ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum poți ajunge să lucrezi printre ”zeii” arbitrajului internațional și să interacționezi cu unii dintre cei mai cunoscuți arbitri din lume. Traseul remarcabil parcurs de Ștefan Dudaș, avocatul român din echipa pariziană a firmei Derains & Gharavi International

06 August 2019   |   Ștefania Enache

Pasiunea pentru arbitrajul internațional l-a determinat pe Ștefan să caute oportunități de dezvoltare profesională în afara țării.

 
 
Românii talentați, care optează pentru o carieră internațională, muncesc din greu pentru atingerea obiectivelor.Mânați mereu de dorința de a reuși, se impun în profesie și ajung să fie cotați printre cei mai buni.În spatele succesului, stau însă povești care se clădesc pe o investiție constantă în pregătire, pe anumite sacrificii și pe alegeri inteligente. Ștefan Dudaș este unul dintre tinerii români care și-a clădit cariera profesională treaptă cu treaptă, iar astăzi activează în arbitraj internațional în cadrul echipei Derains & Gharavi International, din Paris.

Ștefan și-a început parcursul în avocatură imediat după ce a absolvit Facultatea de Drept din cadrul universității din București. După licență, în 2008, s-a alăturat firmei NNDKP, activând timp aproape de patru ani în cadrul departamenului de litigii & arbitraj. Astfel a avut ocazia de a se afla sub îndrumarea unora, pe care el ii considera, printre cei mai buni litigatori din România, Ana Diculescu Șova, Sorina Olaru și Simona Neagu. “Aici am învățat cât de importantă este atenția pentru detaliu, rigoarea, dar și creativitatea în pledoarii. Anii formativi petrecuți în cadrul NNDKP m-au ghidat mereu în carieră și păstrez până în ziua de astăzi amintiri foarte plăcute din această perioadă, mai ales că prieteniile legate cu colegii mei de atunci sunt foarte prețioase pentru mine”, povestește tânărul.


Interesul pentru arbitrajul internațional l-a ghidat către două figuri marcante din acest domeniu, din România, Crenguța Leaua și Luminița Popa. Relația clădită atunci se dezvoltă și astăzi, Ștefan simțindu-se privilegiat că le poate numi prietene pe cele două experte în arbitrajul internațional. “Cu Crenguța Leaua si Luminița Popa am avut prilejul de a colabora pe unele dintre cele mai importante arbitraje internaționale din România”, punctează avocatul.






Pași către o carieră internațională

Pasiunea pentru arbitrajul internațional l-a determinat pe Ștefan să caute oportunități de dezvoltare profesională în afara țării.

“Deși perioada petrecută în România a fost una foarte fructuoasă din punct de vedere al proiectelor și dosarelor în care am fost implicat, am simțit nevoia de a vedea mai mult și de a îmi extinde orizontul. Astfel, în 2013 am aplicat pentru un program de traineeship în cadrul departamentului de arbitraj internațional al Shearman & Sterling LLP. Am fost acceptat și, ca urmare, am petrecut aproximativ un an de zile în cadrul birourilor din Frankfurt, Germania și apoi Paris, Franța. Cum spunea un fost coleg, aici am avut prilejul să lucrez printre „zei”, cum ar fi Emmanuel Gaillard și Yas Banifatemi, și să fiu implicat în arbitraje internaționale care au marcat scena arbitrajului internațional și care aveau ca miză sume halucinante, ce depășeau de multe ori zeci de miliarde de euro”, arată Ștefan Dudaș.

Conștient de faptul că un profesionist trebuie să se pregătească intens și să cunoască toate laturile domeniului său de specialitate, Ștefan a decis ca după încheierea etapei Shearman & Sterling LLP să facă pași importanți pentru a descoperi cum este și de cealaltă parte a mesei și anume cum lucrează un arbitru internațional.

După Frankfurt și Paris, s-a relocat la Viena, acolo unde a colaborat cu prof. dr. Andreas Reiner, care lucrează ca arbitru full time. “Lucrând cu dânsul, în calitate de secretar al tribunalelor internaționale prezidate de acesta, am avut ocazia de a interacționa cu unii dintre cei mai cunoscuți arbitri din lume, cum ar fi prof. Pierre Tercier sau prof. Pierre Mayer, și vedea îndeaprope cum deliberează un tribunal internațional și cum se redactează o sentință arbitrală”, amintește tânărul.

După această etapă, și-a dorit să revină în avocatura clasică, astfel că a optat pentru reîntoarcerea în Capitala Franței, acolo unde activează de trei ani. “Dragostea pentru munca de counsel și emoția pledoariilor, m-au dus înapoi către Paris unde m-am alăturat echipei Derains & Gharavi International, în calitate de senior associate. Aici, în ultimii trei ani am intervenit în principiu în arbitraje internaționale privind investițiile străine”, subliniază avocatul.


 

Cred cu tărie că nu putem vorbi de o specializare în arbitraj internațional înainte de a prinde rădăcini și de a cunoaște cum funcționează în detaliu un sistem de drept, sau sistemul de drept din țara de origine. Acesta funcționează ca un sistem de referință și asigură baza pe care ulterior se poate construi în mod “organic” o specializare în arbitraj, sau orice altă ramură de drept de altfel. Personal, anii petrecuți în România mi-au oferit această bază pe care am putut construi și adăuga specializarea în arbitraj internațional. Nu am planuri de a reveni pentru a lucra în România, deși vin des în București pentru a mă întâlni cu foști colegi sau participa la conferințe, dar sunt adeptul zicalei „never say never” așa încât nu mă hazardez să mă pronunț. Dacă ar fi să mă intorc, probabil m-aș orienta către o firmă, cel mai probabil una internațională, care să îmi ofere posibilitatea să păstrez (și să cultiv) contactele pe care le am în mediul internațional.
                                                                                           
  Ștefan Dudaș



În linia întâi a arbitrajului internațional

Tânărul menționează că în echipa Derains & Gharavi International a intrat ca urmare a unei proceduri clasice de recrutare: mai multe interviuri cu partenerii fondatori și în cele din urmă o ofertă. “Dosarele de arbitraj în care intervin cu predilecție privesc investițiile străine, contractele de construcție de tip EPC/FIDIC, contracte de distributie oil & gas și contracte comerciale în general. Clienții noștri vin din toate colțurile lumii (Singapore, UK, SUA, Iran, Rusia, Liban, Franta, etc), sunt companii multinaționale, persoane fizice, state, sau societăți de stat. În calitate de senior associate, administrez dosarele de arbitraj de la un cap la celălalt, și am datoria să supraveghez avocații tineri din firmă, precum și să mă ocup de activități de business development. Nu avem un target de ore facturabile, dar, în principiu, avocații seniori facturează în medie 2.000 ore / an”, explică Ștefan.

Derains & Gharavi International, firma în care lucrează astăzi Ștefan, este unul dintre cele mai cunoscute cabinete specializate în arbitraj internațional din Paris - frecvent cotat drept unul dintre cele mai bune 30 de cabinete specializate în arbitraj din lume de publicația GAR 30 (Global Arbitration Review).

“Deși un cabinet de talie medie, dosarele de arbitraj pe care cabinetul le are pe rol concurează, dacă nu chiar depășesc de multe ori, marile cabinete internaționale. De altfel, în mai toate dosarele noastre avem pe partea adversă cabinete internaționale din Magic Circle sau firme internaționale „white shoe” din SUA. În mod frecvent valoarea dosarelor pe care le gestionăm ajung la câteva sute de milioane de euro, ajungând în unele cazuri chiar la câteva miliarde”, arată avocatul.

Derains & Gharavi International are în jur de 30 de avocați, împărțiți între cele trei birouri din Paris, Beirut și Washington DC, toți specializați în arbitraj internațional. Deși biroul principal este în Paris, Ștefan are colegi care vin din toate colțurile lumii, cum ar fi Rusia, Turcia, SUA, Belgia, UK, sau Elveția. Proiectele sunt exclusiv arbitraje internaționale, cu predilecție arbitraje privind investițiile străine.

“În firmele de avocatură internaționale, diferențele de abordare a proiectelor nu sunt semnificative, dar bineînțeles lucrurile diferă de la firmă la firmă și de la dosar la dosar. Avocații în Paris (mai ales în arbitraj internațional) facturează în principiu 2.000 h/an, iar promovarea la partner se face, de obicei, în jurul vârstei de 40 ani, sau chiar mai târziu în firmele internaționale. Zilele de muncă pot fi foarte diferite de la una la cealaltă în funcție de stadiul diferitelor dosare în care sunt implicat. De obicei, pe parcusul unei zile intervin pe mai multe dosare. În prezent spre exemplu, in calitate de counsel am două dosare investiționale active cu locul arbitrajului în Singapore și respectiv Londra, un dosar comercial ICC cu locul în Paris, o procedură de executare a unei sentințe arbitrale în fața curților din UK și o procedură de anulare a unei sentințe arbitrale în fața Curții de Apel Paris, precum si mai multe dosare comerciale ICC în care sunt secretar al tribunalui”, detaliază avocatul.

Referindu-se la cel mai spectaculos arbitraj în care a fost implicat la Derains & Gharavi International, Ștefan Dudaș nominalizează un arbitraj investițional UNCITRAL în care a reprezentat un investitor iranian împotriva Coreei de Sud în legătură cu privatizarea unei societăți de stat, cu o valoare estimată a disputei de 500 milioane de dolari. “Dosarul a fost câștigat în integralitate de către clientul nostru, fiind de asemenea prima sentință arbitrală emisă împotriva Coreei de Sud. De asemenea, un alt dosar important în care sunt implicat este un arbitraj investițional ICSID în care firma noastră apără România în fata pretențiilor unei firme din Olanda. Dosarul este însă pendinte și supus unui acord de confidențialitate”, completează avocatul.
Ștefan Dudaș este adeptul gândirii de a nu regreta nimic din ceea ce faci, ci doar ceea ce nu ajungi să faci (sau nu ai curaj să faci sau încerci). Pe viitor, el spune că ar dori să fie mai prezent la conferințe de specialitate în România și în regiune, precum și să dezvolte propria practică de arbitru.

Bursă de merit în toți anii de studiu


Ștefan s-a remarcat încă din perioada studenției, rezultatele academice obținute aducându-i bursă de merit în toții anii de facultate.

Tânărul a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în 2008. 

De asemenea, a urmat un program de master în arbitral commercial international în cadrul Universității Stockholm, Suedia, pe care l-a absolvit cu mențiunea „foarte bine”.

“Masterul este clasat de către publicația GAR drept unul dintre cele mai apreciate și cunoscute programe specializate în arbitraj internațional din lume. Sunt autorul mai multor articole de specialitate publicate în reviste internaționale și sunt în mod frecvent speaker în conferințe internaționale ce tratează subiecte privind arbitrajul internațional. Spre exemplu, în ultimele luni am intervenit ca speaker în cadrul unei conferințe internaționale organizată de Young ICCA și Centrul Rus de Arbitraj la Sankt Petersburg privind cererile reconvenționale în arbitrajele privind investițiile străine, precum și în cadrul unei alte conferințe internaționale organizată la Stockholm privind protejarea intereselor publice în acest domeniu”, declară avocatul.

Rememorând anii studenției, Ștefan afirmă fără ezitare că profesorii care i-au rămas în suflet sunt Flavius Baias și Romeo Popescu. “Sunt adevărate exemple pentru mine și pentru mulți dintre colegii mei de facultate. Dl. decan Baias, în mod special, m-a ghidat cu sfaturi extrem de utile la absolvirea facultății și am avut șansa de a rămâne în contact cu dânsul. Este un adevărat domn și un dascăl desăvârșit. Apoi, cu siguranță prof. Patricia Shaughnessy din cadrul Universității Stockholm este, de asemenea, o persoană specială pentru mine, care m-a îndrumat mult de a lungul anilor”, mai spune tânărul.

Despre România

Ștefan Dudaș consideră că, cel puțin în momentul de față, România nu este un jucător foarte important pe scena arbitrajului internațional. “Cred că arbitrajul rămâne în România, în continuare, excepția în ceea ce privește soluționarea disputelor, chiar și a celor cu elemente de extraneitate, iar instanțele de judecată naționale rămân regula. În consecință, piața arbitrajului internațional din România este relativ mică, iar specialiștii sunt extrem de puțini la număr. De altfel, cred că acesta este și motivul pentru care în mai toate dosarele mari ICSID la care România este parte, țara noastră este reprezentată mai mereu de o firmă de avocatură dintr-o jurisdicție cu renume în arbitraj (i.e. Franța, UK, Elveția sau SUA) care are de obicei rolul de „lead counsel”, asistată de o firmă de avocatură din România. Cu toate acestea, văd lucrurile schimbându-se în bine în ultimii ani; vedem din ce în ce mai multe conferințe internaționale cu speakeri de renume pe scena arbitrajului internațional, ce vin la București. Cred că astfel de evenimente sunt utile și ridică gradul de „awareness” cu privire la arbitrajul internațional în România”, explică expertul în arbitraj.  
În opinia sa, România este și rămâne farte atractivă pentru mediul de afaceri din Franța. “De altfel, este de notorietate că între România și Franța în general există relații strânse de colaborare atât la nivel statal cât și în mediul privat – în ciuda derapajelor de guvernare văzute în ultimii ani la Palatul Victoria”, punctează Ștefan Dudaș.




Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1679 / 1874
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Țuca Zbârcea & Asociații obține la Înalta Curte de Casație și Justiție o hotărâre definitivă privind daune de 3.500.000 lei acordate pentru abuz de drept procesual
    RTPR semnează a 28-a tranzacție de private equity din ultimii 2 ani. Firma de avocați a asistat cu succes Abris Capital Partners în exit-ul din Pehart Grup
    Consolidare pe piață agricolă pentru un jucător important din domeniul comerțului cu produse agricole și de morărit, prin finanțarea asistată de Bulboacă și Asociații
    Schoenherr își extinde Italian Desk într-o structură inovatoare la nivelul Europei Centrale și de Est
    Wolf Theiss a asistat BCR cu privire la acordarea unei finanțări de 29,5 mil. € pentru clădirea de birouri Unirii View din București. Claudia Chiper (partener) a coordonat echipa
    Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
    Client Choice by Lexology | Patru avocați din România au primit recunoaștere anul acesta și au fost incluși în categoria Global Elite Thought Leader. Georgiana Bădescu (partener Schoenherr) și Luminița Popa (fondator Popa Legal), printre profesioniștii români recomandați de clienți pentru serviciile ireproșabile și calitatea asistenței oferite
    Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Irina Stănică, absolventă „Magna cum Laude” a Facultății de Drept și coordonatoarea practicii de Dreptul Muncii de la Toncescu și Asociații - KPMG Legal, promovată recent pe poziția de Partener: ”Evoluția unui avocat depinde de un echilibru între talent, muncă și capacitatea de adaptare la schimbare. Consider că un comportament etic, împreună cu competența tehnică și relațiile interpersonale, fac ca un avocat să facă un pas în față într-un mediu competitiv”
    Insolvență ̸ Restructurare | În spatele scenei, alături de echipa NNDKP, într-o discuție cu trei dintre coordonatorii acestui segment de practică ce a generat venituri de cca. 11 % din total, anul trecut. Debt-recovery rămâne în continuare o parte importantă din activitatea echipei. Focusul tinde să migreze spre procedurile de pre-insolvență, iar componenta de turnaround și restructurare crește în mod constant. Numărul procedurilor de insolvență va crește cu 10-12% în următorii doi ani, estimează avocații
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
    LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv, cu experiență relevantă în profesie între 5-8 ani | Litigii
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...