ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Turcan: Nu discutăm de restricţii la nivel economic; vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii COVID-19

05 Octombrie 2020   |   Agerpres

"Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţi ai instituţiilor de control şi de decizie la nivel local. Am solicitat respectarea regulilor de protecţie sanitară, intervenţia instituţiilor de control pentru aplicarea şi respectarea regulilor sanitare şi facem apel, în acelaşi timp, constant, şi la oameni, să înţeleagă că sănătatea depinde foarte mult de modul în care fiecare se raportează la această problemă globală de sănătate publică. Nu putem discuta în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar vom avea o şedinţă de Guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi acolo vor fi anunţate măsurile de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii acestei infecţii", a precizat Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul unei vizite de lucru la Ministerul Fondurilor Europene.

 
 
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că nu se discută în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar că vor avea loc o şedinţă de Guvern şi una a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, unde vor fi anunţate măsuri de creşterea a rigurozităţii pentru a preveni extinderea noului coronavirus.
 
"Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţi ai instituţiilor de control şi de decizie la nivel local. Am solicitat respectarea regulilor de protecţie sanitară, intervenţia instituţiilor de control pentru aplicarea şi respectarea regulilor sanitare şi facem apel, în acelaşi timp, constant, şi la oameni, să înţeleagă că sănătatea depinde foarte mult de modul în care fiecare se raportează la această problemă globală de sănătate publică. Nu putem discuta în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar vom avea o şedinţă de Guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi acolo vor fi anunţate măsurile de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii acestei infecţii", a precizat Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul unei vizite de lucru la Ministerul Fondurilor Europene. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8136 / 9297
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
BACIU PARTNERS anunță promovările în cadrul echipei sale pentru anul 2025. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Aceste promovări sunt o confirmare a dorinței noastre de a continua să construim o echipă pregătită pentru un peisaj de afaceri în continuă schimbare”
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
Schoenherr anunță câștigătorii concursului de eseuri „law, sweet law‟
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...