Proiect: ANCPI ar putea asigura fondurile necesare lucrărilor de înregistrare sistematică a unor UAT-uri
24 Mai 2023 Agerpres
Aceste prevederi vizează realizarea proiectului major "Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România". Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va încheia acte adiţionale pentru prelungirea termenelor de execuţie a lucrărilor astfel contractate, potrivit propunerii legislative.
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară ar putea asigura, începând din 2024, fondurile bugetare necesare executării lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, pentru un număr de trei unităţi administrativ-teritoriale din cadrul fiecărui judeţ nominalizate de către Consiliile judeţene, prevede o propunere legislativă iniţiat de mai mulţi parlamentari UDMR, PSD şi PNL.
"Începând cu anul 2024, Agenţia Naţională asigură fondurile bugetare necesare executării lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, pentru un număr de trei unităţi administrativ-teritoriale din cadrul fiecărui judeţ, nominalizate de către Consiliile judeţene", prevede propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, precum şi a Legii 185/2018 pentru aprobarea OUG nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
"Începând cu anul 2024, Agenţia Naţională asigură fondurile bugetare necesare executării lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, pentru un număr de trei unităţi administrativ-teritoriale din cadrul fiecărui judeţ, nominalizate de către Consiliile judeţene", prevede propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, precum şi a Legii 185/2018 pentru aprobarea OUG nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Aceste prevederi vizează realizarea proiectului major "Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România". Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va încheia acte adiţionale pentru prelungirea termenelor de execuţie a lucrărilor astfel contractate, potrivit propunerii legislative.
Actul normativ este aplicabil în cazul contractelor de servicii de înregistrare sistematică şi acordurilor-cadru încheiate anterior intrării sale în vigoare, contracte în care s-a prevăzut o clauză de reziliere de drept, fără notificare prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată, cauzată de depăşirea cuantumului penalităţilor de întârziere, chiar şi în situaţiile în care rezilierea este cauzată de neîndeplinirea/întârzierea/îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor legale ce revin unor terţi beneficiari.
Contractanţii beneficiază automat, în temeiul prezentei legi, de prelungirea, prin act adiţional, cu maxim un an, a duratei de execuţie a contractului de servicii încheiat pentru realizarea de înregistrare sistematică contractate în cadrul proiectului major. Actele adiţionale se vor încheia în termen de maxim 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Iniţiatorii amintesc, în expunerea de motive, că Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor la nivelul întregii ţări a fost început în anul 2015, însă numărul imobilelor cadastrale este foarte scăzut în continuare, îngreunând astfel accesarea fondurilor europene pentru implementarea diferitelor programe de dezvoltare a comunităţilor locale.
"Este necesară o situaţie a acestor suprafeţe, precum şi a construcţiilor, care va reprezenta o bază de impozitare corectă pentru o mai bună colectare a taxelor pentru bugetul local sau cel de stat. Prin aceste modificări, baza de impozitare la nivelul UAT va putea creşte cu minim 30%. (...) Având în vedere faptul că datorită prevederilor legale diferite şi a practicii neunitare la nivelul comisiilor locale, planurile parcelare nu erau avizate întotdeauna de către comisiile locale de fond funciar şi faptul că oficiile de cadastru nu au reuşit până în anul 2001 să redacteze un plan de situaţie integral cu noua parcelare a teritoriului şi cu numerotarea topografică corespunzătoare în vederea predării cu proces-verbal primăriilor localităţilor datorită nepunerii în posesie a tuturor persoanelor îndreptăţite, se impune realizarea de urgenţă a planurilor parcelare, motiv pentru care trebuie asigurată cofinanţarea având în vedere că majoritatea primăriilor au dificultăţi financiare când se pune problema finanţării unor asemenea lucrări", argumentează iniţiatorii.
Totodată, având în vedere evoluţia preţurilor în această perioadă de timp, iniţiatorii precizează să propun ajustarea preţului unitar per carte funciară, de la 84 lei + TVA la 109 lei + TVA. "Considerăm că această majorare de preţ ar avea o contribuţie
semnificativă la acoperirea costurilor de bază al executanţilor şi ar stimula interesul acestora pentru contractarea lucrărilor de înregistrare sistematică, cât şi a întocmirii planurilor parcelare. Având în vedere că urmare a recepţiei planurilor parcelare şi atribuirii numerelor cadastrale imobilele sunt înscrise în cartea funciară şi faptul că trebuie găsite urgent remedii legislative pentru fluidizarea procesului de retrocedare propunem ca şi planurile parcelare să beneficieze de finanţare din bugetul ANCPI", transmit iniţiatorii.
Proiectul a fost depus la Senat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1147 / 5771 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. E. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde de euro
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





