
Ministrul Finanţelor: Asumarea naţională este un element esenţial al unui cadru eficient de guvernanţă economică
16 Mai 2023
AgerpresAdrian Câciu consideră că abordarea legată de prelungirea perioadei de ajustare fiscală va genera un nivel sporit de flexibilitate din perspectiva adaptării perioadei de implementare a planului la capacitatea administrativă naţională şi la circumstanţele specifice.
Asumarea naţională este un element esenţial al unui cadru eficient de guvernanţă economică, iar trecerea la planificarea fiscală multianuală prezintă numeroase beneficii, consideră ministrului Finanţelor, Adrian Câciu.
"În acord cu propunerile Comisiei Europene, consider că asumarea naţională este un element esenţial al unui cadru eficient de guvernanţă economică, iar trecerea la planificarea fiscală multianuală prezintă numeroase beneficii. Este necesară luarea în considerare a poziţiilor iniţiale şi a perspectivelor fiscale ale statelor membre, precum şi caracteristicile economice în stabilirea unor traiectorii fiscale diferenţiate. Simplificarea cadrului, precum şi păstrarea caracterului său multilateral în condiţiile tratamentului egal, transparenţei şi predictibilităţii sunt importante.
"În acord cu propunerile Comisiei Europene, consider că asumarea naţională este un element esenţial al unui cadru eficient de guvernanţă economică, iar trecerea la planificarea fiscală multianuală prezintă numeroase beneficii. Este necesară luarea în considerare a poziţiilor iniţiale şi a perspectivelor fiscale ale statelor membre, precum şi caracteristicile economice în stabilirea unor traiectorii fiscale diferenţiate. Simplificarea cadrului, precum şi păstrarea caracterului său multilateral în condiţiile tratamentului egal, transparenţei şi predictibilităţii sunt importante.
Consider esenţială asigurarea posibilităţii prelungirii perioadei de ajustare fiscală, dacă un stat membru se angajează la un set eligibil de reforme şi investiţii care îmbunătăţesc perspectivele de creştere sau rezilienţa, consolidează finanţele publice şi, prin urmare sustenabilitatea acestora pe termen lung, sau abordează priorităţile strategice ale UE, inclusiv provocările privind investiţiile publice pentru tranziţia verde şi digitală şi dezvoltarea capacităţilor de apărare", a comentat, pentru AGERPRES, ministrul Finanţelor, în legătură cu propunerile Comisiei Europene de modificare a reglementărilor privind datoria publică.
Adrian Câciu consideră că această abordare legată de prelungirea perioadei de ajustare fiscală va genera un nivel sporit de flexibilitate din perspectiva adaptării perioadei de implementare a planului la capacitatea administrativă naţională şi la circumstanţele specifice.
De asemenea, potrivit ministrului Finanţelor, pachetul ar trebui să ofere un echilibru între sustenabilitatea (soliditatea finanţelor publice) şi creşterea economică incluzivă şi sustenabilă (nevoile de reforme şi investiţii).
"Este necesar ca prin acest nou Cadru să se creeze suficiente condiţii pentru stimularea investiţiilor în Statele Membre cu dificultăţi economice sau cu un spaţiu fiscal precar. În actualul context geopolitic, consider că ar trebui să fie luate în considerare cheltuielile de apărare ca un factor relevant în toate etapele Procedurii de Deficit Excesiv/EDP (lansare, evaluare implementare acţiuni, dezactivare)", a punctat Adrian Câciu.
Comisia Europeană (CE) a propus o reformare a reglementărilor fiscale din UE, conform căreia guvernele trebuie să se asigure că datoria publică scade într-o perioadă de patru ani şi rămâne pe o traiectorie descendentă timp de un deceniu, fără măsuri suplimentare.
Reducerea datoriei propusă de CE va reprezenta rezultatul unui plan pe patru ani de reforme, investiţii şi măsuri fiscale care vor fi convenite în mod individual de CE şi fiecare guvern, iar principalul indicator operaţional ar fi cheltuielile anuale nete, potrivit Reuters.
Obiectivul general de reducere a datoriei în următorii patru ani ar urma să înlocuiască actuala reglementare conform căreia guvernele trebuie să-şi reducă în fiecare an datoria cu 1/20 din nivelul care depăşeşte 60% din PIB - o cerinţă mult prea dificilă pentru ţările puternic îndatorate, cum ar fi Italia, Grecia sau Portugalia.
Conform propunerii CE, ţările cu un nivel al datoriei publice peste plafonul UE de 60% din PIB vor putea să-şi majoreze cheltuielile anuale nete cu mai puţin decât creşterea PIB-ului pe termen mediu, pentru a se asigura că va scădea datoria.
Deficitul guvernamental, ca şi în cazul reglementărilor existente, va trebui să rămână sub 3% din PIB. Dacă depăşeşte plafonul, statul membru UE va trebui să reducă deficitul cu 0,5% din PIB în fiecare an, până ajunge la un nivel de sub 3% din PIB.
Reducerea deficitului, ca şi reducerea datoriei, vor trebui realizate în perioada de patru ani, iar măsurile folosite pentru îndeplinirea obiectivului ar trebui să asigure faptul că deficitul rămâne sub 3% din PIB timp de zece ani după aceea, fără măsuri suplimentare.
Guvernele ar putea obţine o perioadă mai lungă de timp să-şi reducă deficitul şi datoria, de exemplu şapte ani, dacă implementează reforme care sporesc sustenabilitatea fiscală, stimulează creşterea sau investesc în domenii care sunt prioritare pentru UE, cum ar fi tranziţia la economia verde şi digitală, drepturile sociale sau în securitate şi apărare.
Propunerea CE va fi discutată de guvernele UE şi negociată cu Parlamentul European, obiectivul fiind de a se ajunge la un acord în 2023.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5674 / 19482 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance și Linklaters, consultanți juridici în emisiunea de obligațiuni verzi prin care Electrica a atras o finanțare de 500 mil. €. Rothschild & Co a fost consilier financiar
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...