Continuarea măsurilor de plafonare şi de compensare nu a stimulat deloc concurenţa între companiile de pe piaţa de energie (raport)
30 Octombrie 2024 Agerpres
În acest an, consumul de gaze naturale a scăzut cu 6,5% comparativ cu anul 2023, ca urmare a faptului că grupa consumatorilor industriali din sectoarele energo-intensive "a considerat preţurile gazelor naturale ca fiind încă prea mari pentru activităţile lor de producţie".
Continuarea măsurilor de plafonare şi de compensare a preţurilor la energie şi pe parcursul anului 2023 nu a stimulat deloc concurenţa între companiile active pe această piaţă, iar clientul nu a avut vreun stimulent de a schimba furnizorul, se arată în raportul "Evoluţia concurenţei în sectoare-cheie 2024", lansat miercuri de Consiliul Concurenţei.
"În ceea ce priveşte producţia de gaze naturale, piaţa rămâne foarte concentrată, fiind împărţită între cei doi mari producători, ale căror cote cumulate au crescut uşor faţă de anul anterior. Următorul concurent, deşi produce la întreaga capacitate, rămâne la o distanţă semnificativă (circa 20 puncte procentuale) faţă de al doilea concurent. În plus, se remarcă distanţarea primului jucător de principalul său concurent (...) Referitor la activitatea de furnizare a gazelor naturale la consumatorul casnic, cererea are un vădit caracter sezonier şi depinde de factori precum temperaturile înregistrate şi durata sezonului rece. În ceea ce priveşte anul 2023, potrivit datelor disponibile, se constată o scădere cu 6,4% a consumului clienţilor casnici faţă de anul 2022 (...) Continuarea măsurilor de plafonare şi de compensare implementate prin OUG nr. 27/2022 şi pe parcursul anului 2023 nu a stimulat deloc concurenţa între întreprinderile active pe această piaţă, iar clientul nu a avut vreun stimulent de a schimba furnizorul. Chiar dacă au existat furnizori cu oferte destinate exclusiv clienţilor casnici noi (cei care nu au fost anterior clienţi ai acestui furnizor) şi cu preţuri finale sub plafonul impus de OUG nr. 27/2022, aceştia nu au putut stimula clienţii casnici să migreze şi să aleagă aceste oferte", se menţionează în raport.
"În ceea ce priveşte producţia de gaze naturale, piaţa rămâne foarte concentrată, fiind împărţită între cei doi mari producători, ale căror cote cumulate au crescut uşor faţă de anul anterior. Următorul concurent, deşi produce la întreaga capacitate, rămâne la o distanţă semnificativă (circa 20 puncte procentuale) faţă de al doilea concurent. În plus, se remarcă distanţarea primului jucător de principalul său concurent (...) Referitor la activitatea de furnizare a gazelor naturale la consumatorul casnic, cererea are un vădit caracter sezonier şi depinde de factori precum temperaturile înregistrate şi durata sezonului rece. În ceea ce priveşte anul 2023, potrivit datelor disponibile, se constată o scădere cu 6,4% a consumului clienţilor casnici faţă de anul 2022 (...) Continuarea măsurilor de plafonare şi de compensare implementate prin OUG nr. 27/2022 şi pe parcursul anului 2023 nu a stimulat deloc concurenţa între întreprinderile active pe această piaţă, iar clientul nu a avut vreun stimulent de a schimba furnizorul. Chiar dacă au existat furnizori cu oferte destinate exclusiv clienţilor casnici noi (cei care nu au fost anterior clienţi ai acestui furnizor) şi cu preţuri finale sub plafonul impus de OUG nr. 27/2022, aceştia nu au putut stimula clienţii casnici să migreze şi să aleagă aceste oferte", se menţionează în raport.
Potrivit sursei citate, în acest an, consumul de gaze naturale a scăzut cu 6,5% comparativ cu anul 2023, ca urmare a faptului că grupa consumatorilor industriali din sectoarele energo-intensive "a considerat preţurile gazelor naturale ca fiind încă prea mari pentru activităţile lor de producţie".
De asemenea, profitabilitatea activităţii de furnizare a gazelor naturale a fost, în anul 2023, influenţată de plăţile întârziate datorate de stat furnizorilor de gaze naturale pentru compensarea diferenţei de preţ suportate de aceştia în cadrul mecanismului de plafonare a preţurilor la clientul final. "Cu toate acestea, spre deosebire de anul precedent, în anul 2023, doar cei doi furnizori din grupul PPC (fostul Enel) au înregistrat pierderi importante, restul jucătorilor mari (Engie, E.On şi Premier Energy) înregistrând profit", notează autoritatea de concurenţă.
În ceea ce priveşte producerea şi comercializarea energiei electrice, faţă de anul 2022, piaţa a înregistrat o creştere a presiunii concurenţiale.
"În 2023, s-au înregistrat mai multe modificări ale cotelor de piaţă (de exemplu, reduceri pentru Complexul Energetic Oltenia şi OMV Petrom şi o creştere importantă pentru Hidroelectrica). La nivelul producţiei de energie electrică, pe baza datelor publicate de Transelectrica, se observă o reducere a consumului cu 5% faţă de 2022, ceea ce presupune o cerere în uşoară scădere. Cel mai probabil, profitabilitatea producătorilor s-a redus considerabil ca urmare a implementării, în România, a Mecanismului de achiziţie centralizată de energie electrică (MACEE), prin intermediul căruia energia electrică s-a achiziţionat într-un mod reglementat, dar şi a preţurilor încă ridicate ale certificatelor de CO2, care influenţează semnificativ costurile producătorilor care au obligaţia de a achiziţiona astfel de certificate", se precizează în document.
Specialiştii evidenţiază faptul că pe segmentul furnizării energiei electrice se observă o scădere a presiunii concurenţiale faţă de anul trecut.
"În anul 2023, s-a înregistrat o scădere a gradului de concentrare a pieţei, ca urmare a continuării creşterii cotei Hidroelectrica, dar şi ca urmare a altor modificări ale cotelor de piaţă. Din perspectiva pieţei de retail, cererea este relativ stabilă, cu fluctuaţii sezoniere. În anul 2023, par să se fi accentuat uşor fluctuaţiile, dat fiind că unii consumatori industriali şi-au redus activitatea, aşa cum rezultă şi din datele publicate de ANRE, care indică o scădere cu 6% a consumului în regim concurenţial (...) Având în vedere scăderea preţurilor de achiziţie a energiei electrice, profitabilitatea participanţilor la piaţă a crescut faţă de anul 2022, chiar dacă aceasta este probabil afectată de plăţile întârziate datorate de stat furnizorilor de energie electrică pentru compensarea diferenţei de preţ suportate de aceştia în cadrul mecanismului de plafonare a preţurilor la clientul final", conform analizei Consiliului Concurenţei.
Raportul a fost elaborat în cadrul Direcţiei Cercetare - Unitatea Economistului Şef şi aprobat de Plenul Consiliului Concurenţei în cadrul şedinţei din data de 15 octombrie 2024.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3777 / 21656 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dispute-Resolution.Center: Arbitrajul pentru Casa Radio intră într-o fază critică: Cerere reconvențională substanțială depusă de Plaza Centers și o ruptură neașteptată de echipa sa de avocați din Londra
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





