Cheltuielile pentru bunuri de larg consum au crescut cu 14% în 2023
19 Februarie 2024 AGERPRES
La nivelul canalelor de vânzare, discounterii au continuat să conducă topul creşterilor valorice cu un avans de peste 19%, în timp ce hypermarketurile şi supermarketurile au avansat cu un ritm de circa 10% anul trecut faţă de 2022.
Cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum (FMCG) au crescut cu aproape 14% în 2023 faţă de anul anterior, iar volumele achiziţionate de gospodării au revenit pe un trend ascendent (+2,3%), pe fondul temperării inflaţiei în acest sector, arată datele Consumer Panel Services GfK România.
Spre comparaţie, avansul valoric al pieţei FMCG a fost de 10,4% în 2022 faţă de anul anterior. Inflaţia a fost prezentă în peste 95% din categoriile FMCG relevante pentru consumul casnic (cu penetrare peste 2% în rândul gospodăriilor din România), se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă.
"Pe de o parte avem volume în uşoară creştere anul trecut faţă de 2022, iar de cealaltă parte fenomenul de downtrading - adică migrarea shopperilor către produse din segmente inferioare de preţ - continuă să ia amploare şi să impacteze negativ valoarea pieţei bunurilor de larg consum. Printre categoriile cel mai afectate de down-trade se numără îndulcitorii, bazele pentru mâncăruri şi alte produse ce potenţează gustul preparatelor în casă, brânză tofu sau untul", a afirmat Diana Scăunaşu, managing director Consumer Panel Services GfK România, citată în comunicat.
Spre comparaţie, avansul valoric al pieţei FMCG a fost de 10,4% în 2022 faţă de anul anterior. Inflaţia a fost prezentă în peste 95% din categoriile FMCG relevante pentru consumul casnic (cu penetrare peste 2% în rândul gospodăriilor din România), se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă.
"Pe de o parte avem volume în uşoară creştere anul trecut faţă de 2022, iar de cealaltă parte fenomenul de downtrading - adică migrarea shopperilor către produse din segmente inferioare de preţ - continuă să ia amploare şi să impacteze negativ valoarea pieţei bunurilor de larg consum. Printre categoriile cel mai afectate de down-trade se numără îndulcitorii, bazele pentru mâncăruri şi alte produse ce potenţează gustul preparatelor în casă, brânză tofu sau untul", a afirmat Diana Scăunaşu, managing director Consumer Panel Services GfK România, citată în comunicat.
La polul opus, încă există uptrading sau premiumizare în anumite categorii precum pralinele, batoanele energy&diet, sucul de roşii, brânză feta sau spumantele de baie - conform studiului sindicalizat Inflation Tracker 2023 derulat de Consumer Panel Services GfK.
Potrivit sursei citate, anul trecut s-a remarcat şi o creştere semnificativă a promoţiilor în coşul de cumpărături al românilor. Astfel, produsele la promoţie au ajuns să deţină o pondere valorică de peste 20% în totalul achiziţiilor FMCG exclusiv Fresh Food realizate de gospodării.
"În 2023, gospodăriile din România au avut un comportament de cumpărare mai calculat: au făcut achiziţii mai dese, dar în mare parte din categoriile monitorizate coşurile de cumpărături au fost mai mici (ca şi număr de produse sau volum). Activităţile promoţionale par să fi revenit în atenţia tuturor: a crescut considerabil atât cota promoţiilor în valoarea totală a achiziţiilor FMCG pentru consumul casnic, cât şi importanţa misiunilor de cumpărare promo-hunting: dacă în 2022, ponderea acestora în numărul total de acte de cumpărare înregistrate la nivel naţional era de 4,3%, anul trecut procentul a ajuns la 5,3%. Este un trend vizibil în toate canalele de vânzare, cu precădere în hypermaketuri, supermarketuri şi online shops. În e-grocery, deja misiunile de cumpărare de tip promo-hunting reprezintă peste 16% din totalul actelor de cumpărare monitorizate", a subliniat Diana Scăunaşu.
Datele Consumer Panel Services GfK mai arată că mărcile private şi-au temperat avansul în ultimul an, raportând o rată de creştere în valoare de 16%, similară celei din segmentul Branded (ce reuneşte branduri de producători), astfel că ponderea Private Labels în totalul achiziţiilor FMCG pentru consumul casnic s-a menţinut la 25% în 2023. Acestea au reuşit să avanseze cu un ritm superior brandurilor doar în hypermarketuri. La polul opus, performanţa PL a fost slabă în supermarketuri, unde au înregistrat o stagnare a vânzărilor, în timp ce brandurile au avansat cu 14% în 2023 versus 2022.
Comunicatul mai semnalează că, la nivelul canalelor de vânzare, discounterii au continuat să conducă topul creşterilor valorice cu un avans de peste 19%, în timp ce hypermarketurile şi supermarketurile au avansat cu un ritm de circa 10% anul trecut faţă de 2022. Mai mult, discounterii au devenit prima opţiune a românilor pentru achiziţiile FMCG pentru consumul casnic, devansând hypermarketurile, cât şi comerţul tradiţional.
"Este primul an în care se întâmplă această rocadă în retail şi ne aşteptăm că discounterii să continue dezvoltarea în comerţul local peste ritmul pieţei. Anul trecut am asistat la apariţia unui format nou de discount şi am remarcat investiţii semnificative în expansiunea reţelelor de profil. Dezvoltarea acestora s-a realizat nu doar pe fondul expansiunii în teritoriu, ci şi prin atragerea de noi cumpărători şi prin fidelizarea acestora. Un indiciu este faptul că cea mai mare creştere a frecvenţei de cumpărare în 2023 faţă de anul anterior s-a înregistrat în discounteri. Analizele noastre speciale pe retail ne arată că discounterii câştigă teren luând cu precădere din cota de piaţă a hypermarketurilor, a supermarketurilor şi a comerţului tradiţional", a explicat Diana Scăunaşu.
În ceea ce priveşte penetrarea formatelor de retail, aici s-au remarcat anul trecut magazinele online şi cele moderne de proximitate, cu cele mai mari rate de creştere faţă de 2022.
Consumer Panel GfK este un studiu de tip continuu ce monitorizează comportamentul de cumpărare al gospodăriilor din România pe baza unui eşantion reprezentativ la nivel naţional, format din 6.000 de shopperi. Datele sunt colectate prin scanarea codurilor de bare ale produselor aduse acasă, indiferent de canalul de achiziţie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5123 / 21465 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





