Amundi: Perspectivele investițiilor globale pentru anul 2024: creșterea mai lentă și fragmentată a economiilor va oferi oportunități succesive
28 Noiembrie 2023 BizLawyer
• Investitorii trebuie să navigheze într-o situaţie economică fragmentată și cu un risc de volatilitate mai ridicat în 2024. • Creșterea globală va decelera, fiind determinată de încetinirea economiilor dezvoltate și de o recesiune ușoară în SUA, în primul semestru. Diferența de creștere între piețele emergente și cele dezvoltate va atinge maximul ultimilor cinci ani. În acest context, India va crește mai rapid decât China. • Se așteaptă o inversare a politicii monetare, cu reduceri ale dobânzilor Băncii Centrale a Statelor Unite ale Americii (FED) către sfârșitul primului semestru. Politica fiscală va fi mai puțin acomodativă în piețele dezvoltate, pe fondul creşterii accentuate a gradului de îndatorare și va fi orientată către tranziția energetică. • La începutul anului, investitorii ar trebui să se concentreze pe datoria suverană (titluri de stat), obligaţiuni corporative cu rating ridicat și titluri de stat din piețele emergente în valută forte. Schimbarea strategiei FED va sprijini activele de risc, acțiunile asiatice beneficiind de pe urma acestei schimbări.
| |
Amundi se așteaptă la o situatie economică fragmentată în 2024, creșterea globală încetinind treptat, în timp ce inflația ar trebui să se tempereze, dar să rămână până la sfârșitul anului deasupra țintelor băncilor centrale. Presupunând că situaţia din Orientul Mijlociu nu se va extinde, această situaţie economică globală mai slabă va fi determinată în principal de o încetinire a piețelor dezvoltate. Estimăm creșterea PIB-ului global pentru 2024 la 2,5% și ne așteptăm la o creștere medie a PIB-ului pieţelor dezvoltate de 0,7% față de 3,6% în piețele emergente.
Pentru 2025, prognozăm creșterea PIB-ului real global, al pieţelor dezvoltate și al celor emergente la 2,7%, 1,5% și, respectiv, 3,6%.
Eric MIJOT, Head of Global Equity Strategy, a declarat: „Ne așteptăm ca la nivel global creșterea să încetinească la +2,5% în 2024 (de la +3% în 2023). Acest lucru se datorează, în special, așteptărilor noastre de creștere mai scăzută în SUA (+0,6% față de +2,4% în 2023), unde ne așteptăm să se materializeze o recesiune ușoară în prima jumătate a anului și o creștere slabă în zona euro (+0,5 %). În Asia, inflația pune presiuni mai mici la nivelul economiei, dar în SUA și Europa, FED și Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea aștepta până la jumătatea anului înainte de a reduce ratele de dobândă, pentru a fi sigure că vor evita reapariția inflației. În ceea ce privește investițiile, preferăm obligațiunile în locul acțiunilor.”
Marcin FIEJKA, Head of CEEMEA Equities, a declarat: „Considerăm că regiunea Europa Emergentă, Orientul Mijlociu și Africa (CEEMEA) poate experimenta un nou proces de transformare similar cu cel prin care a trecut Europa de Est, în perioada de convergență la UE. Această nouă poveste de convergență este centrată pe transformarea din domeniul energiei, strategia de implicare a UE și inițiativele multilaterale de sustenabilitate, care vor lega EMEA mai aproape de UE. Pactul verde al UE, Fondul de redresare al UE pentru generațiile următoare și reformele majore de transformare și incluziunea socială din Orientul Mijlociu și Africa accelerează creșterea economică a regiunii și deschid potențialul de performanță structurală.”
SCENARIUL CENTRAL: CREȘTERE ÎNCETINITĂ ȘI FRAGMENTĂ
Diferența de creștere dintre piețele dezvoltate și cele emergente ar trebui să atingă maximul ultimilor cinci ani. SUA se vor confrunta cu o recesiune ușoară în prima jumătate a anului 2024, în timp ce creșterea zonei euro va rămâne ușor pozitivă, iar Japonia ar trebui să aibă o creştere economică moderată. Piețele emergente rămân mai rezistente, dar prezintă o fragmentare mai mare, Asia remarcându-se ca un beneficiar clar al fluxurilor de investiții.
• Statele Unite ale Americii – Este de așteptat ca SUA să se confrunte cu o recesiune ușoară în prima jumătate a anului 2024, deoarece condițiile financiare stricte încep să afecteze consumatorii și companiile. În semestrul al doilea, creșterea ar trebui să se stabilizeze sub potențial, iar inflația ar trebui să se apropie de țintă. Prognoza arată o rată de creștere de 0,6% în 2024 și de 1,6% în 2025.
• Europa – Creșterea în zona euro ar trebui să rămână scăzută, cu o dinamică mixtă între țări, pe măsură ce politica fiscală devine mai restrictivă, pe lângă politica monetară deja strictă. Este de așteptat ca atât zona euro, cât și Marea Britanie să crească cu 0,5% în 2024 și cu 1,2%, respectiv 1,3% în 2025.
• Piețele emergente se îndreaptă către o scădere ciclică pe fondul cererii globale slabe. În China, stimulentele fiscale suplimentare nu vor inversa tendința de creștere mai scăzută (3,9% în 2024 și 3,4% în 2025). India apare ca o nouă putere care oferă perspective economice foarte bune, pe fondul cererii interne puternice și a investițiilor (creștere de 6,0% în 2024 și 5,2% în 2025). În cele din urmă, țările aflate în centrul noilor rute ale lanțului de aprovizionare din Asia sau cele bogate în resurse naturale din America Latină ar trebui să aibă perspective mai bune.
BĂNCILE CENTRALE: O NOUĂ EVALUARE A POLITICII MONETARE
Cu o cerere mai slabă, inflația ar trebui să conveargă către țintele băncilor centrale până la sfârșitul anului 2024. Riscurile pentru o inflație mai mare rămân într-o eră de tranziție energetică dezordonată și realiniere globală, care ar putea conduce la o creștere a prețurilor la energie și alimente. Aceste riscuri ar putea opri sau inversa procesul de scădere a inflaţiei.
Este de așteptat că Băncile Centrale din pieţele dezvoltate să rămânâ în aşteptare în primul semestru, până când inflația va intra și mai mult sub control. Inflația din SUA va influența răspunsul FED, determinând astfel adâncimea recesiunii. Ne așteptăm ca FED și BCE să reducă ratele dobânzilor cu 1,5% și, respectiv, 1,25 % în 2024. În piețele emergente, dezinflația este în curs de desfășurare, iar băncile centrale au puțin loc pentru a reduce ratele de dobândă şi nu ar trebui să greşească în controlarea inflației.
IMPLICAȚII PENTRU INVESTIȚII: ALOCAREA DINAMICĂ A ACTIVELOR ÎN SITUATII GLOBALE DIFICILE
În 2024, investitorii vor trebui să navigheze o perioadă cu perspective economice în continuă schimbare. Diferenţele pronunțate în evaluările acțiunilor și epuizarea lichidităților în exces vor duce la o volatilitate mai mare a acțiunilor. Creșterea mai scăzută și inflația pot favoriza o revenire la o corelație negativă între obligațiuni și actiuni, ceea ce este o veste bună pentru diversificare și portofolii cu mai multe active. Activele reale și alternative (cum ar fi fondurile speculative de tip macro și cele de instrumente cu venit fix) pot contribui și mai mult la diversificarea tradițională. Aurul poate oferi protecție împotriva riscului geopolitic, iar unele mărfuri pot oferi protecţie împotriva inflației.
• Obligaţiunile sunt instrumentele financiare preferate, în contextul ratelor de dobândă aflate la nivele maxime – La începutul anului 2024, obligațiunile cu rating ridicat (suverane sau corporative) reprezintă clasa de active favorită. Investitorii ar trebui să aibă în vedere creşterea treptată a indicatorul duration și o atenţie sporită asupra obligaţiunilor cu rating ridicat, obligaţiunilor din pieţele emergente, în valute puternice și obligaţiunilor europene cu randament ridicat (High Yield) pe termen scurt. După ce FED începe să reducă ratele de dobândă și dolarul american se depreciaza, investitorii pot adăuga în portofoliul lor instrumente financiare ale pieţelor emergente în moneda locală.
• Reziliență la investiţiile în acțiuni – La începutul anului urmator, investitorii ar trebui să ramână în defensivă și să aibă în vedere sustenabilitatea dividendelor, calitatea și volatilitatea scăzută a acţiunilor. Strategia de tip value este favorabilă în SUA și Japonia. Când FED începe să reducă ratele de dobândă, investitorii pot avea în vedere piețele și sectoarele mai ciclice, cum ar fi Europa, piețele emergente și companiile cu capitalizări mici. Temele de urmărit în acest an vor fi tranziția energetică, asistența medicală și inteligența artificială.
• Piețele emergente sunt un motor cheie de performanță – La începutul anului, obligaţiunile din pieţele emergente în valută puternică au potenţial bun de creştere, apoi după ce FED îşi schimbă strategia, investitorii pot adăuga în portofoliul lor instrumente financiare ale pieţelor emergente în moneda locală. Acțiunile din pieţele emergente ar trebui să beneficieze de o revenire a veniturilor, în special în Asia. Pe parcursul anului, investitorii trebuie să aibă în vedere investiţiile pe termen lung (India), precum și companiile implicate în tranziția energetică (exportatori de mărfuri, precum Brazilia) și cele cu progrese tehnologice (China).
• Administrarea cursului valutar va fi un factor cheie în 2024, având în vedere așteptările unui dolar american depreciat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6244 / 21811 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





