Distribuitorii de bunuri cer Guvernului intervenţii fiscale imediate în domeniul taxării energiei, a combustibililor şi a muncii
14 Martie 2022
AgerpresÎn opinia distribuitorilor de bunuri, emoţia şi panica socială pot crea efecte mai grave socio-economic decât însuşi preţul combustibililor, iar comunicarea dezastruoasă a Ministerului Energiei va genera criză economică severă.
Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România solicită Guvernul României să iniţieze de îndată consultări cu mediul asociativ patronal, precum şi intervenţii fiscale imediate în domeniul taxării energiei, a combustibililor şi a muncii, pentru a preveni colapsul pieţei naţionale, în condiţiile în care preţurile carburanţilor au crescut constant în ultima perioadă, nu doar în această săptămână, iar panica de la benzinării a fost generată de negarea realităţii.
În opinia distribuitorilor de bunuri, emoţia şi panica socială pot crea efecte mai grave socio-economic decât însuşi preţul combustibililor, iar comunicarea dezastruoasă a Ministerului Energiei va genera criză economică severă.
"Luând act de criza preţurilor din energie, de creşterea preţurilor la motorină şi la benzină din ultimele zile, având în vedere declaraţiile prim ministrului României referitor la demararea unor controale de amploare în piaţa combustibililor, comunicăm următoarele: lipsa predictibilităţii evoluţiei pieţei naţionale, pe fondul incoerenţei constante în comunicare a Ministerului Energiei în ultimii doi ani şi a proximităţii conflictului armat din Ucraina, reprezintă elemente de îngrijorare majoră pentru toate companiile din întreg lanţul alimentar; raportat la costurile operaţionale ale unei companii din domeniul distribuţiei de bunuri de larg consum, combustibilul, energia şi forţa de muncă reprezintă cumulat 60 - 75% din total; efectele negative ale restricţiilor impuse de Guvern în contextul pandemiei asupra companiilor noastre se traduc în diminuarea marjelor de profit acestea fiind între 1,00 - 2,5%; instabilitatea fluxurilor comerciale a materiilor prime agricole şi a produselor alimentare din piaţa internaţională poate conduce la decizii ale statelor de diminuare/restricţionare temporară a comerţului agroalimentar", se menţionează într-un comunicat al ACDBR, remis sâmbătă AGERPRES.
Potrivit sursei citate, combinaţia acestor cauze poate avea următoarele efecte în piaţa de bunuri de larg consum a României: restrângerea activităţilor economice ale companiilor de distribuţie de bunuri şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar, şomaj, fluctuaţii mari ale preţurilor de vânzare şi implicit discontinuitatea lanţului alimentar şi afectarea securităţii alimentare a cetăţenilor României.
"Apreciem că una dintre cauzele fundamentale, suplimentar pandemiei şi conflictului militar din Ucraina, este managementul ineficient de la nivelul Ministerului Energiei din punct de vedere al modalităţii de implementare a schemelor de ajutor de stat în contextul pandemiei (ElectricUp), gestionării modului de liberalizare a pieţei de energie, crizei combustibililor. Vina nu poate aparţine niciodată cetăţenilor şi companiilor oricărui stat, atât timp cât Ministerul Energiei nu monitorizează eficient evoluţia pieţei şi nu comunică public suficient pentru a asigura un climat de încredere şi de siguranţă economică şi socială. Trăim vremuri in care emoţia publică are rol covârşitor. Încă există în memoria colectivă recentă lipsa combustibilului sau 'raţionalizarea' lui, cozile dinainte de '90. Emoţia, panica socială pot crea efecte mai grave socio-economic decât însuşi preţul combustibililor, iar comunicarea dezastruoasă a Ministerului Energiei va genera criză economică severă", susţin distribuitorii de bunuri.
În opinia ACDBR, preţurile carburanţilor au crescut constant în ultima perioadă, nu doar în această săptămână, şi în niciun caz panica nu a fost generată de o ştire falsă, ci de negarea realităţii.
"Domnule ministru al Energiei, aveţi obligaţia legală de a gestiona corect (şi) comunicarea publică. Nu aţi făcut-o, iar performanţa ministerului se măsoară în efectele produse în societate, determinând astfel intervenţia prim ministrului României. Rolul prevenirii colapsului economic prin eficienţa politicilor publice este major şi nu aţi acţionat relevant pe această direcţie! Vă solicităm, domnule ministru, să reluaţi imediat consultările publice transparente şi veridice cu mediul de afaceri!", spune Asociaţia.
Membrii ACDBR susţin că, în lipsa unui plan realist şi imediat de stabilizarea a pieţei naţionale, producătorii, distribuitorii şi transportatorii vor fi obligaţi să transfere costurile mărite în preţuri - iar această povară este insuportabilă de către consumatori - sau să nu facă acest transfer, riscându-şi astfel întreaga afacere, deja afectată şi cu o marjă de profitabilitate deja redusă.
"Guvernul României trebuie să iniţieze de îndată consultări cu mediul asociativ patronal. Solicităm intervenţii fiscale imediate în domeniul taxării energiei, a combustibililor şi a muncii pentru a preveni colapsul pieţei naţionale! Solicităm prim ministrului şi ministrului Energiei să gestioneze ferm şi transparent situaţia economică a României, acordând atenţie maximă evoluţiei pieţei de energie (electricitate, gaze, combustibili) şi comunicând public coerent şi proporţional cu importanţa strategică a domeniului!", mai spun companiile distribuitoare de bunuri.
Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România este înfiinţată în anul 2015, are în componenţa sa 38 de membri, cu următoarele caracteristici: o cifră de afaceri însumată de circa 1,5 miliarde de euro, o cotă de piaţă de aproape 35% din totalul pieţei de distribuţie tradiţională de bunuri, peste 10.000 de angajaţi şi mai mult de 75.000 de clienţi, asigurând "distribuţia tradiţională" a bunurilor de larg consum pe teritoriul naţional în sistemul micilor şi marilor retaileri şi în sistemul HoReCa.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 9394 / 18020 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Zvâc, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Wolf Theiss, despre mediul în care s-a împlinit profesional, implicare și valori: “În avocatură ai posibilitatea de a fi creativ și nu te plictisești niciodată. Pentru o evoluție sustenabilă și coerentă a unui avocat, munca și pasiunea ar trebui să fie pe primul loc”
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
Managing Partner | Din vorbă în vorbă cu Vasile Băiculescu, unul dintre avocații noii generații și coordonator al firmei Băiculescu & Asociații, despre managementul unei firme de avocatură, strategii de creștere și performanță: ”Planul strategic trebuie să fie aliniat cu valorile și viziunea echipei, astfel încât strategia de dezvoltare să pornească din interiorul firmei și să fie susținută de expertiza externă. De-a lungul timpului, am colaborat frecvent cu experți din diverse domenii pentru a ne asigura că adoptăm cele mai bune practici”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...