![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Sondaj eJobs: 4 din 10 angajați sunt nemulțumiți de salariu. La fel de mulți cred că o discuție cu managerul pe acest subiect le-ar putea aduce o majorare de maximum 10%
21 Septembrie 2023
BizLawyerÎn cazul în care nu primesc mărirea salarială așteptată, 41% dintre angajați încep să își caute un job nou, iar 23,9% chiar îi spun textual managerului că vor începe să facă demersuri în acest sens.
39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o soluție pentru un procent destul de mic de angajați, în condițiile în care nu cred că ar putea veni cu argumente care să-i convingă pe manageri să acorde majorarea dorită. Astfel, 42% spun că, o discuție în acest sens, ar putea să le aducă un plus de maximum 10%, 37,7% cred că ar putea obține între 10% și 20%, iar 13,1% între 20% și 30%. 3,1% au încredere că o renegociere le-ar putea crește salariul cu 30% - 40%, 2% între 40% și 50% și 2,1% peste 50%.
„Mulți candidați se plâng de faptul că nu sunt buni negociatori ai propriilor salarii și că o astfel de discuție cu managerul lor le provoacă o stare accentuată de disconfort. Asta se întâmplă nu doar atunci când poartă discuția din poziția de angajat, ci și în fazele finale ale recrutării. De asta, spre exemplu, aproape jumătate dintre respondenți au spus că, de-a lungul carierei, cele mai multe majorări salariale le-au primit fără să le ceară. 35,3% le-au primit doar după ce le-au cerut, în timp ce pentru 16,6% este greu să facă o estimare”, declară Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro.
32,1% dintre respondenți se plâng de faptul că, deși încearcă să negocieze, rar li se întâmplă să obțină suma dorită. 20,9% recunosc că nu le place și nu se descurcă deloc să negocieze, de aceea acceptă mereu oferta propusă de angajator. Mai puțin de o treime au încredere în ei înșiși că se descurcă foarte bine, de vreme ce aproape întotdeauna au reușit să obțină sumele dorite, în timp ce pentru 20,7% este greu să facă o evaluarea a capacităților de negociere pe care le au.
În plus, sondajul mai arată că 39,6% dintre participanți nu și-au mai negociat salariul de la angajare, în timp de 19,5% au făcut acest lucru la începutul anului. Pentru 18,4% a trecut mai mult de un an de la ultima negociere, iar 6,5% au trecut prin această etapă în ultima lună. 15,8% spun că nici nu-și mai amintesc când s-a întâmplat ultima oară acest lucru.
Atunci când vor să obțină o mărire salarială, 54,6% adoptă metoda clasică de a prezenta managerului realizările profesionale pe care le-au avut în ultima perioadă. 14,8% spun direct că nu se mai simt motivați de salariul actual, 10% justifică această cerere prin creșterea prețurilor din ultimul an și tot atâți fac o cercetare prealabilă asupra salariilor care se oferă în piață, pentru aceeași poziție, și prezintă datele managerului. „O altă strategie la care angajații au apelat destul de mult în ultimul an a fost aceea de a veni cu o contraofertă primită din partea unui alt angajator. Nu este neapărat o variantă câștigătoare și mulți manageri tind să aibă o reacție adversă față de angajații care procedează astfel”, explică Ana Călugăru.
Pe de altă parte, în cazul în care nu primesc mărirea salarială așteptată, 41% dintre angajați încep să își caute un job nou, iar 23,9% chiar îi spun textual managerului că vor începe să facă demersuri în acest sens. 22,6% declară că înțeleg situația și, în consecință, așteaptă o perioadă în care lucrurile să meargă mai bine din punct de vedere financiar pentru companie. Aproape 10% privesc un refuz din partea managerului ca pe un puternic factor demotivator.
Cu toate acestea, cei mai mulți dintre respondenți nu s-ar grăbi să accepte un nou job dacă oferta salarială nu ar fi de cel puțin 30% peste salariul actual – asta declară o treime dintre participanții la sondaj. 22,6% ar pleca în altă parte pentru cel puțin 20% și 14,3% pentru cel puțin 50% în plus. 12,2% nu ar face schimbarea pentru mai puțin de 40%, iar 10,2% și-ar da demisia doar dacă ar avea în față o ofertă dublă. Cei foarte nemulțumiți de jobul actual (11,2%) ar accepta și un salariu cu maximum 10% mai mare.
Sondajul a fost realizat în luna septembrie a acestui an, pe un eșantion de 1.389 de respondenți.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3667 / 18463 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...