ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Consumul gospodăriilor populaţiei este aşteptat să redevină în anul curent principalul determinant al avansului PIB

21 August 2024   |   Agerpres

O contribuţie însemnată la dinamica PIB va continua probabil să vină şi din partea formării brute de capital fix, a cărei creştere este aşteptată să încetinească totuşi considerabil în 2024-2025, după accelerarea puternică din 2023, dar să rămână alertă din perspectivă istorică, pe fondul atragerii şi utilizării unui volum important de fonduri europene.

 
 
Consumul gospodăriilor populaţiei este aşteptat să redevină în anul curent şi să rămână în 2025 principalul determinant al avansului PIB, în condiţiile accelerării semnificative a creşterii venitului disponibil real, dar şi în contextul nivelurilor reale ale ratelor dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, conform Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 20 august 2024.

"S-a observat că, similar previziunilor precedente, consumul gospodăriilor populaţiei este aşteptat să redevină în anul curent şi să rămână în 2025 principalul determinant al avansului PIB, în condiţiile accelerării semnificative a creşterii venitului disponibil real - sub influenţa majorărilor de salarii şi transferuri sociale suprapuse traiectoriei descendente relativ mai joase a ratei inflaţiei -, dar şi în contextul nivelurilor reale ale ratelor dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei", se arată în minuta BNR.


O contribuţie însemnată la dinamica PIB va continua probabil să vină şi din partea formării brute de capital fix, a cărei creştere este aşteptată să încetinească totuşi considerabil în 2024-2025, după accelerarea puternică din 2023, dar să rămână alertă din perspectivă istorică, pe fondul atragerii şi utilizării unui volum important de fonduri europene, însă în scădere faţă de 2023 şi în contextul unor incertitudini însemnate asociate programelor şi execuţiilor bugetare, precum şi tensiunilor geopolitice şi evoluţiilor economice din Europa, au remarcat membrii Consiliului.

Referitor la viitorul poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului au discutat perspectiva activităţii economice, arătând că aceasta este aşteptată să-şi accelereze creşterea pe ansamblul intervalului 2024-2025, deşi ceva mai puţin decât în prognoza precedentă, pe fondul decelerării inflaţiei şi al redresării treptate a cererii externe, dar mai ales sub impactul conduitei politicii fiscale şi al utilizării fondurilor europene aferente instrumentului Next Generation EU

În ceea ce priveşte perspectiva apropiată, membrii Consiliului au convenit ca fiind probabilă o creştere ceva mai solidă a economiei în trimestrele II şi III 2024 decât cea anticipată în luna mai, implicând o mărire uşoară a excedentului de cerere agregată şi revenirea acestuia în apropierea valorilor previzionate anterior, precum şi o redresare progresivă a dinamicii anuale a PIB pe parcursul intervalului.

Totodată, în urma evaluării indicatorilor relevanţi, s-a concluzionat că, în trimestrul II, consumul privat a rămas principalul determinant al creşterii economice, iar din partea formării brute de capital fix este posibil un aport mărit, în principal pe seama activităţii din construcţii.

Membrii Consiliului au arătat că datele statistice revizuite recent indică o creştere cu 0,7% a activităţii economice în trimestrul I 2024, mai modestă decât cea anticipată, evoluţie ce implică o restrângere a excedentului de cerere agregată şi în acest interval.

Conform noilor date, avansul în termeni anuali al PIB s-a redus semnificativ în primul trimestru al anului, la 0,5%, de la 3% în precedentele trei luni.

Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că ameliorarea perspectivei inflaţiei în raport cu prognoza precedentă, mai cu seamă pe termen foarte scurt şi în condiţiile unor incertitudini încă ridicate asociate previziunilor pe orizontul mai îndepărtat de timp, justifică o reducere prudentă a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea adecvării restrictivităţii conduitei politicii monetare din perspectiva asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.

În acest context, s-a subliniat că un mix echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse.

De asemenea, s-a reiterat importanţa continuării monitorizării atente a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare.

În aceste condiţii, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5%, de la 6,75%. Totodată, a hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5%, de la 7,75%, şi scăderea ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 5,5%, de la 5,75%. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4121 / 21513
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...