Timiş (Cris-Tim): Intrăm într-o etapă foarte importantă a dezvoltării companiei noastre
17 Octombrie 2025 Agerpres
El a menţionat că pentru companie deschiderea către investitori şi piaţa de capital este o decizie strategică deoarece intră într-un amplu proces investiţional.
Cris-Tim a început perioada de derulare a ofertei care va ţine până în data de 29 octombrie a acestei luni şi a intrat în fază de transformare a companiei cu o miză foarte mare de dezvoltare pentru anii care urmează, a afirmat, vineri, Radu Timiş Jr., CEO-ul Cris-Tim, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Intrăm într-o etapă foarte importantă a dezvoltării companiei noastre. Ieri dimineaţă am publicat pe site-ul Cris-tim prospectul aferent ofertei publice. Astăzi a început perioada de derulare a ofertei care va ţine până în data de 29 octombrie a acestei luni. Practic am intrat în această fază de transformare a companiei noastre cu o miză foarte mare de dezvoltare pentru anii care urmează. După cum ştiţi oferta vine după ce în data de 29 septembrie am organizat precedenta noastră conferinţă de presă când am anunţat intenţia de listare la Bursa de Valori Bucureşti. De atunci şi până acum ne-am concentrat pe finalizarea tuturor etapelor premergătoare ofertei în conformitate cu cerinţele legale şi de reglementare în colaborare cu autorităţile competente şi cu partenerii consorţiului de intermediere. A fost o perioadă foarte intensă. Gândiţi-vă că muncim la acest proces de peste un an de zile, cu decizii importante, cu foarte multe ajustări, pe care o să le povestim mai departe în cadrul conferinţei şi toate aceste eforturi ne-au adus astăzi în acest moment să putem demara oferta publică şi până la sfârşitul anului să fim deja o companie listată în indicele BET", a spus Radu Timiş Jr., CEO-ul Cris-Tim.
"Intrăm într-o etapă foarte importantă a dezvoltării companiei noastre. Ieri dimineaţă am publicat pe site-ul Cris-tim prospectul aferent ofertei publice. Astăzi a început perioada de derulare a ofertei care va ţine până în data de 29 octombrie a acestei luni. Practic am intrat în această fază de transformare a companiei noastre cu o miză foarte mare de dezvoltare pentru anii care urmează. După cum ştiţi oferta vine după ce în data de 29 septembrie am organizat precedenta noastră conferinţă de presă când am anunţat intenţia de listare la Bursa de Valori Bucureşti. De atunci şi până acum ne-am concentrat pe finalizarea tuturor etapelor premergătoare ofertei în conformitate cu cerinţele legale şi de reglementare în colaborare cu autorităţile competente şi cu partenerii consorţiului de intermediere. A fost o perioadă foarte intensă. Gândiţi-vă că muncim la acest proces de peste un an de zile, cu decizii importante, cu foarte multe ajustări, pe care o să le povestim mai departe în cadrul conferinţei şi toate aceste eforturi ne-au adus astăzi în acest moment să putem demara oferta publică şi până la sfârşitul anului să fim deja o companie listată în indicele BET", a spus Radu Timiş Jr., CEO-ul Cris-Tim.
El a menţionat că pentru companie deschiderea către investitori şi piaţa de capital este o decizie strategică deoarece intră într-un amplu proces investiţional.
"Suntem lideri de piaţă în categoriile de mezeluri şi de ready meals, două zone competitive şi extrem de sensibile la schimbările de comportament ale consumatorilor. Operăm în nişte pieţe extrem de competitive. Vă povesteam şi la ultimele noastre întâlniri că aceste pieţe sunt extrem de fragmentate. Gândiţi-vă că în România în continuare numai în industria mezelurilor avem peste 400 de jucători activi în această piaţă. Deci piaţa este foarte fragmentată şi suntem convinşi că în următorii ani de zile această piaţă va urma un proces de consolidare accelerat, exact aşa cum se întâmplă în industriile din Vestul Europei", a declarat Radu Timiş.
De asemenea, el a precizat că a fost anunţat un plan de investiţii de 890 de milioane de lei în următorii cinci ani. Aceste investiţii vor merge în dezvoltarea de capacităţi organice de creştere, respectiv noi capacităţi de producţie, alinierea capacităţilor de producţie la cele mai înalte standarde de eficienţă şi calitate comparabil cu orice jucător la nivel european sau mondial. De asemenea, se are în vedere dezvoltarea infrastructurii de logistică şi depozitare. Compania intenţionează ca în 2029 să reînnoiască flota de distribuţie.
Cris-Tim a organizat vineri un briefing de presă cu privire la derularea în perioada 17 - 29 octombrie 2025 a ofertei publice iniţiale pentru listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti.
Compania a anunţat, joi, că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, miercuri, prospectul pentru oferta publică iniţială pentru un număr total de 27.066.667 de acţiuni Cris-Tim Family Holding.
Oferta se derulează în perioada 17 - 29 octombrie 2025 şi presupune vânzarea de acţiuni existente de către Rangeglow Limited şi emisiunea de acţiuni noi în cadrul unei majorări de capital social a Cris-Tim Family Holding.
În cazul închiderii cu succes a ofertei publice iniţiale, Cris-Tim va solicita admiterea la tranzacţionare a tuturor acţiunilor emise pe Piaţa Reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), categoria Premium, sub simbolul bursier CFH.
Oferta publică iniţială Cris-Tim Family Holding constă în vânzarea unui pachet de maximum 20.866.667 acţiuni existente de către Rangeglow Limited, controlat de către antreprenorii fondatori, Radu şi Cristina Timiş, precum şi o ofertă de subscriere de maximum 6.200.000 acţiuni ordinare nou emise ale companiei, componenta de majorare de capital social prin emisiune de acţiuni ordinare noi. Suplimentar, oferta include şi o opţiune de supra-alocare, pentru a permite măsuri de stabilizare, dacă va fi cazul, conform prospectului. Acţiunile sunt oferite la intervalul de preţ de ofertă de 16,5 lei/acţiune - 17,5 lei/acţiune, iar free float-ul estimat al companiei la BVB, după încheierea ofertei şi listare, este de maximum 35%.
Oferta este împărţită în două tranşe destinate investitorilor de retail din România şi investitorilor instituţionali din afara Statelor Unite ale Americii, în baza Regulamentului S din Legea Valorilor Mobiliare. Dimensiunea finală a fiecărei tranşe va fi stabilită în funcţie de nivelul de subscrieri primite de la investitori, după încheierea perioadei de ofertă.
Potrivit sursei citate, fondurile atrase prin derularea ofertei publice iniţiale, atât cele obţinute în urma subscrierii de acţiuni noi (parte a majorării de capital social), cât şi cele obţinute prin vânzarea de acţiuni existente, vor fi folosite în proporţie semnificativă pentru susţinerea planurilor de investiţii ale Cris-Tim.
Acţionarul vânzător Rangeglow Limited va folosi o parte din sumele încasate în urma ofertei pentru rambursarea unor împrumuturi acordate de companie, în valoare de 57,3 milioane euro, echivalentul a 290,8 milioane lei (inclusiv dobânzi) acumulate până la data de 31 august 2025 (plus orice sume suplimentare rezultate din împrumuturi noi, trageri noi conform aranjamentelor existente, precum şi din acumulări de dobânzi până la data Prospectului, în limita plafonului echivalent în euro a sumei de 306 milioane lei), în urma reorganizării şi consolidării datoriilor intra-grup.
Pentru perioada 2025 - 2030, Cris-Tim are în vedere un plan de investiţii în cuantum de 890 de milioane lei, din care 768 milioane lei alocate segmentului de afaceri mezeluri, iar 121 milioane lei alocate segmentului de afaceri ready-meals şi altor obiective de investiţii. O parte a acestui plan de investiţii este concentrată în direcţia dezvoltării capacităţilor existente de producţie, program finanţat parţial prin programul naţional de revitalizare a industriei agro-alimentare Investalim.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 241 / 10326 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





