
Guvernatorul băncii centrale prezintă Raportul trimestrial asupra inflaţiei
17 Februarie 2025
AgerpresConform unui comunicat al Băncii Naţionale a României, incertitudini şi riscuri continuă să decurgă din conduita viitoare a politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, iar, pe de altă parte, cerinţa consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE, precum şi cu procedura de deficit excesiv.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta, luni, Raportul trimestrial asupra inflaţiei.
Conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României, rata anuală a inflaţiei va cunoaşte o fluctuaţie pronunţată în semestrul I 2025, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe acest orizont de timp, iar în semestrul II va descreşte pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă,
Potrivit sursei citate, incertitudini şi riscuri continuă să decurgă din conduita viitoare a politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, iar, pe de altă parte, cerinţa consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE, precum şi cu procedura de deficit excesiv.
Conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României, rata anuală a inflaţiei va cunoaşte o fluctuaţie pronunţată în semestrul I 2025, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe acest orizont de timp, iar în semestrul II va descreşte pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă,
Potrivit sursei citate, incertitudini şi riscuri continuă să decurgă din conduita viitoare a politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, iar, pe de altă parte, cerinţa consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE, precum şi cu procedura de deficit excesiv.
Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât, în şedinţa de vineri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 436 / 18929 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...