ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BAAR: Costurile cu ora de manoperă pentru reparatiile auto au crescut cu 21%, în 2023

14 Mai 2024   |   Agerpres

Cercetarea vizează peste 490.000 de calcule efectuate prin intermediul programului Audatex, de unităţile reparatoare din România.

 
 
Costurile cu ora de manoperă la reparaţiile auto au crescut cu 21% anul trecut, faţă de 2022, iar în intervalul 2020 - 2023 a fost înregistrată o creştere medie de 36%, conform unei analize realizate de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Cercetarea vizează peste 490.000 de calcule efectuate prin intermediul programului Audatex, de unităţile reparatoare din România.

"Potrivit datelor colectate, în intervalul 2020 - 2023 (media pe ani), se observă o creştere medie cu 36% , respectiv 21% în 2023, comparativ cu 2022. Această dinamică accentuată reflectă o tendinţă constantă de majorare a tarifelor de manoperă pentru lucrările de caroserie", se menţionează în comunicat.


În ce priveşte situaţia pe judeţe, din analiza menţionată se poate constata faptul că tariful mediu pe ora de manoperă prezintă variaţii semnificative de la un judeţ la altul. Judeţele în care se observă constant cel mai ridicat nivel al acestui indicator sunt: Brăila (226 lei), urmat de Tulcea (187 lei), Satu Mare (183 lei) şi Bucureşti (179 lei), conform datelor din 2023.

"Nu în ultimul rând, analiza tarifelor pe ora de manoperă în cazul principalelor mărci de autovehicule comercializate în România a scos în evidenţă creşteri importante pentru majoritatea acestora, cele mai relevante fiind: Seat +50%, Volvo +45%, Honda şi Chevrolet +44%, Mitsubishi +40%", arată studiul.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este organizaţia responsabilă cu supravegherea şi analiza costurilor asociate reparaţiilor auto în România, oferind date şi soluţii relevante pentru industria asigurărilor auto.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4494 / 21366
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
BACIU PARTNERS obține o dublă clasare în Tier 1 în Legal 500 EMEA 2026
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...