
Amnistia fiscală: 8 din 10 companii vor să achite datoriile la stat; bunii platnici o consideră discriminatorie şi vor să o conteste(analiză)
12 Septembrie 2024
AgerpresÎn paralel, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală",
Amnistia fiscală îi determină pe contribuabili, firme şi persoane fizice, să reacţioneze faţă de măsurile anunţate, iar opt din zece firme care solicită consultanţă juridică privind amnistia au intenţia de a achita datoriile, potrivit unei analize de specialitate, dată joi publicităţii.
După anunţul autorităţilor privind amnistia fiscală, numărul solicitărilor pentru consultanţă juridică pe fiscalitate s-a triplat faţă de o perioadă obişnuită.
În paralel, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală",
"În ultimele zile, odată ce a fost anunţată amnistia fiscală, a apărut un val de solicitări privind înţelegerea din punct de vedere juridic a noilor măsuri propuse. De altfel, există o creştere semnificativă a interesului pentru conformarea fiscală voluntară. Numeroşi contribuabili, atât persoane juridice, cât şi fizice, manifestă o disponibilitate crescută de a-şi achita debitele restante pentru a beneficia de facilităţile oferite de OUG nr. 107/2024. Cele mai multe solicitări (80%) au venit din partea firmelor, în cele mai multe cazuri firme cu restanţe la plata obligaţiilor către stat, care sunt interesate să beneficieze la maxim de reducerile oferite prin amnistia fiscală. Acestea sunt din domenii ca IT, transporturi sau HoReCa. Concomitent, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală", a declarat Laurenţiu Mihai, avocat specializat în drept fiscal şi partener fondator al casei de avocatură LMVD.
După anunţul autorităţilor privind amnistia fiscală, numărul solicitărilor pentru consultanţă juridică pe fiscalitate s-a triplat faţă de o perioadă obişnuită.
În paralel, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală",
"În ultimele zile, odată ce a fost anunţată amnistia fiscală, a apărut un val de solicitări privind înţelegerea din punct de vedere juridic a noilor măsuri propuse. De altfel, există o creştere semnificativă a interesului pentru conformarea fiscală voluntară. Numeroşi contribuabili, atât persoane juridice, cât şi fizice, manifestă o disponibilitate crescută de a-şi achita debitele restante pentru a beneficia de facilităţile oferite de OUG nr. 107/2024. Cele mai multe solicitări (80%) au venit din partea firmelor, în cele mai multe cazuri firme cu restanţe la plata obligaţiilor către stat, care sunt interesate să beneficieze la maxim de reducerile oferite prin amnistia fiscală. Acestea sunt din domenii ca IT, transporturi sau HoReCa. Concomitent, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală", a declarat Laurenţiu Mihai, avocat specializat în drept fiscal şi partener fondator al casei de avocatură LMVD.
Conform avocaţilor, amnistia fiscală poate reprezenta o eventuală încălcare a principiului contribuţiei echitabile la cheltuielile publice prevăzut la art. 56 din Constituţie, sub aspectul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Deşi contribuabilii care şi-au achitat la timp obligaţiile fiscale pot percepe această măsură ca fiind discriminatorie, posibilităţile lor de a contesta juridic amnistia fiscală sunt limitate.
"Contestarea directă a ordonanţei de urgenţă în instanţă de către un contribuabil care nu are datorii este improbabilă, întrucât acesta nu poate iniţia în mod direct un litigiu strict pentru a invoca o excepţie de neconstituţionalitate", explică reprezentanţii societăţii de avocatură.
În ceea ce priveşte apelarea de către firmele şi persoanele fizice la avocaţi specializaţi în drept fiscal pentru a afla dacă sunt eligibili pentru a beneficia de reducerile oferite prin amnistie şi cum pot fi aceste măsuri cât mai avantajoase pentru ei, această consultanţă juridică implică o analiză complexă şi personalizată a situaţiei fiecărui contribuabil.
Procesul începe cu o evaluare detaliată a istoricului fiscal al contribuabilului, incluzând toate obligaţiile fiscale, cele potenţial prescrise sau contestate, pentru a determina eligibilitatea şi beneficiile amnistiei.
"În practică, întâlnim frecvent cazuri cu nuanţe juridice şi fiscale complexe. (...) Scopul consultanţei juridice este de a explica clientului implicaţiile legale ale diferitelor opţiuni disponibile, de a-l ajuta să-şi înţeleagă mai bine situaţia juridică, precum şi drepturile şi obligaţiile care îi revin în contextul specific al amnistiei fiscale. (...) Decizia finală privind plata datoriilor aparţine întotdeauna clientului. Există şi contribuabili care doresc să beneficieze de amnistie, dar care nu vor avea disponibilităţile băneşti pentru a achita debitul principal restant. Însă cei mai mulţi contribuabili şi-au exprimat intenţia de a achita datoriile la stat", a adăugat Laurenţiu Mihai.
Casa de avocatură LMVD anticipează o îmbunătăţire a conformării fiscale voluntare, cel puţin pe termen scurt, pe măsură ce contribuabilii profită de această oportunitate pentru a-şi regulariza situaţia fiscală.
Pe termen scurt, noua amnistie fiscală va avea efectul scontat, al conformării fiscale şi maximizării colectării debitelor fiscale restante, însă este văzută şi ca un semn de "slăbiciune" a statului în faţa fenomenului evaziunii fiscale şi a incapacităţii sale de a asigura pârghii eficiente pentru colectarea creanţelor fiscale.
"Dacă statul român va adopta în mod regulat asemenea măsuri de amnistie, există riscul de a crea un precedent periculos. Acest lucru ar putea încuraja anumite categorii de contribuabili să amâne în mod deliberat conformarea fiscală voluntară, în speranţa că vor beneficia de viitoare amnistii", se arată în analiză.
În paralel cu amnistia fiscală anunţată recent, controalele fiscale s-au amplificat notabil pe fondul unui deficit bugetar din ce în ce mai apăsător. Potrivit avocatului Laurenţiu Mihai, în ultimele luni a crescut numărul clienţilor persoanelor fizice care au primit controale ANAF şi este aşteptată o amplificare a acţiunilor de control din partea ANAF, prin prisma faptului că impozitul pentru venitul din surse neidentificabile a crescut de la 16% la 70% de la 1 iulie 2024. Totodată, firmele plătitoare de TVA vor resimţi un număr mai mare inspecţii fiscale având ca obiect taxa pe valoare adăugată, cu scopul de a se reduce diferenţa dintre ce se colectează şi ce ar trebui să fie colectat.
Casa de avocatură LMVD (Laurenţiu Mihai, Vicenţiu Dine - Societate Civilă de Avocaţi) este o firmă de avocatură specializată în drept fiscal, drept civil, dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul achiziţiilor publice, dreptul concurenţei, dreptul protecţiei consumatorilor şi arbitraj internaţional şi alte arii diverse şi complexe ale dreptului. Societatea oferă consultanţă juridică şi asistenţă specializată companiilor din domenii precum IT, transporturi, HoReCa, divertisment, producţie cinematografică şi altele, dar şi persoanelor fizice.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2417 / 19950 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
Țuca Zbârcea & Asociații Tax câștigă premiul „Firma Anului în Domeniul Prețurilor de Transfer”
Bulboacă & Asociații iși reafirmă poziția de forță strategică prin avansarea Roxanei Tiutiu la poziția de Managing Associate și a Ralucăi Ilie-Antonescu la poziția de Counsel
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...