ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial | Noi reglementări privind acordarea burselor pentru studenți

05 August 2025   |   Agerpres

Potrivit documentului, bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice, prin care se înțelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiune de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.

 
 
Bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice și beneficiază de acestea studenții din învățământul superior de stat înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat, pentru programe cu frecvență.

Noile prevederi apar în ordinul pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Educației nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat
pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență, care a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice, prin care se înțelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiune de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.


Acordarea burselor încetează la data pierderii calității de student sau a neîndeplinirii criteriilor de promovabilitate, după caz, în conformitate cu regulamentele de organizare și funcționare ale instituțiilor de învățământ superior, se arată în document.

Bursele pentru performanță se acordă studenților din învățământul superior de stat înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat, pentru programe de studii universitare cu frecvență. Acestea se distribuie conform metodologiilor proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat.

Bursa pentru stimularea performanței se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoașterii performanțelor de către instituțiile de învățământ superior, dar nu mai mult de finalizarea studiilor, potrivit ordinului ministrului Educației.

Totodată, cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studenților înmatriculați la programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare este egal cu salariul minim net pe economie.

Cuantumul bursei pentru masterat didactic este egal cu salariul minim net pe economie, mai prevede ordinul.

Bursele sociale se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice, prin care se înțelege cursuri, seminare,
laboratoare, proiecte, activități practice, sesiuni de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la
învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student este echivalentul a 10% din
salariul de bază minim net pe țară garantat în plată.

''Nu pot constitui criterii de acordare a oricărui tip de burse provenite din fonduri de la bugetul de stat: vârsta, sexul, religia, rasa, naționalitatea, cetățenia, orientarea sexuală, apartenența politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenența la organizații legal constituite ori cu activitate conformă cu legislația europeană în vigoare, numărul de ani
petrecuți în alte instituții de învățământ, studiile efectuate în străinătate și nici accesul la burse din alte surse'', se mai precizează în ordinul publicat luni în Monitorul Oficial.

În ordin se arată că acesta a fost emis luând în considerare prevederile Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care reglementează unele măsuri în domeniul sistemului de învățământ, pentru a elimina riscul imposibilității susținerii financiare de către statul român, în actualul cadru legal, a dreptului la educație, garantat de Constituția României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 61 / 5566
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Clifford Chance a asistat NEPI Rockcastle în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi de 500 mil. E, lansată pe piețele internaționale. „Tranzacția marchează o nouă bornă de parcurs în colaborarea noastră excepțională cu emitentul”, spun avocații biroului din București
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Un an de M&A cu provocări tehnice și tactice reale, în care strategia, anticiparea și controlul fin al cerințelor de conformare apărute recent au făcut diferența pentru Popescu & Asociații | Anca Simeria (Partener): “Practica noastră a rămas constantă, profilul mandatelor noastre fiind, în general, mai puțin influențat de piață. Pare o afirmație banală că am asistat clienți în ‘mandate complexe’, dar situația este indubitabil aceasta”
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...