Colliers: Oferta de locuințe noi a scăzut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea rămâne peste nivelul pre-pandemie
03 Martie 2026 T. E. B.
Piața rezidențială a intrat în 2026 cu presiuni moderate pe prețuri
Livrările de locuințe noi și numărul tranzacțiilor au scăzut în 2025 cu aproximativ 5% față de anul anterior, însă în timp ce livrările au coborât la cel mai redus nivel din 2017 încoace, volumul vânzărilor a rămas cu circa 20% peste media perioadei pre-pandemie, potrivit raportului anual publicat de Colliers. În București, scăderea cererii a fost mai pronunțată decât media națională, dar Capitala continuă să concentreze cele mai multe proiecte noi și cea mai mare parte a interesului din piață. Chiar dacă dobânzile sunt ridicate, inflația persistă, iar TVA pentru tranzacțiile rezidențiale a crescut, ponderea achizițiilor prin credit ipotecar a urcat la aproximativ 58% din total, semn că mulți cumpărători s-au adaptat la noile condiții. Cu o ofertă limitată și puține autorizații pentru proiecte noi, diferența dintre cerere și ofertă continuă să susțină o creștere moderată a prețurilor, într-o piață tot mai selectivă, unde contează în principal locația, calitatea proiectului și accesibilitatea financiară.
La nivel național, livrările totale sunt estimate la sub 58.000 de unități în 2025, cel mai redus volum din ultimii opt ani. Dinamica a fost însă diferită față de anii anteriori: în timp ce majoritatea regiunilor au înregistrat scăderi, Bucureștiul și Ilfovul au consemnat o ușoară creștere a finalizărilor. În prezent, oferta din București-Ilfov este de peste două ori mai mare decât media din deceniul anterior pandemiei, în timp ce în restul țării livrările sunt ușor sub media istorică. Datele privind autorizațiile de construire indică un pipeline limitat pentru perioada următoare, ceea ce sugerează că oferta nu va crește semnificativ pe termen scurt.
Pe partea de cerere, evoluția a fost neuniformă pe parcursul anului. Bucureștiul a înregistrat o scădere de aproape 10% a tranzacțiilor, mai accentuată decât media națională, însă rămâne cu aproximativ 28% peste nivelul mediu din perioada pre-pandemie. Cluj-Napoca a fost singurul mare oraș care a consemnat o creștere ușoară a tranzacțiilor. În ansamblu, deși contextul economic a fost dificil, piața a arătat reziliență, susținută de o cerere încă solidă în marile centre urbane. Consultanții Colliers explică faptul că această capacitate de adaptare este legată și de evoluția veniturilor din ultimii ani: chiar dacă salariile reale au revenit temporar în teritoriu negativ, situația vine după un deceniu în care puterea de cumpărare a salariului mediu aproape s-a dublat, ceea ce susține în continuare apetitul pentru achiziții rezidențiale.
„Chiar dacă tranzacțiile s-au redus ușor, nivelul general nu indică un an slab pentru piața rezidențială, având în vedere că volumele rămân semnificativ peste media istorică recentă. De fapt, 2025 a fost un an cu ritmuri diferite: a început mai lent, a accelerat în vară - inclusiv pe fondul majorării TVA - și s-a stabilizat spre final. Pe fondul dobânzilor ridicate, al inflației și al presiunilor asupra veniturilor reale, cumpărătorii au început să se adapteze la noile condiții, iar achizițiile prin credit ipotecar au ajuns la aproximativ 58% din total. În plus, indicele Eurostat privind intenția de cumpărare a unei locuințe rămâne peste nivelurile pre-pandemie, ceea ce indică o cerere încă solidă”, explică Gabriel Blăniță, Director | Valuation & Advisory Services, Colliers România.
În marile orașe, prețurile au crescut, în medie, cu aproximativ 5% în 2025, însă diferențele dintre segmente au devenit mai vizibile. Locuințele noi, bine amplasate, cu infrastructură bună, acces facil și standarde ridicate de eficiență energetică, au înregistrat creșteri mai consistente, punctează consultanții Colliers, fiind susținute de o bază stabilă de cumpărători cu putere financiară.
Diferența dintre locuințele noi și cele vechi nu mai este doar una de preț de achiziție, ci și de cheltuieli ulterioare, în special în contextul costurilor mai ridicate cu energia. În același timp, stocul vechi - mai ales clădirile fără reabilitare termică - este analizat tot mai atent de cumpărători, care iau în calcul impactul facturilor și al eficienței energetice asupra bugetului pe termen lung, comparativ cu proiectele noi.
În zonele cu competiție intensă sau în cazul proiectelor lansate într-un moment în care puterea de cumpărare era sub presiune, au apărut ajustări punctuale: reduceri negociate individual, pachete comerciale mai flexibile, locuri de parcare incluse sau condiții de plată adaptate. Aceste ajustări sunt în mare parte negociate individual și nu indică o corecție generalizată a pieței, ci mai degrabă o maturizare, în care prețul final depinde tot mai mult de calitatea proiectului, locație și momentul lansării.
„Pe termen lung, piața rezidențială are baze solide, având în vedere că România se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate de supraaglomerare a locuințelor din Uniunea Europeană. Pentru ca prețurile să scadă semnificativ ar fi nevoie de o înrăutățire clară a situației de pe piața muncii, cu pierderi importante de locuri de muncă și o perioadă prelungită de scădere a veniturilor reale - un scenariu pentru care, în prezent, nu există semnale puternice. În 2026 este mai probabil să vedem o evoluție echilibrată, cu șanse de revenire în a doua parte a anului, dacă economia se stabilizează și costurile creditelor încep să scadă”, conchide Gabriel Blăniță.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 319 / 21500 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





