
FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate
11 Septembrie 2025
AgerpresReprezentanţii FlyLili precizează în context că directorul companiei, Jurgen Faff, nu a avut cunoştinţă prealabilă despre acţiunea organizată miercuri, aflându-se din ziua precedentă în afara României pentru întâlniri comerciale. a Acesta fost informat şi urmează să revină în ţară pentru a participa la discuţiile necesare.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de activitatea bazei de la Braşov, se află în prezent într-un proces de stabilizare şi redresare.
Conform unui comunicat al companiei, lipsa de clienţi din perioada 2023-2024 şi pierderile semnificative generate de baza operaţională de la Braşov au determinat întârzieri în plata obligaţiilor fiscale. Începând cu anul 2025, compania a iniţiat o reorganizare, renunţând la zborurile regulate şi concentrându-se pe operarea ACMI şi charter, activităţi care asigură fluxuri de venit mai stabile.
Totodată, FlyLili a implementat un plan de redresare financiară, în paralel cu multiple discuţii purtate cu autorităţile fiscale pentru identificarea unor soluţii de conformare. Ca parte a acestui proces, compania a efectuat o plată în valoare de 2,2 milioane lei în luna iulie 2025 şi a depus documentaţia necesară pentru obţinerea unei eşalonări, conform prevederilor legale.
Conform unui comunicat al companiei, lipsa de clienţi din perioada 2023-2024 şi pierderile semnificative generate de baza operaţională de la Braşov au determinat întârzieri în plata obligaţiilor fiscale. Începând cu anul 2025, compania a iniţiat o reorganizare, renunţând la zborurile regulate şi concentrându-se pe operarea ACMI şi charter, activităţi care asigură fluxuri de venit mai stabile.
Totodată, FlyLili a implementat un plan de redresare financiară, în paralel cu multiple discuţii purtate cu autorităţile fiscale pentru identificarea unor soluţii de conformare. Ca parte a acestui proces, compania a efectuat o plată în valoare de 2,2 milioane lei în luna iulie 2025 şi a depus documentaţia necesară pentru obţinerea unei eşalonări, conform prevederilor legale.
"FlyLili îşi menţine angajamentele faţă de angajaţi şi parteneri, asigurând plata la timp a salariilor şi respectarea obligaţiilor contractuale. Totodată, compania continuă să aplice planul de redresare, având ca obiectiv rambursarea integrală a creanţelor acumulate în perioada 2023-2024. Din primăvara anului 2025, compania înregistrează o evoluţie pozitivă, consolidându-şi poziţia în piaţă şi pregătindu-se pentru o dezvoltare sustenabilă pe termen mediu şi lung", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, compania a manifestat deschidere şi are în continuare disponibilitate pentru dialog cu autorităţile publice, având ca obiectiv identificarea celor mai bune soluţii pentru achitarea creanţelor către bugetul de stat.
"Prin depunerea planului de redresare, compania îşi reafirmă capacitatea de a rambursa integral sumele acumulate în perioada 2023-2024 şi intenţia clară de a continua activitatea pe piaţa aeriană, evitând astfel orice risc de prejudiciu la adresa bugetului public. Înţelegem importanţa eficientizării procesului de colectare a creanţelor şi ne exprimăm angajamentul de a contribui în mod responsabil la acest proces, prin respectarea procedurilor legale de eşalonare şi prin efectuarea plăţilor asumate", se subliniază în comunicat.
Reprezentanţii companiei mai semnalează că informaţiile apărute în spaţiul public şi procedurile iniţiate generează presiuni suplimentare asupra activităţii FlyLili, cu potenţial impact asupra relaţiilor comerciale şi a stabilităţii într-o piaţă extrem de competitivă.
Potrivit unui comunicat al DGPMB transmis AGERPRES, poliţiştii şi procurorii au efectuat, miercuri, percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în care compania aeriană este suspectată că nu ar fi plătit taxe către stat în valoare de 12 milioane de lei. Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară şi trei mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Sibiu, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Reprezentanţii FlyLili precizează în context că directorul companiei, Jurgen Faff, nu a avut cunoştinţă prealabilă despre acţiunea organizată miercuri, aflându-se din ziua precedentă în afara României pentru întâlniri comerciale. a Acesta fost informat şi urmează să revină în ţară pentru a participa la discuţiile necesare.
PE de altă parte, ei subliniază că FlyLili a efectuat zboruri pentru compania Southwind înainte ca aceasta să fie inclusă pe vreo listă de sancţiuni a UE, oprind imediat orice colaborare după aflarea măsurilor impuse de autorităţi şi nu are nicio legătură directă cu acest operator aerian.
De asemenea, în ceea ce priveşte operarea în Congo, menţionează că atât FlyLili, cât şi alţi operatori aerieni din România şi Europa au efectuat zboruri către această destinaţie şi că "toate aceste zboruri au respectat normele de siguranţă în vigoare, fiind suplimentate cu numeroase controale desfăşurate pe aeroporturile din România imediat după aterizarea aeronavei. Niciodată nu a fost identificat vreun obiect suspect".
O altă precizare se referă la faptul că administratorul companiei, Jurgen Faff, nu are nicio legătură sau relaţie cu beneficiarul contractului din Congo, relaţia fiind strict contractuală şi respectând termenii agreaţi.
"Este foarte important să menţionăm că FlyLili nu are nicio relaţie cu Rusia, aşa cum unele publicaţii continuă să insinueze. Pentru aceste afirmaţii false, anumite publicaţii se află deja în proces cu FlyLili. Toate contractele companiei au fost transmise organelor competente pentru verificare. FlyLili şi conducerea companiei asigură toţi clienţii şi colaboratorii că obligaţiile asumate vor fi onorate integral, iar zborurile şi activitatea operaţională nu sunt afectate. În egală măsură, facem precizarea că atât FlyLili, cât şi întreaga sa echipă colaborează cu organele de urmărire penală pentru a asigura aflarea adevărului şi dovedirea nevinovăţiei, subliniind caracterul exclusiv fiscal-comercial al prezentului incident", se mai arată în comunicat.
Aceste precizări vin după ce, în spaţiul public, au apărut informaţii conform cărora compania aeriană Fly Lili ar fi făcut zeci de zboruri România-Congo, transportând angajaţii lui Horaţiu Potra.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1 / 4782 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...