ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Delgaz Grid a testat cu succes funcţionarea reţelei de oţel cu amestec de hidrogen şi gaze naturale

06 Noiembrie 2023   |   AGERPRES

Echipa de proiect 20HyGrid va reveni în perioada următoare la poligonul de la Mediaş, unde va continua să testeze elementele infrastructurii de distribuţie şi diferite tipuri de aparate, pentru a le supune probei timpului prin teste pe durate mai lungi.

 
 
Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a încheiat cu succes, joi, 2 noiembrie, ultima etapă desfăşurată în teren a proiectului 20HyGrid, prin care urmăreşte să demonstreze că este fezabilă şi sigură utilizarea unui amestec de 20% hidrogen şi 80% gaze naturale în actuala infrastructură de distribuţie.

Conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES, testele efectuate de specialiştii companiei la Gorneşti, judeţul Mureş, au vizat comportamentul de funcţionare a unui segment de reţea din oţel, alimentată cu amestec de 20% hidrogen şi 80% gaze naturale, care deserveşte aproximativ 50 de imobile situate pe strada Românească din localitate. Concomitent, specialiştii au supravegheat funcţionarea instalaţiilor şi aparatele de utilizare ale clienţilor racordaţi la acest segment de reţea.


"Rezultatele de până acum, de la Gorneşti şi Dârlos, corelate cu cele din poligonul Delgaz Grid de la Mediaş, respectiv din laboratorul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, demonstrează că hidrogenul, în amestec de 20% şi chiar mai mult, poate fi folosit în deplină siguranţă ca soluţie pe termen mediu pentru decarbonizarea parţială a încălzirii imobilelor din România, fără să fie necesare modificări ale reţelelor şi la instalaţiile de utilizare şi aparatele clienţilor", a declarat Cristian Secoşan, directorul general al Delgaz Grid.

Testele au durat circa zece ore, iar specialiştii companiei au urmărit mai mulţi parametri de funcţionare a aparatelor de utilizare: stabilitatea şi aspectul flăcării la aparatele cu arzătoare atmosferice şi la convectoare, respectiv concentraţia componentelor din gazele de ardere, performanţa la sarcină minimă/maximă în cazul centralelor termice. A fost verificat procesul de ardere la toate aparatele de utilizare din imobilele alimentate din reţea şi au fost măsuraţi parametri de ardere la 83% dintre centralele termice.

"Şi la Gorneşti, la fel ca la Dârlos, judeţul Sibiu, unde am testat funcţionarea reţelei de polietilenă, nu am constatat nicio diferenţă notabilă faţă de 100% gaze naturale în ceea ce priveşte funcţionarea reţelei din oţel, instalaţiilor şi aparatelor pe care le-am testat acasă la clienţi", a subliniat Cristian Călin, manager tehnic gaz, coordonatorul proiectului.

Potrivit sursei citate, echipa de proiect 20HyGrid va reveni în perioada următoare la poligonul de la Mediaş, unde va continua să testeze elementele infrastructurii de distribuţie şi diferite tipuri de aparate, pentru a le supune probei timpului prin teste pe durate mai lungi. Totodată, testele se vor efectua cu concentraţii mai mari de hidrogen, respectiv 30%, pentru a analiza posibilitatea extinderii până la acest procent a unei soluţii tehnice validate pentru România.

Delgaz Grid şi-a asumat, în premieră în România, realizarea primului proiect care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuinţelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%). Proiectul, denumit 20HyGrid, se desfăşoară în perioada noiembrie 2022 - octombrie 2024 şi urmăreşte să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă şi sigură adăugarea de hidrogen, în proporţie de 20% din volum, în reţelele de distribuţie şi instalaţiile de utilizare a gazelor naturale existente în România. Instalaţiile de utilizare ale consumatorilor şi elementele componente ale sistemului de distribuţie nu vor fi modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte şi pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii, inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere şi a hranei.

Printre promotorii şi susţinătorii proiectului 20HyGrid se numără: Ministerul Energiei, Comisia de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, Asociaţia pentru Energia Hidrogenului şi Asociaţia Energia Inteligentă.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3 miliarde de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3193 / 18465
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...