ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cameră - Comisie | Directorii vor putea fi eliberaţi din funcţie pentru încălcarea obligaţiilor din contractul de management

26 Aprilie 2023   |   Agerpres

Un amendament în acest sens, propus de către PSD, a fost aprobat, marţi, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, în cadrul dezbaterilor privind proiectul legii învăţământului preuniversitar.

 
 
Directorul şi directorii adjuncţi ai unităţilor de învăţământ de stat vor putea fi eliberaţi din funcţie pentru încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor stabilite prin contractul de management, cu respectarea procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de lege.

Un amendament în acest sens, propus de către PSD, a fost aprobat, marţi, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, în cadrul dezbaterilor privind proiectul legii învăţământului preuniversitar.

Personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizia directorului unităţii de învăţământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unităţii de învăţământ. Criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi se aprobă prin hotărârea consiliului de administraţie al DJIP/DMBIP.


În cazul unităţilor de învăţământ cu predare integrală în limbile minorităţilor naţionale, directorul are obligaţia cunoaşterii limbii respective. În cazul unităţilor de învăţământ cu secţii de predare în limbile minorităţilor naţionale/studiul limbii minorităţii naţionale, unul dintre directori are obligaţia cunoaşterii limbii respective. În aceste cazuri, numirea directorului se face cu consultarea organizaţiei care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Totodată, unităţile de învăţământ, pe baza unui regulament aprobat de Consiliul de administraţie, pot susţine stagii de dezvoltare profesională pentru obţinerea gradelor didactice II şi I .

Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administraţie, prin raportare la interesul superior al beneficiarului primar, cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfăşurarea examenelor naţionale şi a concursurilor înscrise în calendarul competiţiilor finanţate de Ministerul Educaţiei.

La organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru funcţia de conducere de director birou judeţean al ARACIIP, respectiv funcţiile de conducere de director din cadrul CCD, participă de drept cu statut de observatori reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate.

Conform unui alt amendament adoptat de comisie, timpul săptămânal de activitate al personalului didactic auxiliar şi personalului administrativ este de 40 de ore.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1237 / 5789
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției prin care MidEuropa a preluat pachetul de control în RBC, cu o echipă coordonată de Ana Radnev (Partner). UniCredit a susținut investiția
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...