ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernatorul BNR se aşteaptă la o creştere economică de 2-3% în acest an, posibil chiar mai mare

09 August 2022   |   Agerpres

Întrebat în conferinţă de jurnalişti dacă indicele IRCC ar putea trece de 5%, aşa cum au estimat analiştii economici, acesta a menţionat că cine a făcut calculul cu 5% "l-a făcut bine".

 
 
România ar putea înregistra în acest an o creştere economică de 2-3%, posibil chiar mai mare, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.
 
"Nu avem o privire nici pe departe neagră privind perspectiva situaţiei, ci o privire spunem noi uşor pozitivă şi realistă. Încercăm, de asemenea, împreună cu Guvernul, să dăm inflaţia în jos fără să creăm recesiune. Dacă PIB-ul în trimestrul II este cvasi-stagnant faţă de trimestrul I nu înseamnă că economia este în stagnare. Câtuşi de puţin. În trimestrul I a crescut cu 5, aproape 6%. Dacă este cvasi-stagnant, trimestrul II faţă de I înseamnă că faţă de anul trecut este cu 5% mai mult. Deci nici pe departe mesajul nostru nu a fost de stagnare a creşterii economice. Nu facem prognoze de creştere economică. Aici este directorul de la Modelare, că vrea să mă certe pentru că de regulă pe modelul nostru nu dăm cifrele privind creşterea economică, dar în orice caz nu avem, nu vorbim despre stagnarea creşterii în acest an. Probabil că pe undeva 2-3%, spun eu care sunt mai pesimist, dar s-ar putea să fie chiar mai mult. Dacă această tendinţă şi în trimestrul III va fi tot stagnare faţă de trimestrul I care a fost 5,7% sau 6%. Deci încercăm împreună cu Guvernul să dăm inflaţia în jos fără că creăm recesiune şi fără să afectăm prea mult piaţa forţei de muncă. Este un exerciţiu dificil. Trebuie să fim foarte atenţi cum navigăm şi cum calibrăm politica monetară", a spus Mugur Isărescu.
 
Întrebat în conferinţă de jurnalişti dacă indicele IRCC ar putea trece de 5%, aşa cum au estimat analiştii economici, acesta a menţionat că cine a făcut calculul cu 5% "l-a făcut bine".
 
De asemenea, guvernatorul băncii centrale a fost întrebat despre creşterea ratelor la creditele plătite de români şi a menţionat că instituţia este în empatie totală cu aceştia pentru că nu este uşor să plăteşti sume mai mari, dar mesajul pe care banca îl dă de peste un an este că perioada dobânzilor mici a trecut. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9172 / 19675
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...