ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

30 aprilie, ultima zi în care beneficiarii primei etape a Măsurii 1 şi 2 mai pot depune raportul de progres

14 Aprilie 2022   |   Bizlawyer

Preşedintele României a semnat în cursul zilei de miercuri, 13 aprilie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

 
 
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a anunţat joi că 30 aprilie este ultima zi în care beneficiarii primei etape a Măsurii 1 - Microgranturi şi cei ai Măsurii 2 - Granturi pentru capital de lucru mai pot depune raportul de progres, fără să fie nevoiţi să dea banii înapoi.

"Toţi beneficiarii primei etape a Măsurii 1 şi cei ai Măsurii 2, care nu şi-au depus în termenul prevăzut de contractul de finanţare raportul de progres, o pot face până pe 30 aprilie, conform modificărilor legislative care intră astăzi (joi, n.r.) în vigoare. Reiterez faptul că 30 aprilie este ultima zi în care aceştia mai pot depune raportul de progres, fără să fie nevoiţi să dea banii înapoi", a menţionat Constantin-Daniel Cadariu.


Potrivit unui comunicat, preşedintele României a semnat în cursul zilei de miercuri, 13 aprilie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 130/2020 a avut ca obiectiv repunerea în termen a beneficiarilor care au depăşit perioada limită de transmitere a raportului de progres, respectiv 90 de zile pentru Măsura 1 şi 180 de zile pentru Măsura 2.

"Rog toţi reprezentanţii presei să promoveze această informaţie, pentru ca şansele de informare a beneficiarilor aflaţi în această situaţie să fie cele mai mari. Fac apel şi la toţi factorii şi liderii de opinie, asociaţiile profesionale, reprezentanţii IMM-urilor să disemineze informaţia, astfel încât cei peste 7.000 de operatori economici, care se află acum în situaţia de a da finanţarea obţinută înapoi către minister, să depună raportul de progres şi să evite situaţia în care trebuie să returneze banii", a adăugat Cadariu.

În acest moment, aproximativ 3.900 de beneficiari ai Măsurii 1 nu au îndeplinit toate obligaţiile din contract, aplicându-se sancţiunea de rambursare a granturilor în valoare de 2.000 euro, şi alţi aproximativ 3.330 de beneficiari ai Măsurii 2.

Conform sursei citate, modificarea nu se aplică, însă, beneficiarilor care deja au returnat sumele datorate ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1618 / 5357
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...