ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Adrian Voican (ANAT): România are nevoie de 30 mil. € anual pentru promovare turistică

26 Martie 2025   |   Agerpres

El a adăugat că suprataxarea operatorului privat nu mai este o soluţie, pentru că acesta "e cocoşat deja, nici nu mai are pe unde să scoată cămaşa", iar cea mai bună soluţie este de a decupla cât se poate de mult banii pentru promovare de semnătura politică.

 
 
România are nevoie de 30 de milioane de euro anual pentru promovare turistică, iar suma aceasta ar putea veni de la turişti prin introducerea unei taxe de un euro pe noaptea de cazare şi nu de la bugetul de stat, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican.

"Am spus-o clar: ne trebuie 30 de milioane de euro anual şi când spun asta nu spun să ne vină de undeva de la bugetul de stat, pentru că nu au venit niciodată în 35 de ani. Ar trebui să fie un proiect de 150 de milioane (euro n.r.) pe 5 ani, ca să ajungem la nişte cifre cheie. Am dat şi o soluţie. Este simplă. A descoperit-o lumea, nu am descoperit-o noi şi am descoperit-o în proiecte comune cu Comisia Europeană şi cu OCDE. Un euro pe noaptea de cazare, la 30 de milioane de nopţi, se adună 30 de milioane de euro la nivel de stat. Dacă îi luăm de la turist, turistul nu zice ce-ai făcut cu acel euro de la mine? E învăţat să plătească 8 euro - 9 euro în capitalele şi în oraşele turistice internaţionale. Nu o să putem să luăm de la buget banii ăştia, avem treabă cu înarmarea, avem treabă cu construcţia de autostrăzi, nu avem de unde", a precizat Adrian Voican.


El a adăugat că nici suprataxarea operatorului privat nu mai este o soluţie, pentru că acesta "e cocoşat deja, nici nu mai are pe unde să scoată cămaşa", iar cea mai bună soluţie este de a decupla cât se poate de mult banii pentru promovare de semnătura politică.

"Nu putem nici să mai punem suprataxe pe operatorul privat, că e cocoşat deja, nici nu mai are pe unde să scoată cămaşa. Statul ca să facă rost de mai mulţi bani tot a împins salariul minim în sus. (...) Pur şi simplu degeaba am recuperat cifrele ca număr de turişti din 2019, pentru că nu reuşim să creştem atât de repede veniturile cât să facem faţă la creşterea de cheltuieli. E chinuială în domeniul turismului, nu e feerie. Şi atunci, singura sursă, şi nu că suntem noi deştepţi, am stat de vorbă şi cu cei din alte ţări, mult mai deştepţi decât noi, care au încercat să facă promovare şi au spus: decuplaţi cât puteţi banii pentru promovare de semnătura politică. Nu pot să declupez de tot, dar nici nu trebuie să stea într-un pix politic, pentru că la un moment dat apare o nevoie suplimentară, o grevă a profesorilor sau a doctorilor sau o problemă de armată şi dintr-o singură semnătură au zburat, iar la nivel judeţean sau local se schimbă des partidele. Asta este situaţia. Dacă o Organizaţie de Management al Destinaţiei (OMD) sau o asociaţie de promovare a fost foarte bine pe vremea unei anumite conduceri politice, vezi Constanţa, cum au venit adversarii politici au ras tot ce au putut şi au desfiinţat şi sistemele de promovare. Ideea e cât mai decuplat, cât mai neutru şi cât se poate să vină acel euro de la fiecare turist, iar România ar avea mâine 30 de milioane de euro. Trebuie să se pună doar în Codul fiscal", a explicat vicepreşedintele ANAT şi preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Pe de altă parte, Voican a menţionat că prezenţa internaţională a României s-a îmbunătăţit de la an la an, "este un pic mai bună dacă ne comparăm cu 180-190 de ţări care sunt prezente numai la târgurile de la Londra sau la Berlin".

"Trebuie să recunoaştem că prezenţa internaţională a României s-a îmbunătăţit de la an la an, este un pic mai bună dacă ne comparăm cu 180-190 de ţări care sunt prezente numai la târgurile de la Londra sau de la Berlin. Albania a fost ţară gazdă anul acesta la Berlin. Şi probabil că tot bugetul României de 4 milioane de euro este împărţit pe şapte ţări ţintă-sursă. Eventual pe 190 de ţări din lumea asta, pe digital, pe evenimente, pe târguri, pe materiale, sunt firimituri la nivel de bani. Aţi văzut, Bucureştiul reuşeşte să strângă 5 milioane de euro, un oraş ca Mangalia Sud strânge şi el 1 - 2 milioane de euro, pentru că are o salbă de şase staţiuni de interes naţional. România nu poate să facă nimic fără vreo 30 de milioane de euro, dar nimic. Albania a avut 4 milioane de euro, probabil doar ca să fie prezentată la Berlin şi să fie ţară gazdă (...)", a adăugat reprezentantul ANAT.

În opinia sa, turismul şi industria ospitalităţii reprezintă cel mai cel mai mare angajator din lume, după stat, iar România trebuie să fie acolo unde este potenţialul.

"Eu nu spun asta ca să vedem cât suntem noi de mici, de neputincioşi, ci ca să ştim cum se joacă la mesele mari. 1,4 miliarde de oameni circulă pe lumea asta în afara ţărilor, în vacanţă, să ne dăm seama că turismul este cel mai mare angajator din lume, 10% în afară de stat. Statul este pe primul loc peste tot în lume, dar pe locul doi e turismul, industria ospitalităţii. Deci acolo ar trebui să fim şi acolo este şi potenţialul. Nu ne uităm cât suntem de mici, ne uităm ce potenţial risipim, mai ales că nu ne ies banii la buget şi sunt atât de uşor de adus", a mai spus Adrian Voican.

De asemenea, el a arătat că România are 1% din nopţile de cazare ale Europei, respectiv 30 de milioane de nopţi, însă Europa are 3 miliarde, iar aceşti turişti cheltuiesc uşor banii pe vacanţe.

"Oamenii aceia cheltuiesc uşor banii pe vacanţe, se duc în două-trei-patru vacanţe şi n-au un buget de 2.600 lei cât avem noi când mergem în România. Au un buget de două, de trei, de 4.000 de euro, pe care îi cheltuiesc de două-trei ori pe an. Sunt bani mulţi, păcat să nu-i aducem în ţară. Ştim că e petrol acolo, nu ştim să săpăm şi nu ştim să-l valorificăm. Avem câteva lucruri de îmbunătăţit", a atras atenţia vicepreşedinte APDT Prahova.

La rândul ei, Camelia Tărniceru, şef serviciu în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), a anunţat că România va participa anul acesta la 14 târguri de turism, suma alocată de minister în acest sens fiind de 10 milioane de lei.

"Anul acesta târgurile la care ne-am propus să participăm, bineînţeles împreună cu industria, şi care au fost aprobate în Consiliul Consultativ sunt în valoare de 10 milioane lei, bani care sunt alocaţi, iar lista acestora se afla pe site-ul instituţiei. România va participa anul acesta la 14 târguri. Târgurile nu sunt singura soluţie. Am făcut şi anul trecut campanii de promovare în Franţa, în Germania pe timpul campionatului, am făcut în Londra şi în Varşovia, pe patru pieţe. Le vom discuta în Consiliul Consultativ şi normal că vrem să revenim pe unele pieţe şi să intrăm şi pe altele", a transmis consilierul MEDAT.

În 2025, bugetul total pentru promovarea României este de 4 milioane de euro, din care două milioane de euro reprezintă suma pentru participarea la târgurile internaţionale, în timp ce anul trecut a depăşit 4,4 milioane de euro.

"Am solicitat mai mult decât anul trecut, dar atât ne-a dat Ministerul Finanţelor", a mai spus ea.

Cei doi oficiali au participat la conferinţa de presă organizată marţi, la Sinaia, în cadrul unui eveniment de promovare pentru specialişti dedicat staţiunilor montane "Redescoperă Valea Prahovei".

Evenimentul de promovare este organizat de ANAT, în parteneriat cu APDT Prahova şi cu Organizaţia Patronală de Turism Poiana Braşov.

Traseul acoperă principalele localităţi din zona Valea Prahovei şi Braşov, incluzând Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov, Poiana Braşov, Bran, Moieciu, Fundata, Azuga, Câmpina şi Poiana Câmpina

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 200 / 18960
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...