
Achitări în dosarul ANRP; printre cei ce scapă de condamnare este un fost deputat UDMR fugit în Ungaria
27 Aprilie 2023
AgerpresÎn urma acestei decizii, care este definitivă, au fost anulate condamnările aplicate de Curtea de Apel Bucureşti împotriva fostei şefe a ANRP Crinuţa Dumitrean, care avea o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni închisoare, omului de afaceri Horia Simu (6 ani şi 4 luni închisoare), dar şi împotriva fostului deputat UDMR Marko Attila Gabor (fugit în Ungaria), care avea o pedeapsă în primă instanţă de 5 ani închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, joi, achitări pe linie în dosarul ANRP, în care fosta şefă a instituţiei Crinuţa Dumitrean era acuzată că a primit o mită de 400.000 euro de la omul de afaceri Horia Simu pentru a-i aproba acestuia despăgubiri supraevaluate pentru un teren de 25 ha situat în municipiul Constanţa.
În urma acestei decizii, care este definitivă, au fost anulate condamnările aplicate de Curtea de Apel Bucureşti împotriva fostei şefe a ANRP Crinuţa Dumitrean, care avea o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni închisoare, omului de afaceri Horia Simu (6 ani şi 4 luni închisoare), dar şi împotriva fostului deputat UDMR Marko Attila Gabor (fugit în Ungaria), care avea o pedeapsă în primă instanţă de 5 ani închisoare.
În urma acestei decizii, care este definitivă, au fost anulate condamnările aplicate de Curtea de Apel Bucureşti împotriva fostei şefe a ANRP Crinuţa Dumitrean, care avea o pedeapsă de 6 ani şi 3 luni închisoare, omului de afaceri Horia Simu (6 ani şi 4 luni închisoare), dar şi împotriva fostului deputat UDMR Marko Attila Gabor (fugit în Ungaria), care avea o pedeapsă în primă instanţă de 5 ani închisoare.
De asemenea, au fost anulate condamnările primite de evaluatorul Alin Horaţiu Dima (9 ani şi 8 luni închisoare), fostul deputat Cătălin Florin Teodorescu (3 ani cu suspendare); precum şi cele primite de alţi foşti membri în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: Remus Virgil Baciu (5 ani şi 7 luni închisoare), Cristian Sebastian Mihai (4 ani şi 4 luni cu executare), Oana Vasilescu (3 ani cu suspendare), Dragoş Bogdan (3 ani cu suspendare), Florentina Savu (consilier - 4 ani cu executare).
În cazul achitării majorităţii inculpaţilor, instanţa a invocat art.16 alin. (1) lit. b) teza I-a din Codul de procedură penală: fapta nu este prevăzută de legea penală.
În cazul infracţiunii de dare de mită reţinută în sarcina omului de afaceri Horia Simu şi a infracţiunii de luare de mită în cazul Crinuţei Dumitrean, judecătorii au dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor, fiind aplicată în acest sens deciziile Curţii Constituţionale.
Magistraţii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, care are la dispoziţie 30 de zile pentru a deschide un proces civil.
Pe de altă parte, instanţa a înlăturat dispoziţia privind anularea deciziei nr.15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea SC Rosintaly Management Limited, în cotă de 75%, martorului Niculae Aurel, în cotă de 15%, şi martorului Birisiu Ionuţ, în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 lei, precum şi a titlurilor de conversie.
De asemenea, a fost înlăturată dispoziţia privind repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei de 37.243.500 lei către statul român de către Horia Simu, beneficiar real al SC Rosintaly Management Limited - 27.932.625 lei, martorul Birisiu Ionuţ - 931.087 lei, martorul Moldoveanu Daniel Andrei - 1.117.305 lei, martorul Sterian Ion - 1.675.957 lei, martorul Niculae Aurel - 174.299 lei, martorul Surdu Georgian Gabriel - 2706112,71 lei şi martorul Cocoş Dorin - 2.706.112 lei.
În plus, a fost menţinută dispoziţia de confiscare specială de la Crinuţa Dumitrean a sumei de 400.000 de euro.
Dosarul a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2016 şi se referă la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, dare şi luare de mită.
Potrivit DNA, drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa au fost achiziţionate de Horia Simu, printr-un intermediar, la data de 22 octombrie 2009, preţul fiind de 700.000 de euro.
"De la acea dată, inculpatul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi Marko Atilla Gabor (...) au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei", spune DNA.
În opinia procurorilor, în acest caz a fost vorba de o supraevaluare a terenului respectiv cu 7,7 milioane de euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către Horia Simu şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de peste 32 de milioane de lei.
"Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol. Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol", explica DNA.
Anchetatorii au mai constatat că raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior de Florentina Savu, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform DNA, Crinuţa Dumitrean a primit de la Horia Simu, printr-un intermediar, suma de 400.000 de euro, în schimbul ajutorului acordat omului de afaceri. De asemenea, expertul evaluator Alin Horaţiu Dima a primit prin intermediar, de la acelaşi inculpat, suma de 5.000 de euro.
"În perioada 24.06.2011 - 11.11.2011, inculpatul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale", mai spun procurorii.
Fostul deputat Theodor Nicolescu mai are o condamnare definitivă de 8 ani închisoare pentru luare de mită într-un alt dosar ANRP, în schimb Marko Attila Gabor a fost achitat în acel dosar. Marko Attila Gabor a fugit din România în 2015, fiind dat în urmărire internaţională.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 810 / 4801 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața M&A în 2025, radiografiată de avocații ZRVP: stabilitate în volum, diversitate în tipologii, clienți internaționali mai activi decât cei locali și o presiune crescândă a conformării; SPV-urile și earn-out-urile nu mai sunt inovații, ci standarde operaționale, în timp ce hibridele cu real estate au o frecvență mai mare | Anca Danilescu (Senior Partner): ” Nu abandonez atitudinea optimistă și nu exclud o creştere continuă a volumului şi valorii tranzacţiilor, cu un potenţial de megadeal-uri în energie, IT, logistică şi sănătate”
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...