
Villeroy (BCE): Relaxarea politicilor bugetare ar putea alimenta inflaţia
15 Septembrie 2023
AgerpresJoi, Banca Centrală Europeană a decis o nouă majorare a dobânzii de referinţă, cea de a zecea majorare consecutivă, care a urcat costul creditului la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, dar a semnalat că a ajuns probabil la sfârşitul ciclului său de înăsprire a politicii monetare.
Politicile bugetare prea relaxate riscă să alimenteze inflaţia, într-un moment în care Banca Centrală Europeană luptă să o reducă, a afirmat vineri Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Reuters.
Joi, Banca Centrală Europeană a decis o nouă majorare a dobânzii de referinţă, cea de a zecea majorare consecutivă, care a urcat costul creditului la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, dar a semnalat că a ajuns probabil la sfârşitul ciclului său de înăsprire a politicii monetare.
"Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4,00% începând cu data de 20 septembrie 2023", se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.
Vorbind la o conferinţă pe teme financiare, Francois Villeroy de Galhau, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, nu a dorit să comenteze decizia BCE, dar a cerut guvernelor să nu complice misiunea BCE, care încearcă să readucă inflaţia la ţinta sa de 2% până în 2025.
"Guvernele trebuie să evite orientările prea expansioniste, care ar alimenta suplimentar inflaţia. Prin urmare, trebuie să avem o abordare a politicii monetare şi fiscale mai coordonată şi realiniată", a declarat Villeroy.
Planificata reformă a regulilor fiscale din UE - Pactul de stabilitate şi de creştere - ar fi un pas binevenit în această direcţie, a explicat oficialul BCE.
Statele membre UE vor să ajungă un acord privind noile reguli fiscale anul acesta, Dar Germania se opune unor modificări pe care alte guverne le consideră necesare pentru a avea mai multă flexibilitate.
În martie, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să îşi pregătească bugetele pentru 2024, având în vedere readucerea deficitelor sub 3% din PIB "pe termen mediu", investind în acelaşi timp în creştere verde şi digitală.
Aşa cum a anunţat încă de la finele anului trecut, clauza derogatorie generală din Pactul de stabilitate şi de creştere, care prevede, în cazul unei recesiuni economice grave, o abatere temporară de la cerinţele bugetare care se aplică în mod normal, va fi dezactivată la sfârşitul anului 2023. Ieşirea din perioada în care a fost în vigoare clauza derogatorie generală va duce la reluarea recomandărilor specifice fiecărei ţări privind politica bugetară, care sunt cuantificate şi diferenţiate în funcţie de provocările cu care se confruntă statele membre în ceea ce priveşte datoria publică.
Reglementările sunt revizuite pentru a le adapta la noile realităţi ale datoriei publice ridicate şi ale necesităţilor majore de investiţii.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2067 / 9754 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...