ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Analiză RisCo.ro: Cu peste 8000 dosare în iulie 2025, Capitala este liderul proceselor în instanță în rândul firmelor

19 August 2025   |   BizLawyer

La nivel național, în luna iulie 2025, 9.031 de dosare au avut drept materie civilul, 8.028 litigiile cu profesioniștii, 2.035 penalul, iar alte 1.941 contenciosul administrativ și fiscal.

 
 
Conform analizei RisCo.ro, 22.939 de dosare în instanță au fost deschise doar în luna iulie 2025 la nivel național, comparativ cu 21.621 în luna iunie 2025, ceea ce indică o ușoară creștere de 6%. În luna iulie 2025, în București au fost deschide 8.283 de dosare în instanță, față de cele 6.010 din luna anterioară, reprezentând o creștere de aproximativ 38%. Acest lucru indică instabilitatea mediului antreprenorial și gradul ridicat de conflictualitate în relațiile comerciale, reflectând o lipsă de încredere între partenerii de afaceri și un climat economic marcat de incertitudine.

București, județul cu cele mai multe dosare

În luna iulie 2025, numărul dosarelor pentru procesele în instanță în Capitală a ajuns la 8.283. Acest număr atrage atenția specialiștilor financiari, deoarece indică o creștere considerabilă a litigiilor, generată de instabilitatea economică și dificultățile în onorarea obligațiilor contractuale.


În acest context economic instabil, se recomandă monitorizarea activității clienților și partenerilor de afaceri. Dacă pentru firma colaboratoare a fost deschis un proces în instanţă, monitorizează activitatea și activează alertele privind dosarul în instanță. 

Totodată, cele 8.283 de procese în instanță reflectă și presiunile majore aduse la nivelul mediului de afaceri din Bucureşti. Numărul mare de dosare în instanță poate avea implicații asupra mediului de business și implicit, asupra atragerii investitorilor. 

Nu este de mirare că în București întâlnim cele mai multe dosare. Capitala deține poziția fruntașă și în rândul insolvențelor, respectiv a firmelor cu datorii restante către bugetul de stat.

Evoluția anuală a proceselor - București creștere de 22%

Potrivit analizei RisCo.ro, București rămâne județulul cu cele mai multe dosare privind procesele în instanță. În perioada august 2024 - iulie 2025 numărul proceselor în instanță pentru județul București a crescut cu 22%. Această creștere însumează 70.110 de dosare pentru procesele în instanță. Punând în balanță situația curentă cu cea anterioară, numărul indică un mediu comercial conflictual. 

Locul doi este ocupat de Ilfov. În ultimele 12 luni observăm o creștere a numărului de procese în instanță, acesta ajungând la 11.063. Județul Timiș se află și el în top trei cu 8.345 de dosare în instanță. Cu cât numărul dosarelor în instanță este mai mare, cu atât județul este mai predispus colapsului financiar. Numărul firmelor cu dosare deschise în instanță indică și incapacitatea de adaptare la schimbările legislative și chiar ale pieței. 

Cluj și Constanța continuă topul județelor cu cele mai multe procese în instanță. Cluj ocupă locul patru cu 8.263 de dosare în instanță, iar Constanța locul cinci cu 6.778 de dosare. 

De asemenea, o astfel de creștere poate exercita presiuni suplimentare asupra sistemului judiciar, ceea ce ar putea duce la întârzieri în soluționarea dosarelor și costuri mai mari pentru părțile implicate.

Procesele Civile înregistrează cele mai multe dosare 

Analiza RisCo.ro arată faptul că civilul, litigiile cu profesioniștii, penalul și contenciosul administrativ și fiscal sunt principalele materii ale dosarelor în instanță. La nivel național, în luna iulie 2025, 9.031 de dosare au avut drept materie civilul, 8.028 litigiile cu profesioniștii, 2.035 penalul, iar alte 1.941 contenciosul administrativ și fiscal.

Alarmant este că, de la o lună la alta, observăm creșteri și în cazul dosarelor de tip faliment. Astfel, în luna iulie a acestui an, s-a înregistrat o creștere de 12%, numărul dosarelor în instanță ce vizează falimentul fiind de 1.004.

Cele mai afectate domenii - Comerțul, creștere de 17% în ultimele 12 luni

În domeniul comerțului, construcțiilor, transporturilor, restaurantelor, respectiv administrației publice generale, economice și sociale, întâlnim cele mai multe dosare în instanță. În perioada august 2024 - iulie 2025 numărul dosarelor deschise în instanță în domeniul comerțului a ajuns la 5.819. Comparativ cu august 2023 - iulie 2024, acest număr indică o creștere de peste 17%. 

De asemenea, creșterea dosarelor în instanță sugerează o economie incertă, moment în care disputele comerciale tind să crească. În sectorul construcțiilor întâlnim o creștere de aproximativ 11%, ceea ce semnalează dificultăți financiare tot mai mari, probleme de plată, conflicte contractuale sau un mediu economic mai instabil pentru companii. Numărul dosarelor în instanță pentru acest domeniu a ajuns la 5.630. Acest lucru poate afecta negativ încrederea investitorilor.

Creșterea de 16% a dosarelor în instanță în domeniul transporturilor arată tensiuni economice majore în sector. Cele 3.911 de dosare deschise în instanță au un impact direct asupra lichidității și continuității operațiunilor.

În concluzie, verificarea riguroasă a partenerilor de afaceri nu mai reprezintă doar o practică recomandată, ci o necesitate strategică. Analiza financiară atentă a firmelor, realizată prin intermediul platformelor specializate precum RisCo.ro, oferă informații esențiale despre stabilitatea, bonitatea și comportamentul de plată al potențialilor colaboratori.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 347 / 20077
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Clifford Chance a asistat NEPI Rockcastle în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi de 500 mil. E, lansată pe piețele internaționale. „Tranzacția marchează o nouă bornă de parcurs în colaborarea noastră excepțională cu emitentul”, spun avocații biroului din București
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Un an de M&A cu provocări tehnice și tactice reale, în care strategia, anticiparea și controlul fin al cerințelor de conformare apărute recent au făcut diferența pentru Popescu & Asociații | Anca Simeria (Partener): “Practica noastră a rămas constantă, profilul mandatelor noastre fiind, în general, mai puțin influențat de piață. Pare o afirmație banală că am asistat clienți în ‘mandate complexe’, dar situația este indubitabil aceasta”
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...