ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Decizia CCR privind reforma pensiilor magistraților - luată cu 6 voturi la 3 (surse)

18 Februarie 2026   |   Agerpres

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

 
 
Decizia Curții Constituționale a României privind noul proiect al Guvernului Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraților a fost luată, miercuri, cu șase voturi pentru respingerea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție și trei pentru admitere, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

Potrivit surselor citate, pentru respingerea sesizării ar fi votat Simina Tănăsescu, Csaba Astalos, Dacian Dragoș, Iulia Scîntei, Mihaela Ciochină și Mihai Busuioc, iar pentru admitere ar fi votat Cristian Deliorga, Gheorghe Stan și Bogdan Licu.

Decizia a fost luată după cinci amânări.


La ședința CCR din 16 ianuarie, toți cei nouă judecători constituționali au fost prezenți, însă luarea unei decizii a fost amânată pentru a putea fi studiate mai multe documente, printre care și o expertiză contabilă extrajudiciară depusă de Instanța supremă cu o zi înainte.

Anterior, două ședințe nu s-au putut desfășura deoarece patru dintre cei nouă judecători nu s-au prezentat. Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, propuși de PSD la CCR, au invocat mai multe motive printre care faptul că au fost chemați la serviciu în zile nelucrătoare, iar ședințele au fost programate prea repede.

Instanța supremă a anunțat, la rândul ei, pe 15 ianuarie că a realizat o expertiză cu ajutorul unui expert contabil, care ar arăta că prin aplicarea proiectului Guvernului pensia de serviciu a magistraților va fi mai mică decât cea calculată pe bază pe contributivitate, iar documentul a fost trimis judecătorilor CCR.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 33 / 4968
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...