ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bloomberg: Diminuarea inflaţiei lasă loc unei reveniri economice fragile în Europa de Est

14 Noiembrie 2023   |   AGERPRES

România a reuşit să contracareze parţial o parte din provocările externe prin urgentarea unor proiecte întârziate de infrastructură precum autostrăzi şi modernizări de spitale, în încercarea de a absorbi cât mai multe fonduri posibile din bugetul UE pe perioada 2014-2020.

 
 
Economiile principalelor state membre UE din Europa de Est au intrat într-o relansare economică fragilă, graţie diminuării inflaţiei care îi încurajează pe consumatori să înceapă să cheltuie din nou, transmite Bloomberg.

Analiştii intervievaţi de Bloomberg estimează că perioada iulie-septembrie 2023 a marcat ieşirea din recesiune tehnică în cazul Ungariei, în timp ce economia Poloniei a înregistrat un avans de 1,9%, cea mai bună performanţă de la începutul anului. În cazul României, expansiunea a continuat în trimestrul al treilea, cu o creştere economică de 0,4% comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce PIB-ul Bulgariei ar urma să înregistreze un avans de 0,3%. Toate aceste ţări vor da marţi publicităţii cifrele oficiale privind PIB-ul.


"Putem vorbi de o uşoară revenire în regiune dar nu de o relansare solidă. Mediul extern nu este foarte prietenos pentru creştere", a declarat Juraj Kotian, economist la Erste Group Bank AG în Viena.

România a reuşit să contracareze parţial o parte din provocările externe prin urgentarea unor proiecte întârziate de infrastructură precum autostrăzi şi modernizări de spitale, în încercarea de a absorbi cât mai multe fonduri posibile din bugetul UE pe perioada 2014-2020. De asemenea, guvernul de coaliţie a făcut o prioritate din implementarea reformelor cerute în cadrul planului european de relansare. Acest program poate duce la deblocarea unor fonduri europene suplimentare pentru administraţia publică. Investiţiile au fost un motor important de creştere în precedentele două trimestre.

Reducerea presiunii pe partea de preţuri a determinat deja băncile centrale din Budapesta şi Varşovia să înceapă să reducă dobânzile. Cehia ar urma să facă şi ea acelaşi lucru după o contracţie economică neaşteptată. Cu toate acestea, perspectivele rămân incerte în condiţiile în care inflaţia ar urma să se reducă lent în următoarele luni. În plus, sectorul manufacturiere începe şi el să se resimtă de pe urma diminuării cererii din zona euro, un important partener comercial.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6075 / 21435
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...