritoriul României în anul financiar anterior.

Aplicarea sancțiunilor nu are un scop pur punitiv, ci urmărește protejarea unui interes public major: securitatea energetică a României. În lipsa unor rezerve reale și bine gestionate, orice criză pe piața petrolului s-ar putea transforma rapid într-o problemă economică și socială de amploare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 7 / 10612
     

    Ascunde Reclama
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
    ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
    Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
    Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
    Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
    Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
    Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
    BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
    Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
    Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
    Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
    În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...