Litigii câștigate de avocații Voicu & Filipescu în domeniul achizițiilor publice. Partenerul Raluca Mihai a coordonat echipa
09 Februarie 2023 BizLawyer
Reprezentarea în dosarele cauzelor a fost asigurată cu succes atât în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), cât și în fața Curților de Apel competente
| |
|
Raluca Mihai, avocat partener - Voicu & Filipescu |
Avocații Voicu & Filipescu din cadrul practicii de achiziții publice au reprezentat cu succes un grup de companii, printre cele mai importante care activează în domeniul biodiversității din România în domeniul serviciilor de elaborare, fundamentare, aprobare a studiilor și planurilor de management privind habitate și parcuri naționale, în litigii vizând achiziții publice în legătură cu contracte a căror valoare cumulată este de ordinul milioanelor de Euro.
Echipa de avocați specializați a asigurat reprezentarea clientului în cauze variate în care, pe baza unor argumente și pledoarii solide, a obținut soluții favorabile pentru client care au implicat, între altele, recalificarea în procedură ca urmare a descalificării abuzive în baza unui presupus conflict de interese, demonstrând că nu există un conflict real, care să prejudicieze concurența și care nu era oricum dovedit, anularea unei decizii emisă de o primarie din Municipiul București de anulare a licitației pe motivul presupusei lipse a fondurilor, menținerea rezultatului unei proceduri de licitație organizată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, care a fost contestat de un participant descalificat pentru lipsa experienței profesionale specifice a unui expert cheie, precum și câștigarea și semnarea unui contract important cu aceeași autoritate contractantă după numeroase contestații, plângeri și cereri de intervenție într-o licitație în care au fost emise trei rapoarte ale procedurii, existând o luptă strânsă pe contestarea punctajului acordat experților cheie pentru experiența profesională specifică.
Echipa de avocați specializați a asigurat reprezentarea clientului în cauze variate în care, pe baza unor argumente și pledoarii solide, a obținut soluții favorabile pentru client care au implicat, între altele, recalificarea în procedură ca urmare a descalificării abuzive în baza unui presupus conflict de interese, demonstrând că nu există un conflict real, care să prejudicieze concurența și care nu era oricum dovedit, anularea unei decizii emisă de o primarie din Municipiul București de anulare a licitației pe motivul presupusei lipse a fondurilor, menținerea rezultatului unei proceduri de licitație organizată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, care a fost contestat de un participant descalificat pentru lipsa experienței profesionale specifice a unui expert cheie, precum și câștigarea și semnarea unui contract important cu aceeași autoritate contractantă după numeroase contestații, plângeri și cereri de intervenție într-o licitație în care au fost emise trei rapoarte ale procedurii, existând o luptă strânsă pe contestarea punctajului acordat experților cheie pentru experiența profesională specifică.
Reprezentarea și asistența au fost asigurate în coordonarea Ralucăi Mihai, avocat partener, cu implicarea activă a Laurei Pricop, avocat colaborator senior, și a Deliei Nagy, avocat colaborator, pe parcursul mai multor luni de activitate.
“Sunt foarte încântată că am reușit să aprofundez un domeniu atât de specific ca al biodiversității și să pot susține cu succes argumentele invocate în fiecare cauză și mulțumesc pe această cale clienților noștri pentru colaborarea deosebită și toate explicațiile furnizate cu profesionalism și multă dedicare” a declarat Raluca Mihai, avocat partener Voicu & Filipescu și coordonator al echipei de reprezentare a clientului.
Grupul de practică specializat în achiziții publice din cadrul Voicu & Filipescu include avocați care dețin o vastă experiență în acordarea de asistență pe întreaga gamă de servicii juridice atât pentru ofertanți, consorții/asocieri în licitații, cât și pentru autorități contractante în temeiul legislației românești specifice, sprijinind clienții să-și salveze interesele și să atingă echilibrul corect de beneficii pentru ambele părți.
Totodată, firma asigură reprezentarea juridică în procedurile inițiate de clienți pentru contestarea deciziilor de atribuire emise de autoritățile contractante, atât în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cât și a instanțelor de judecată competente, având o rată semnificativă de succes.
Cu un istoric de peste 20 de ani, Voicu & Filipescu este una dintre societățile importante de avocatură din România în domeniul consultanței de afaceri, acoperind o gamă largă de arii de activitate. În prezent, echipa firmei include 30 de avocați, consultanți și angajați, experienţa avocaţilor Voicu & Filipescu fiind recunoscută la nivel internaţional de ghiduri legale de renume precum Chambers and Partners, Legal500, IFLR1000.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 887 / 2179 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





