Allianz Trade previzionează în 2024 o creştere a numărului de insolvenţe, pentru al treilea an consecutiv
28 Februarie 2024 Agerpres
Totuşi, Allianz Trade nu se aşteaptă la "un tsunami al insolvenţelor companiilor", aşa cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare globale din 2008 - 2009, când numărul de insolvenţe pe plan mondial a urcat cu 17%".
Asigurătorul de credite Allianz Trade a avertizat că firmele din întreaga lume se vor confrunta în 2024 cu o creştere a numărului de insolvenţe, pentru al treilea an consecutiv, transmite Reuters.
"Această tendinţă este valabilă şi în Germania - deşi cu o întârziere comparativ cu majoritatea ţărilor europene. Conform studiului privind insolvenţele realizat de Allianz Trade, slăbiciunea economiei, dificultăţile structurale şi înăsprirea condiţiilor de finanţare vor face probabil ca mai multe firme germane să se confrunte anul acesta cu dificultăţi financiare", a precizat compania.
Numărul de insolvenţe în rândul firmelor din Germania va creşte probabil cu 13% în 2024, faţă de 2023.
"Această tendinţă este valabilă şi în Germania - deşi cu o întârziere comparativ cu majoritatea ţărilor europene. Conform studiului privind insolvenţele realizat de Allianz Trade, slăbiciunea economiei, dificultăţile structurale şi înăsprirea condiţiilor de finanţare vor face probabil ca mai multe firme germane să se confrunte anul acesta cu dificultăţi financiare", a precizat compania.
Numărul de insolvenţe în rândul firmelor din Germania va creşte probabil cu 13% în 2024, faţă de 2023.
"Această creştere a început deja, în special în semestrul doi din 2023, când numărul de insolvenţe a crescut cu 25% comparativ cu perioada similară din 2022, în special în industria ospitalităţii, în retail şi în construcţii", a apreciat Milo Bogaerts, director în cadrul Allianz Trade.
În linie cu această tendinţă, analiştii se aşteaptă ca în Germania numărul firmelor care dau faliment să crească la aproximativ 20.260 în 2024.
Pe fondul anticipatei redresări a Germaniei, cea mai mare economie europeană, numărul firmelor care dau faliment ar urma să se stabilizeze anul viitor sub nivelul de 20.000.
Pe plan mondial, economiştii de la Allianz Trade se aşteapă ca numărul firmelor care dau faliment să crească cu 9%, pe fondul creşterii economice reduse, al perturbărilor din domeniul comerţului şi al incertitudinilor geopolitice.
Cele ai mari creşteri ar urma să se înregistreze în SUA şi Spania (ambele cu 28%) şi Ţările de Jos (31%).
"Aceste evoluţii vor face ca numărul de insolvenţe în 2024 să depăşească nivelul de dinaintea pandemiei în două din trei ţări. În 2023 încă vorbeam de jumătate dintre ţări", a explicat şeful Allianz Trade Group, Aylin Somersan Coqui.
Totuşi, Allianz Trade nu se aşteaptă la "un tsunami al insolvenţelor companiilor", aşa cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare globale din 2008 - 2009, când numărul de insolvenţe pe plan mondial a urcat cu 17%".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5043 / 21465 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





