ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CONAF: Impozitarea cu 10% a tichetelor de masă va avea un impact negativ asupra tuturor jucătorilor din economie

21 Septembrie 2023   |   Agerpres

În viziunea preşedintei CONAF, "tichetele de masă nu sunt un moft", ci "reprezintă o modalitate de protecţie a angajaţilor".

 
 
Măsura introducerii alternativei în bani la tichetele de masă va face imposibilă trasabilitatea cheltuirii sumelor alocate, iar aplicarea CASS de 10% va avea un impact negativ asupra tuturor jucătorilor din economie, atrage atenţia Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
 
"Referitor la introducerea alternativei în bani la tichetele de masă, CONAF avertizează că această măsură nu este nici în avantajul statului, nici în avantajul angajatorilor sau salariaţilor. Într-o lume digitală, în care unele state iau în calcul eliminarea banilor fizici, la noi este propusă acordarea de bani ca alternativă la tichetele de masă, ceea ce va face imposibilă trasabilitatea cheltuirii sumelor alocate şi ar încuraja utilizarea sumelor în alte scopuri decât cele pentru care sunt alocate. Acordarea de bani în locul tichetelor va duce la cheltuirea acestor sume fără asigurarea obiectivului pentru care au fost acordate, banii pentru masă vor putea fi astfel folosiţi pentru orice alt tip de cheltuială, inclusiv nefiscalizată, încurajând economia subterană. Cardurile de masă sunt acordate angajaţilor pentru a mânca la prânz, iar prin această modificare se va schimba substanţial destinaţia acestor bani, transformându-i în lichidităţi care vor ajunge în alte zone ale economiei, cum ar fi jocurile de noroc", susţine organizaţia.
 
În viziunea preşedintei CONAF, "tichetele de masă nu sunt un moft", ci "reprezintă o modalitate de protecţie a angajaţilor".
 
"Chiar dacă propunerea este prezentată ca fiind alternativă, angajatorul putând alege între tichetele de masă şi acordarea sumei în bani, considerăm că cea mai bună soluţie pe care Guvernul poate să o adopte este să păstreze tichetele de masă pe carduri restricţionate pentru a se asigura astfel că măsurile pe care le adoptă vor descuraja utilizarea numerarului, vor susţine digitalizarea şi vor contribui la reducerea economiei subterane. Efectul unei astfel de măsuri ar fi resimţit de fiecare dintre noi, inclusiv de cei care vom alege să acordăm în continuare tichete de masă, pentru că va afecta în mod negativ bugetul de stat. Tichetele de masă nu sunt un moft, acestea reprezintă o modalitate de protecţie a angajaţilor, care trebuie să mănânce la prânz, tichetele de masă sunt o formă de grijă faţă de românii care prin acest instrument mănâncă cel puţin o masă pe zi. (...) tăierea unei facilităţi fiscale în cazul tichetelor de masă şi al voucherelor de vacanţă, respectiv aplicarea CASS - 10%, vor avea un impact negativ asupra tuturor jucătorilor din economie. Dacă ar fi aprobate, măsurile ar duce la scăderea puterii de cumpărare şi a venitului net total. Din cauza presiunii inflaţioniste, bugetele companiilor nu vor mai permite o alocare suplimentară pentru cheltuielile cu beneficiile extra-salariale sau pentru creşteri salariale care să compenseze această taxă", a explicat Chiriac.
 
CONAF are în componenţă două federaţii, nouă patronate, 15 asociaţii, 26 sucursale şi peste 4.900 de companii. Organizaţia derulează sau a derulat proiecte, precum "Pactul pentru Muncă"- în parteneriat cu FPPG, "Pactul pentru Educaţie Antreprenorială" - seria de dialoguri deschise, "Turismul Românesc: Între impas şi oportunitate" - proiectul naţional, şi seria de dezbateri "Pactul pentru Tineri".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3662 / 18459
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...