ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNS sesizează Avocatul Poporului pe OUG 62 ̸ 2024

20 Iunie 2024   |   Agerpres

Reprezentanţii BNS subliniază că ordonanţa de urgenţă interferează în mod nejustificat în atribuţiile puterii judecătoreşti, prin impunerea unor măsuri care duc la suspendarea automată a cauzelor similare aflate pe rolul instanţelor.

 
 
Blocul Naţional Sindical a înaintat o solicitare către Avocatul Poporului pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care vizează procesele ce au ca obiect drepturi salariale şi de pensii.

"Blocul Naţional Sindical atrage atenţia că această ordonanţă subminează grav principiile constituţionale şi afectează justiţia din România. Astfel, OUG nr. 62/ 2024 urmăreşte instituirea unor soluţii derogatorii de la dreptul comun în materia sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru pronunţarea unor hotărâri prealabile. Deşi se doreşte asigurarea unei practici judiciare uniforme şi unitare, efectul acestui act normativ este suspendarea cauzelor similare aflate pe rolul instanţelor până la pronunţarea hotărârii prealabile", se menţionează într-un comunicat al BNS.


Potrivit sursei citate, principalele motive de neconstituţionalitate ale acestei ordonanţe sunt: interferenţă nejustificată, ordonanţa atacând separaţia puterilor în stat şi subminând independenţa judecătorilor; incertitudine juridică - termeni vag definiţi ce duc la aplicări arbitrare şi haos juridic; dreptul la un proces echitabil - suspendarea proceselor tergiversând justiţia şi blocând accesul la soluţii rapide şi corecte; retroactivitate abuzivă - ordonanţa aplicând retroactiv dispoziţiile, încălcând drepturile părţilor implicate; discriminare - favorizează angajaţii din sectorul public în detrimentul celor din privat, încălcând egalitatea în faţa legii; atac asupra proprietăţii - suspendarea execuţiilor silite fără termen clar încalcă dreptul de proprietate; politizarea Justiţiei - interferenţa politicului în actul de justiţie compromite imparţialitatea.

Reprezentanţii BNS subliniază că ordonanţa de urgenţă interferează în mod nejustificat în atribuţiile puterii judecătoreşti, prin impunerea unor măsuri care duc la suspendarea automată a cauzelor similare aflate pe rolul instanţelor.

"Această intervenţie legislativă afectează independenţa judecătorilor şi împiedică desfăşurarea normală a actului de justiţie, compromiţând astfel principiul separaţiei puterilor în stat", susţin sindicaliştii.

În acest context, BNS face un apel la toţi actorii politici să apere drepturile fundamentale şi să asigure o justiţie echitabilă.

"Considerăm că este momentul ca toţi politicienii responsabili să acţioneze pentru a proteja Justiţia şi drepturile cetăţenilor, iar această ordonanţă este un atac frontal asupra principiilor fundamentale ale statului de drept", spun reprezentanţii BNS.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 547 / 5740
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...