Bloomberg: Băncile se grăbesc să ţină pasul cu noile obiective ale UE în domeniul apărării
10 Martie 2025 Agerpres
Liderii europeni au promis că vor direcţiona sute de miliarde de euro pentru creşterea cheltuielilor militare ale Europei. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat că acesta este "un moment de cotitură".
Directori din industria de apărare, politicieni dar şi bancheri cer o revizuire urgentă a reglementărilor şi procedurilor interne, pentru ca băncile să poată direcţiona mai uşor fonduri către producătorii de armament şi antreprenorii din sectorul apărării, transmite Bloomberg.
"Multe firme din domeniul apărării au avut probleme cu lucruri simple precum obţinerea unui cont bancar. În cursul întâlnirilor cu personalul băncilor ni se spune "desigur că ar trebui să finanţăm acest proiect din domeniul apărării. Dar apoi tranzacţia este blocată pentru că încalcă nu ştiu ce prevedere internă", spune Florian Seibel, cofondatorul firmei Quantum Systems, un producător de drone de supraveghere care operează în Ucraina.
"Multe firme din domeniul apărării au avut probleme cu lucruri simple precum obţinerea unui cont bancar. În cursul întâlnirilor cu personalul băncilor ni se spune "desigur că ar trebui să finanţăm acest proiect din domeniul apărării. Dar apoi tranzacţia este blocată pentru că încalcă nu ştiu ce prevedere internă", spune Florian Seibel, cofondatorul firmei Quantum Systems, un producător de drone de supraveghere care operează în Ucraina.
Aceasta este o plângere frecventă care vine de la start-up-urile europene din domeniul apărării, care lucrează la o gamă largă de noi echipamente. Experienţa lor le-a arătat că modul în care băncile fac afaceri în unele din cele mai mari pieţe din Europa nu corespunde cu noile evoluţii politice de pe continent.
Liderii europeni au promis că vor direcţiona sute de miliarde de euro pentru creşterea cheltuielilor militare ale Europei. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat că acesta este "un moment de cotitură".
Evoluţia rapidă a evenimentului a luat băncile europene prin surprindere. Industria financiară era obişnuită să-i trateze pe producătorii de armament ca un risc la adresa reputaţiei, graţie regulilor destinate eliminării clienţilor cu grad mare de risc şi descurajării creditării în sectoare care contravin cu indicatorii ESG (mediu, social, guvernanţă).
"Dacă nu vor fi apăsate nişte butoane concrete", Europa va avea dificultăţi în a finanţa noul val de cheltuieli cu apărarea, a declarat recent Fabrizio Campelli, unul dintre directorii de la Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania. Europa ar trebui să "simplifice şi să armonizeze" o parte din definiţiile referitoare la finanţarea sustenabilă pentru a face apărarea "un sector mai bancabil", a adăugat Campelli.
Patrick Schneider-Sikorsky, partener la Fondul NATO de inovare, spune că a văzut multe exemple care sugerează că voinţa politică nu s-a răspândit încă şi în rândurile băncilor. Într-un raport recent, Fondul NATO de inovare a descoperit că firmele din apărare se confruntă în continuare cu "bariere semnificative" atunci când caută finanţare din partea sectorului privat, iar atât managerii de active cât şi băncile menţionează restricţiile ESG care fac ca producătorii de armament să fie trataţi ca "acţiuni păcătoase".
Pe măsură ce Europa se chinuie să pună la punct condiţiile financiare necesare pentru o industrie de apărare înfloritoare, situaţia este diferită în SUA. De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, cei mai mari furnizori de obligaţiuni şi credite sindicalizate pentru industria de apărare sunt băncile americane, arată datele Bloomberg. În frunte este JPMorgan Chase & Co., care în perioada menţionată a pus la dispoziţia industriei de apărare peste 28 de miliarde de dolari. Pe locurile următoare se situează Bank of America Corp., Citigroup Inc., Wells Fargo & Co., Goldman Sachs Group Inc. şi Morgan Stanley. Cea mai bine clasată bancă europeană este grupul francez BNP Paribas SA, care se situează abia pe locul nouă.
Cu toate acestea, purtătorii de cuvânt de la Deutsche Bank şi Commerzbank AG spun că aceste date nu reflectă finanţările mari care se fac în Europa, unde creditele tind să fie alocate în mod direct firmelor mici şi mijlocii. În plus, companii renumite din industria apărării, precum Rheinmetall AG, ale căror relaţii cu băncile datează din perioada anterioară introducerii regulilor ESG, nu au probleme în a accesa finanţare de la bănci.
În schimb, pentru micile companii continuă să fie o luptă disperată. Este "o problemă importantă în Europa, cu care văd că start-up-urile din America nu se confruntă", spune Jan-Hendrik Boelens, fost coleg cu Seibel la Quantum Systems, dar care recent şi-a început propria sa companie, Alpine Eagle, care utilizează avioane şi tehnologie pentru a intercepta drone. "Noi încă ne luptăm cu băncile", spune Jan-Hendrik Boelens. Acesta a dezvăluit că primeşte în continuare chestionare de la băncile europene în care i se cere să confirme că nu lucrează într-un domeniu care nu respectă normele ESG, o categorie în care sunt incluse atât firmele care lucrează în domeniul apărării cât şi cele din domeniul pornografiei. "Pentru bănci este acelaşi lucru", spune Boelens.
La rândul său, Balazs Nagy, cofondatorul şi directorul general de la CEO of Tytan Technologies, firmă care dezvoltă tehnologii anti-drone, spune că firma a avut nevoie de "peste 12 luni pentru a deschide un cont bancar". Tytan Technologies era refuzată de bănci chiar dacă obţinuse un grant din partea landului Bavaria.
Banca Europeană de Investiţii analizează acum o extindere a mandatului său pentru a avea mai multă libertate când vine vorba de finanţarea proiectelor militare. La rândul său, banca de dezvoltare a statului german, KFW, ar urma să joace un rol important în majorarea cheltuielilor cu apărare. În paralel, Guvernul francez spune că a venit timpul să fie puse în discuţie regulile care îi penalizează pe producătorii de armament. La finele acestei luni, ministrul francez al Finanţelor şi colegul său de la Apărare, ar urma să găzduiască o reuniune la care vor participa bancheri, directori de companii de asigurări şi mai mulţi reprezentanţi din sectorul apărării pentru a discuta despre finanţare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2928 / 21562 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





