ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

IMM România: Ordonanţa privind angajatorii şi funcţionarea agenţiilor de plasare a străinilor îngreunează procesul de recrutare

22 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Romulus Badea, preşedinte al Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM), membru al IMM România, a prezentat succint, joi, într-o conferinţă, poziţia Confederaţiei patronale, menţionând că prevederile ordonanţei vor duce la o creştere semnificativă a costurilor, care vor fi în final suportate de IMM-uri, fapt ce riscă să ducă la blocarea recrutării legale şi la afectarea activităţii economice.

 
 
Confederaţia patronală IMM România consideră că ordonanţa de urgenţă privind înregistrarea şi obligaţiile angajatorilor străinilor, autorizarea şi funcţionarea agenţiilor de plasare a străinilor pe piaţa muncii din România îngreunează procesul de recrutare a forţei de muncă străine.

Romulus Badea, preşedinte al Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM), membru al IMM România, a prezentat succint, joi, într-o conferinţă, poziţia Confederaţiei patronale, menţionând că prevederile ordonanţei vor duce la o creştere semnificativă a costurilor, care vor fi în final suportate de IMM-uri, fapt ce riscă să ducă la blocarea recrutării legale şi la afectarea activităţii economice.


"Susţinem necesitatea unui proiect de lege care să faciliteze accesul la forţa de muncă străină, să asigure termene reduse de procesare şi costuri administrative şi birocratice cât mai mici. Având în vedere că IMM-urile sunt cele care parcurg acest proces şi suportă integral costurile aferente, este necesar ca acestea să fie protejate şi să beneficieze de predictibilitate, inclusiv prin garantarea menţinerii raportului de muncă cu angajatul pentru o perioadă de doi ani", propune IMM România.

Organizaţia solicită eliminarea Listei ocupaţiilor deficitare şi scurtarea duratei de procesare a cererilor unice pentru muncitorii străini, precum şi eliminarea obligaţiilor care prevăd suportarea de către IMM-urile din România a costurilor cu transportul pentru muncitorul străin, precum şi a eventualelor comisioane percepute de agenţiile din ţările de domiciliu.

Conform sursei citate, IMM-urile trebuie să fie responsabile exclusiv pentru costurile rezonabile ale procesului de recrutare, în conformitate cu principiile internaţionale potrivit cărora angajaţii nu trebuie să plătească pentru dreptul de a munci, fără a le fi transferate obligaţii financiare suplimentare care nu ţin de responsabilitatea lor.

De asemenea, IMM România mai cere prelungirea perioadei de punere în aplicare a noii legislaţii prin instituirea unei perioade de tranziţie care să permită procesarea tuturor dosarelor depuse în baza legislaţiei aflate în vigoare, pentru a evita blocaje administrative şi pierderi financiare şi consideră că termenul de o lună prevăzut de proiectul de ordonanţă de urgenţă este insuficient pentru soluţionarea dosarelor depuse.

În acelaşi timp, organizaţia solicită eliminarea depozitului de garanţie, în valoare de 200.000 de euro, măsură prin care se transferă indirect costuri suplimentare asupra IMM-urilor şi care conduce la eliminarea de pe piaţă a agenţiilor mici şi mijlocii, ce nu îşi pot permite o astfel de garanţie.

IMM România mai solicită constituirea unui fond de garantare în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, care să fie un fond iniţial şi o contribuţie pentru fiecare muncitor care ajunge în România.

Organizaţia atrage atenţia că sistemul de sancţionare prevăzut de proiectul de lege este excesiv de dur şi disproporţionat în raport cu faptele sancţionabile şi reflectă o neîncredere a autorităţilor faţă de mediul privat.

"Prin acest proiect de lege, statul îşi recunoaşte implicit incapacitatea de a-şi îndeplini responsabilităţile legale, eşecuri manifestate constant în ultimii ani, şi încearcă să transfere aceste atribuţii către mediul privat. Această abordare distorsionează relaţiile comerciale dintre agenţii economici şi sancţionează operatorii privaţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii pentru care nu deţin prerogativele autorităţii publice. IMM România consideră inacceptabil faptul că IMM-urile şi agenţiile private sunt sancţionaţi pentru situaţii care nu depind de voinţa sau controlul lor şi pentru care nu au niciun mijloc real de prevenţie sau control, ceea ce reprezintă un abuz de autoritate şi creează un climat de insecuritate juridică pentru mediul de afaceri din România", se mai arată în poziţia patronală faţă de actul normativ menţionat.

IMM România solicită, în final, realizarea unui studiu de impact, aplicarea Testului IMM şi revizuirea proiectului de lege prin consultare reală cu mediul de afaceri, astfel încât forma finală să fie echilibrată, predictibilă şi adaptată nevoilor reale ale economiei româneşti.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 20834
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...