
Alro estimează că va reveni la capacitatea maximă de producţie din 2023
31 Ianuarie 2022
AgerpresProducătorul de aluminiu este cel mai mare consumator de energie din România.
Managementul Alro Slatina se concentrează pe găsirea de soluţii pentru a restabili producţia de aluminiu electrolitic la nivelul anului 2021, începând cu anul 2023, sub rezerva preţurilor la energie de pe piaţă, se arată într-un comunicat al companiei, remis, luni, Bursei de Valori Bucureşti.
Producătorul de aluminiu este cel mai mare consumator de energie din România.
"Căutăm în mod activ soluţii pentru a asigura nevoile de energie pentru 2023 pentru toate cele cinci hale de electroliză şi, astfel, să ne păstrăm caracteristica de integrare pe verticală a afacerii noastre, deoarece credem că integrarea va rămâne pe termen lung unul dintre principalele avantaje ale modelului nostru de afaceri", a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.
"Pe baza estimărilor noastre actuale, costurile de repornire pentru fiecare hală de electroliză pot fi în intervalul 10-12 milioane de dolari, în funcţie de preţurile materiilor prime la acel moment şi de perioada scursă din momentul plasării lor în conservare", a adăugat el.
În 2022, compania implementează planul de producţie anunţat pentru a redimensiona producţia de aluminiu electrolitic şi de a lucra cu două din cinci hale de electroliză, luând în acelaşi timp măsurile tehnologice necesare pentru a permite o repornire rapidă şi eficientă atunci când condiţiile pieţei de energie revin la un nivel sustenabil.
În plus, Alro se concentrează pe menţinerea numărului de angajaţi, în măsura maximă posibilă prin redistribuirea forţei de muncă a companiei, astfel încât să îi permită restabilirea producţiei de aluminiu electrolitic, în 2023, la nivelul anterior, într-o manieră lină şi eficientă.
Pentru a atenua impactul asupra cifrei de afaceri a opririi temporare a producţiei celor trei hale de electroliză, Alro cumpără în prezent metal primar rece de pe piaţă.
În acest fel, compania intenţionează să menţină sau chiar să crească producţia de produse prelucrate, în timp ce pentru produsele din aluminiu primar mai puţin profitabile, producţia va fi ajustată.
Astfel, managementul Alro estimează că cifra de afaceri pentru 2022 se va menţine cel puţin la nivelul din 2021, planul de producţie adoptat fiind cea mai bună soluţie pentru condiţiile actuale de piaţă.
La sfârşitul lui decembrie 2021, compania a anunţat că va diminua anul viitor activitatea de producţie a aluminiului primar, din cauza situaţiei de pe pieţele de energie şi gaze, dar va implementa măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă şi eficientă atunci când condiţiile din sectorul de energie vor reveni la normal.
Alro este o subsidiară a Vimetco NV, companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală, şi este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, după capacitate, aceasta fiind de 265.000 tpa, 35.000 de tone pe an de aluminiu reciclat şi Turnătoria cu o capacitate de 335.000 de tone pe an de aluminiu turnat.
Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană, dar compania are exporturi şi în SUA şi Asia.
Începând cu data de 18 martie 2019, Comitetul Index al Bursei de Valori Bucureşti a aprobat includerea ALRO în BET, indicele principal al pieţei. Acţiunile companiei au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti încă din octombrie 1997.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12017 / 20113 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...