
Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara sunt principalele hub-uri cu oferte de joburi pentru specialişti în domeniul AI (consultanţi)
02 Octombrie 2025
AgerpresCa distribuţie geografică, Capitala şi judeţul Ilfov concentrează 55% din totalul ofertelor pe segmentul AI, urmează Cluj-Napoca (20% dintre oferte) şi Timişoara (10%).
Piaţa locurilor de muncă în domeniul Inteligenţei Artificiale (AI) din România e dominată, la ora actuală, de roluri tehnice, ingineri software/ML sau data scientists, iar Bucureşti rămâne principalul hub pe acest segment, urmat de Cluj-Napoca şi Timişoara, conform unei analize interne realizate de către consultanţii Catalyst Solutions.
Potrivit datelor publicate joi, un număr de 393 de poziţii active pe domeniul AI sunt listate doar pe LinkedIn, marjă în care sectorul AI/ML Engineering & Software Development conduce detaşat piaţa cu 35% din total, urmat de Data Science & Data Engineering (20%) şi de rolurile emergente în Content, Training & Annotation (20%).
Potrivit datelor publicate joi, un număr de 393 de poziţii active pe domeniul AI sunt listate doar pe LinkedIn, marjă în care sectorul AI/ML Engineering & Software Development conduce detaşat piaţa cu 35% din total, urmat de Data Science & Data Engineering (20%) şi de rolurile emergente în Content, Training & Annotation (20%).
Ca distribuţie geografică, Capitala şi judeţul Ilfov concentrează 55% din totalul ofertelor pe segmentul AI, urmează Cluj-Napoca (20% dintre oferte) şi Timişoara (10%).
"Analiza noastră confirmă că România se află în plină expansiune privind piaţa forţei de muncă din perspectiva AI. Observăm o distribuţie echilibrată între rolurile tehnice şi cele strategice, precum şi cererea crescândă pentru competenţe în AI, ceea ce indică o piaţă diversificată. Cele mai căutate competenţe sunt: Python, machine learning frameworks, cloud & MLOps, dar creşte cererea şi pentru Generative AI şi AI compliance. De notat că există o pondere semnificativă de joburi non-tehnice (annotation, content, QA - ~20%), care deschid accesul şi pentru candidaţi fără background strict tehnic. În contextul acestei creşteri, Angajatori de Top Bucureşti, cel mai mare eveniment de carieră din România, dedică în această toamnă o secţiune specială AI & Digital Transformation", a afirmat Dragoş Gheban, managing partner Catalyst Solutions, compania care organizează Angajatori de Top.
Pe 17 şi 18 octombrie 2025, la Sala Palatului, peste 80 de companii de top vor prezenta, la Angajatori de Top, 7.000 de locuri de muncă, inclusiv în domeniul AI. Participarea la eveniment este gratuită în baza CV-ului barcode.
Catalyst Solutions este o companie de consultanţă în resurse umane, specializată în soluţii de recrutare şi employer branding.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1 / 20041 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă DIGI Romania la achiziția unei părți din Telekom România Mobile Communications | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Competition Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care modelează practica de concurență pe piața locală: Cătălin Suliman (Filip & Company) și Georgiana Bădescu (Schoenherr), printre avocații considerați Thought Leaders. Manuela Guia (GNP Guia Naghi & Partners), Georgeta Dinu (NNDKP), Andreea Oprișan și Raluca Vasilache (Țuca Zbârcea & Asociații), în nucleul de forță al practicii pe piața locală
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...