
Clubul avocaților români din Diaspora | Andrei Diaconu, avocat crescut și instruit în Italia, responsabil pentru Romanian Desk în cadrul Pirola Pennuto Zei & Associati, firmă cu zece birouri în Italia și trei în străinătate: Nivelul profesional al avocaților români este foarte ridicat. Sunt convins că firmele de avocatură vor crește odată cu dezvoltarea constantă a realității antreprenoriale din țară
22 August 2022
Ștefania EnacheAndrei Diaconu și-a început drumul din avocatură la puțin timp după ce a terminat facultatea. Tânărul și-a finalizat studiile în 2012, fiind absolvent al Universității Luigi Bocconi din Milano, una dintre cele mai bine cotate instituții de învățământ atât în Italia, cât și pe plan internațional.
![]() |
Andrei Diaconu se află în Italia de la vârsta de trei ani, moment în care familia sa a emigrat din București în Milano.Toată pregătirea sa a fost făcută în țara de adopție, acolo unde a parcurs întreg ciclul educațional.Cu toate acestea, legătura cu România este una extrem de puternică, iar munca pe care o derulează astăzi este legată strâns și de locurile în care s-a născut.Tânărul profesionist activează într-o firmă de avocatură de top. Pirola Pennuto Zei & Associati are zece sedii în Italia și trei în străinătate (Londra, Pekin și Shanghai), numără peste 300 de experți în drept și realizează anual o cifră de afaceri care depășește o sută de milioane de euro.
Având în vedere vârsta fragedă la care a părăsit România, se poate spune că Andrei s-a format în totalitate pe teritoriul italian. Familia sa a avut însă grijă ca el să învețe limba română și să-și cunoască foarte bine rădăcinile. De altfel, tânărul vine foarte des în țara de natală.
Faptul că este român și cunoaște bine realitățile de la noi l-a ajutat și în profesia de avocat, firma Pirola Pennuto Zei & Associati încredințându-i responsabilitatea biroului din Milano care se ocupă de spețe legate de România. Andrei Diaconu este avocat senior în cadrul acestei mari case de avocatură și multe dintre proiectele sale vizează afaceri dezvoltate între cele două țări cu care are o legătură strânsă: România și Italia.
Drumul către avocatură
Andrei Diaconu și-a început drumul din avocatură la puțin timp după ce a terminat facultatea. Tânărul și-a finalizat studiile în 2012, fiind absolvent al Universității Luigi Bocconi din Milano, una dintre cele mai bine cotate instituții de învățământ atât în Italia, cât și pe plan internațional.
„Imediat după, mi-am început cariera profesională la studioul Pirola Pennuto Zei & Associati din Milano, acolo unde lucrez și în prezent. După o perioadă de practică și în urma obținerii, în 2014, a titlului de avocat la baroul din Milano (la prima încercare, examen peste care reușesc să treacă din prima doar 20% dintre candidați) am înțeles imediat că dezvoltarea mea profesională va fi legată și de România”, povestește avocatul.
Șansa de a lucra în cadrul Pirola Pennuto Zei & Associati a apărut ca urmare a unui program de internship pe care l-a organizat Universitatea Luigi Bocconi și pe care Andrei l-a fructificat la maximum.
„În prezent, ocup poziția de asociat senior și de responsabil pentru Romanian Desk activ la sediul din Milano. Sunt specializat în drept comercial. Pot să ofer servicii juridice, în special, pentru societăți și persoane fizice cu prezență și interese atât în Italia, cât și în România. În plus, am și o experiență considerabilă în ceea ce privește practicile de succesiune. Nu avem un tip fix de clientelă, însă prestigiul firmei și calitatea serviciilor oferite ne îndrumă să colaborăm cu clienții de un anumit nivel”, subliniază avocatul intervievat de BizLawyer.
Andrei este foarte mândru de echipa din face parte și ne spune că biroul profesional Pirola Pennuto Zei & Associati este de mai bine de 30 de ani una dintre primele realități italiene în domeniul consultanței fiscale și juridice. „Biroul are zece sedii în Italia și trei în străinătate, în Londra, Pechin și Shanghai, cu peste 300 de profesioniști și cu o cifră de afaceri anuală de peste o sută de milioane de euro. Biroul este organizat în grupuri cu o medie de 10/12 persoane și fiecare grup acoperă un domeniu de specializare atât pentru serviciile fiscale, cât și pentru cele juridice. Această structură ne permite să oferim un serviciu pentru fiecare tip de necesitate pe care o poate avea un client. Ca firmă, avem standarde foarte înalte încă de la prima abordare cu clientul. Întotdeauna începem relația cu un deviz detaliat și cu o prezentare preliminară a activităților. Ulterior, actualizările privind stadiul dosarului sunt constante, fie telefonic, fie personal. În ceea ce privește o descriere a zilei mele de lucru, aceasta poate varia foarte mult. În cazul audierilor în instanță, acestea se fac dimineața, în rest îmi împart timpul între munca de birou și întâlnirile cu clienții”, detaliază avocatul.
Referitor la proiectele în care se implică, Andrei Diaconu a menționat că există multe mandate importante, dar are și unul foarte aproape de sufletul său și care implică o firmă din România. În portofoliul său de clienți se află compania „Casa noastră”, cu sediul central în Craiova. Este o firmă sută la sută românească și unul dintre cei mai mari producători din Europa Centrală și de Est de tâmplărie PVC. Anual compania înregistrează cifre de afaceri care depășesc 80 de milioane de euro. „ Începând cu anul 2018, asist firma Casa Noastră în dezvoltarea sa continuă în Italia, acolo unde compania produce 60% din propria cifra de afaceri”, explică interlocutorul BizLawyer.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Tânărul profesionist a dezvoltat de-a lungul timpului mai multe colaborări cu avocați din România. El îl indică în acest sens pe Lucian Cumpănașu, unul dintre experții de top din țara noastră. De asemenea, Andrei a colaborat cu echipa de la Pelinari & Pelinari, în principal în mandate care au vizat intrarea unor companii din Italia pe piața din România.
„Nivelul profesional pe care l-am constatat în raport cu avocații români activi în România și nu numai este foarte ridicat. Sunt convins că firmele de avocatură vor crește odată cu o dezvoltare constantă a realității antreprenoriale din țară, care, în opinia mea, va trebui să treacă din ce în ce mai mult prin companii cu capital românesc”, punctează avocatul.
În ceea ce privește viitorul său profesional, Andrei Diaconu își dorește să crească în cadrul firmei din care face parte și să ajute cât mai multe firme românești, dar și antreprenori de la noi din țara care își doresc să își dezvolte afaceri în Italia. „Revenirea în România nu este o opțiune pe care o iau în considerare. Pe teritoriul României există mai mulți avocați care cunosc limba italiană și care pot asista firme sau persoane fizice italiene. În schimb, în Italia sunt foarte puțini avocați care vorbesc limba română, mai ales într-o realitate precum cea a Studioului Pirola”, nuanțează tânărul.
--------------------------------------------------------------
Citește și




--------------------------------------------------------------
Clubul avocaților români din străinătate
Alături de alți avocați români care profesează în afara Romîniei, Andrei Diaconu a pus bazele Clubului avocaților români din străinătate, despre care susține că „este o oportunitate unică care deja, chiar și în această fază embrionară, a stârnit un mare interes.”
„Trebuie avut în vedere faptul că, mai ales în urmă cu câțiva ani, cetățenii români din străinătate nu erau întotdeauna priviți în mod pozitiv, în principal din cauza unor stereotipuri superficiale și incorecte. Cu acest Club avem șansa să punem în evidență modul în care mulți tineri români, trecând peste dificultățile pe care le pot întâmpina într-o țară străină, au reușit să aibă un anumit succes și să fie un punct de referință pentru alți conaționali”, consideră avocatul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 884 / 2026 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP, alături de Grupul PetStar, în finanțarea de 50 mil. € obținută de la UniCredit Bank. PCF Investment Banking a acționat în calitate de aranjor exclusiv
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei în valoare de 1,5 miliarde de lei. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Andreea Mihalache, Partener în cadrul firmei Popescu & Asociații, profesionist reputat, cu aproape 30 de ani de experiență ca avocat litigant la cel mai înalt nivel: ”Dincolo de oportunitatea de a lucra la dosare complexe, am și sprijinul unei echipe unite, ceea ce face ca fiecare provocare să fie o oportunitate de învățare și evoluție profesională”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Kinstellar asistă Special Flanges pe toate aspectele, tranzacționale și de taxe, în achiziția producătorului industrial român Vilmar SA, cu o echipă pluridisciplinară coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener, Co-Head of Corporate M&A) | Skadden, Simmons&Simmons și alte două firme de avocați din România au fost de o parte și de alta în această tranzacție
CMS, alături de Bitdefender la achiziția Mesh Security | Horea Popescu (Managing Partner CMS România) și Mircea Moraru (Senior Counsel), în echipa multidisciplinară coordonată de la Londra, care a oferit consultanță cumpărătorului în toate aspectele tranzacției supusă acum aprobărilor din partea autorităților de reglementare
“Schimbare” este cuvântul de ordine pe piața muncii, spun avocații de Employment de la Mușat & Asociații, fenomenul fiind potențat de avansul tehnologic rapid, evoluția așteptărilor angajaților și necesitatea adaptării la noile realități economice și sociale | Echipa gestionează un număr mare de proiecte care implică restructurări ample ale companiilor multinaționale, creşterea numărului de litigii fiind evidențiată în analiza tendințelor observate. De vorbă cu membrii echipei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2025
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...